Sfântul Anton indică în Fecioara Maria un etalon al dăruirii prețioase prin sărăcie. Un vas împodobit cu nesfârșite pietre prețioase. Dăruirea ca probă necesară și ultimă a dumnezeirii.
Câți dintre noi, în momentele noastre de reflecție/introspecție, reușim să recunoaștem și să îi atribuim lui Dumnezeu toate darurile pe care ni le face, pentru a-i arăta recunoștință?
Recunoștința presupune, pe lângă (re)cunoașterea unor beneficii prețioase sau mărunte ale vieții, faptul că Dumnezeu e prezent în apropierea ta și că cineva îți vrea binele fără rest.
Recunoștința e destul de rară. Și câteodată grea. Din când în când poți să nu-i dai atenție. Ori să-i atenuezi beneficiile, ba chiar să-i treci cu vederea sensul.
Fiecare ceas, fiecare zi e doldora de evenimente. Griji, solicitări, noutăți. Evident îngrămădeala asta sufocantă pe agenda zilei necesită virtuți temeinice.
La început a fost „fereastra”. I se spunea, bineînţeles, Windows şi i-a adus inventatorului o avere imensă şi multă putere. Era fereastra spre o lume virtuală ce îşi trăia
