Dăruirea Fecioarei Maria

„Ca un vas făcut în întregime din aur, împodobit cu tot [felul] de pietre prețioase. Ca un măslin care odrăslește fructe și ca un chiparos care se înalță până la nori” (Sir 50,9-10).

Afirmă profetul Ieremia: „Tron de glorie înălțat de la început este locul sanctuarului nostru. Speranța lui Israel este Domnul” (Ier 17,12-13). Tron de glorie este fecioara Maria, care în toate a fost puternică și neprihănită: în ea se găsea gloria Tatălui, adică Fiul plin de înțelepciune, cel ce era însăși Înțelepciunea, Isus Cristos, atunci când din ea a luat firea omenească. Găsim în Psalmi: „Gloria lui va locui pe pământul nostru” (Ps 85,10). Gloria înălțimii, adică a cetelor îngerești, locuia pe pământul nostru, adică în trupul nostru. Fecioara Maria a fost tronul înțelepciunii, adică tron al lui Isus Cristos care este toată gloria celor de sus. Altminteri, afirmă Ecleziasticul: „Mândria înălțimilor este firmamentul curat, înfățișarea cerului în viziunea gloriei” (Sir 43,1).

Ia aminte la acești trei termeni: vas, măslin, chiparos. Fericita Fecioară a fost un „vas” al umilinței, „vas de aur” al sărăciei, „vas puternic” al curăției, împodobită cu tot felul de pietre prețioase pentru privilegiile și darurile primite.

Umilința se apără și se prețuiește prin sărăcie, de aceea este numită „vas de aur”. Pe drept cuvânt sărăcia este numită „de aur”, căci îi îmbogățește pe cei ce-o trăiesc. Unde este adevărata sărăcie, acolo se găsește mereu câte ceva. Unde, în schimb, se află prisosul, acolo nu mai găsești nimic. Căci spune undeva filosoful „Nu-l consider sărac pe cel ce se mulțumește cu ce are” (Seneca). Iar sfântul Bernard scrie: „În cer era un prisos de toate, doar sărăcia lipsea. Aceasta în schimb se găsea fără sfârșit pe pământ, iar omul nu-i prețuia valoarea. De aceea a venit Fiul lui Dumnezeu s-o caute și s-o facă prețioasă prin întruparea sa”.

Despre acest aur [al sărăciei] citim în cartea Genezei că „în toată țara Havilah se găsește aur. Aurul din țara aceea este bun” (Gen 2,11-12). Havilah înseamnă „născătoare” și o arată pe fecioara Maria care, născându-l pe Fiul lui Dumnezeu, l-a cuprins în scutecele de aur ale sărăciei. O, prețios aur al sărăciei! Cine nu te stăpânește, chiar dacă are de toate, îi lipsește totul. Bunurile vremelnice cresc fără rod, căci de vreme ce se măresc se golesc pe dinăuntru. Doar în sărăcie poți afla bucurie, căci în bogăție se ascunde tristețea și plânsul. Spune, altminteri, înțeleptul Solomon: „Mai bine o bucată de [pâine] uscată, în liniște, decât o casă plină de [cărnuri] jertfite, în ceartă (Prov 17,1)., adică din avuțiile furate de la cei săraci prin violență.

Predicile sfântului Anton de Padova, Adormirea Maicii Domnului, I,1-3

Sfântul Anton indică în Fecioara Maria un etalon al dăruirii prețioase prin sărăcie. Un vas împodobit cu nesfârșite pietre prețioase. Dăruirea ca probă necesară și ultimă a dumnezeirii. Dăruirea, generozitatea înfățișează, bunăoară, definitiv chipul milostivirii cerești prezente în Maria. Nu-ți poți reprezenta, de altfel, milostivirea fără să nu te duci cu gândul subit la un gest de generozitate asumat de mama Mântuitorului nostru. Dăruirea/ dărnicia Mariei a fost un prisos din strălucirea divină.

Consider că de mici, e drept, am fost învățați că „e frumos, să împarți cu cel apropiat”, să oferi ceva din ce duceai la școală, cu toată cu nu aveai la tine cine știe ce delicii culinare, să alegi un cadou potrivit pentru un prieten, să împarți din jucăriile copilăriei, să oferi o vorbă bună etc. Dar nu erau decât primii pași. Mai târziu am înțeles că adevărata generozitate, dăruirea autentică nu e numai o simplă regulă de bune maniere, nu e un gest arid de politețe, ci, înainte de toate, generozitatea trebuie să țintească împlinirea unei nevoi sau dorințe a celui care primește și nu ale celui care oferă. Că darul trebuie făcut fără ostentație, fără calcule, fără gândul la o ulterioară recompensă (cuvenită ori nu).

Lecția despre generozitate a însemnat, apoi, și descoperirea unor false gesturi de generozitate, adică să nu avem impresia că facem bine când oferim cuiva ceva ce nouă ne este de prisos, netrebuincios.

Am înțeles cu timpul că generozitatea adună în ea o seamă de exigențe mai profunde decât ar părea la prima vedere. Cu alte cuvinte, un dar făcut cum se cuvine are efecte nu numai asupra celui care primește, ci și asupra celui care oferă. În cele din urmă, am înțeles că dăruirea înseamnă să dai chiar și atunci când nu ai. Când nu ai timp, pentru că ești obosit sau ocupat, să oferi, în acele momente, timp pentru o vorbă bună, un sfat, o apropiere cât de cât reală. Că și atunci când ești trist, poți oferi încurajare și bucurie. Când nu ai soluții pentru tine, poți găsi soluții pentru cel de lângă tine.

Despre generozitate și dăruire avem totdeauna lecții de învățat și însușit. Sfântul Anton, indicând în Maria un etalon al dăruirii, numește sărăcia „de aur”, „căci îi îmbogățește pe cei ce-o trăiesc. Unde este adevărata sărăcie, acolo se găsește mereu câte ceva”. Fără îndoială, Maria ne arată sublim că deși nu stăpânim multe, avându-l pe Cristos, nu ne lipsește nimic.