La aniversarea celor opt sute de ani de la nașterea sfântului Francisc, am reușit să public în revista „Tribuna” din Cluj, un text despre „Il Poverello”. Nu o spun spre vana gloria, ci spre a arăta lucrarea minunată a providenței.
06 octombrie 2026
Adrian Popescu
În ceruri, printre serafimi
Pe Francisc din Assisi îl numim „serafic”; „Seraficul Părinte”. Este un apelativ devenit atât de familiar în rândul celor care îl cunosc pe sfânt, încât aproape că nu mai este niciun dubiu că s-ar referi la el.
06 octombrie 2026
Pr. Ioan Lupu
Minoritatea, moștenirea evanghelică a sfântului Francisc
Acest An Centenar Franciscan ne oferă șansa de a redescoperi profilul spiritual al Seraficului Părinte Francisc, omul devenit rugăciune, așa cum a mai fost numit. Dedicăm acest număr al revistei noastre „Sărăcuțului din Assisi” pentru a-i aduce un binemeritat omagiu
06 octombrie 2026
Pr. Daniel Fechetă
O Biserică săracă pentru cei săraci
Continuarea din numărul anterior a interviului cu domnul George-Gabriel Bologan, ambasador al României pe lângă Sfântul Scaun, realizat de părintele Dragoș-Paul Mîrţ.
06 octombrie 2026
Redacţia
Sfântul Francisc sau elogiul realismului
Mă las convins cu greu să mă așez și să scriu, la ceas aniversar, despre sfântul Francisc. Ce aș mai putea să spun? Am sentimentul că este redundant să tot privim spre trecut pentru a-i face elogiul,
La aniversarea celor opt sute de ani de la nașterea sfântului Francisc, am reușit să public în revista „Tribuna” din Cluj, un text despre „Il Poverello”. Nu o spun spre vana gloria, ci spre a arăta lucrarea minunată a providenței.
Mă las convins cu greu să mă așez și să scriu, la ceas aniversar, despre sfântul Francisc. Ce aș mai putea să spun? Am sentimentul că este redundant să tot privim spre trecut pentru a-i face elogiul,
Trăim zile de bucurie și de har, pentru că, ajutați fiind de Sfântul Părinte papa Leon, care a stabilit un an jubiliar în cinstea amintirii morții sfântului Francisc din Assisi, de acum 800 de ani,