Tată, nu hambarele pline mă bucură pe mine, cu roade adunate de pe câmpii fertile, ci bobul cel chircit, strâmb, ghemuit în colţul şurii, care a fost îngrămădit în crăpăturile stâncii, care aproape că nu ştie ce-i aia ploaie, căci a lins numai odată rouă. Şi a ajuns aici în genunchi, căci era fără vlagă..
