Semnificații pedagogice ale jubileului

Nevoia de ritual și de sărbătoare este consubstanțială persoanei, anturajului și lumii din care aceasta face parte. Recurgem la astfel de punctări cronologice din mai multe rațiuni: pentru a-l adora pe Dumnezeu, pentru a spiritualiza existența, a-i imprima o semnificație sau un sens, din dorința de a recupera sau a sacraliza timpul social, pentru a conferi importanță unui act, realizare sau operă omenească, a onora o individualitate exemplară, un martir, un sfânt, a da o uzanță estetică timpului liber, a motiva sau înaripa energii, a pregăti sau orienta mentalul colectiv înspre o anumită direcție considerată importantă pentru binele comun etc.

Sărbătorile au un cadraj foarte larg, de la celebrări individuale, restrânse, până la cele colective, naționale sau mondiale. Instituirea lor dau seamă de nevoi și interese conjuncturale, dar și de prilejuri sau cerințe constante care ne privesc pe toți. Pot avea o conotație spirituală sau laică, individuală sau colectivă, privată sau publică. Pot fi plăcute sau „gratuite”, dar și impuse sau interesate. Ele se lasă a fi atât dorite sau prețuite, dar și pervertite sau instrumentalizate – ideologic, politic, strategic.

Jubileul, ca celebrare periodică (instituită, de obicei, la 25 sau 50 de ani) a unui eveniment major sau a unei realizări de importanță istorică, culturală, religioasă sau personală, are numeroase valențe formative. Acesta poate fi înțeles ca un moment de reflecție, conștientizare, recunoștință și reactivare a unor valori, oferind oportunități semnificative de învățare și dezvoltare atât pe plan individual, cât și colectiv.

Care ar fi conotațiile pedagogice ale jubileului? Putem decela cel puțin șapte valențe în acest sens, după cum urmează:

1. Învățarea prin raportare retrospectivă la temporalitate. Jubileul oferă o ocazie pentru a privi înapoi la evenimentele sau realizările care au condus la ceea ce avem/suntem în prezent. În cadrul educațional, elevii pot învăța despre istoria unei instituții, a unei comunități sau a unui eveniment major, analizând lecțiile oferite de trecut.

2. Conștientizarea, consolidarea și afirmarea valorilor identitare. Jubileul este un moment de celebrare a unei identități colective, fie ea națională, religioasă sau comunitară. Din punct de vedere pedagogic, acest tip de sărbătoare întărește sentimentul de apartenență și solidaritate între membrii unui grup.

3. Crearea unei culturi a recunoștinței și celebrării reușitei. Jubileele sunt un prilej de a celebra realizările, succesele și progresele unei comunități sau instituții. Această sărbătoare contribuie la crearea unei culturi a recunoștinței și a aprecierii muncii depuse de generațiile anterioare.

4. Promovarea și asumarea continuității și a reînnoirii. Un jubileu nu doar marchează un punct final, ci și semnalează un nou început. Pedagogic, acest moment poate fi fructificat pentru a discuta despre importanța schimbării, a adaptabilității și a înnoirii.

5. Dimensiunea simbolic-ritualică și estetică. Jubileele sunt adesea însoțite de ceremonii și ritualuri care au o valoare simbolică profundă. Acestea pot fi folosite în cadrul educațional pentru a învăța și experimenta semnificația simbolurilor, a tradițiilor și a ritualurilor în diferite culturi.

6. Stimularea participării și a implicării comunitare. Jubileele sunt adesea ocazii pentru implicarea întregii comunități într-un eveniment comun. În educație, acest aspect poate fi valorificat prin proiecte care implică colaborarea între elevi, profesori, părinți și alți parteneri – locali, naționali, internaționali.

7. Exprimarea/asumarea longevității și rezistenței în timp. Jubileul marchează adesea existența îndelungată a unei instituții sau organizații, ceea ce poate fi un prilej pentru a învăța despre reziliență, adaptabilitate și perseverență în fața dificultăților.

Pentru a fi mai concreți în raport cu valorile paideice ale unui jubileu, ne vom raporta la Bula de convocare a Jubileului Ordinar din 2025, denumită Spes non confundit („Speranța nu înșală”), emisă de papa Francisc, care pune accent pe speranță și pace, într-o lume afectată de contrarietăți, conflicte și suferință. Mai jos, reliefăm doar câteva trăsături ale propensiunii formative a acestui document.

1. Jubileul e pus, la modul foarte explicit, sub semnul speranței: „Mă gândesc la pelerinii speranței care vor ajunge la Roma pentru a trăi Anul Sfânt şi la cei care, neputând să ajungă în orașul apostolilor Petru şi Paul, îl vor celebra în Bisericile particulare... Fie ca Jubileul să fie pentru toți ocazie de a reînsufleți speranța. Cuvântul lui Dumnezeu ne ajută să găsim motivațiile sale. Să ne lăsăm conduși de ceea ce apostolul Paul le scrie tocmai creştinilor din Roma”. Speranța, ca principală valoare creștină, devine revelatoare și motivantă pentru persoane și grupuri de a merge mai departe, de a se încrede în progres, perfectibilitate și înălțare.

2. Speranța este înstructurată de o altă valoare creștină supremă, iubirea: „De fapt, speranța se naște din iubire şi se întemeiază pe iubirea care izvorăște din inima lui Isus străpunsă pe cruce: «Dacă, dușmani fiind, am fost reconciliați cu Dumnezeu prin moartea Fiului său, cu atât mai mult, reconciliați fiind, vom fi mântuiți prin viaţa lui» (Rom 5,10)”. Iubirea este instauratoare de bine, de frumos, de dreptate și de toate celelalte repere axiologice înalte.

3. Se aduce în atenție, în mod inevitabil, și o altă valoare, răbdarea: „Suntem obișnuiți de acum să voim totul şi imediat, într-o lume în care graba a devenit o constantă. Nu mai avem timp pentru a ne întâlni şi adesea chiar şi în familii devine dificil să ne întâlnim împreună şi să vorbim cu calm. Răbdarea a fost pusă pe fugă de grabă, aducând o daună gravă persoanelor. De fapt, intră intoleranța, nervozitatea, uneori violența gratuită, care generează insatisfacție şi închidere”. Într-o lume în care fugacitatea, tranziența și perisabilitatea relațiilor au devenit realități, întoarcerea la răgaz și chibzuire cronologică poate deveni întremătoare, salvatoare, iluminatoare.

4. Este pregnant deslușit țelul și sensul unui drum, întrucât speranța este însoțitoare de neînlocuit care ne face să întrevedem destinația: „Întâlnirea cu Domnul Isus. Nu întâmplător, pelerinajul exprimă un element fundamental al fiecărui eveniment jubiliar. A porni la drum este tipic pentru cel care merge în căutarea sensului vieţii... A tranzita de la o ţară la alta, ca şi cum granițele ar fi depășite, a trece de la un oraș la altul în contemplarea creației şi a operelor de artă va permite să se prețuiască experiențe şi culturi diferite, pentru a purta în noi frumusețea care, armonizată de rugăciune, conduce la mulțumirea adusă lui Dumnezeu pentru minunățiile săvârșite de el”. Experiența mersului și căutării dimpreună pot disloca închiderile individualiste, separările, supărările, segregările.

5. Suntem invitați să ținem cont, să decriptăm și să controlăm semnele timpurilor: războiul, pierderea dorinței de a transmite viaţa, alianțe sociale pentru speranță, deținuți, bolnavi, tineri, bătrâni, evacuați, migranți şi refugiați, bunici, săraci, gestionarea bunurilor pământului, problema ecologică etc.

6. Este exprimată nevoia de unitate a creștinilor: „Este bine de amintit că, încă din timpurile apostolice, păstorii s-au reunit în diferite ocazii în adunări cu scopul de a trata tematici doctrinale şi probleme disciplinare... Anul jubiliar va putea să fie o oportunitate importantă pentru a da concretețe acestei forme sinodale, pe care comunitatea creștină o simte astăzi ca exprimare tot mai necesară pentru a corespunde mai bine urgenței evanghelizării: toți botezații, fiecare cu propria carismă şi slujire, coresponsabili pentru ca multiple semne de speranță să mărturisească prezenţa lui Dumnezeu în lume. La Conciliul din Niceea s-a tratat şi despre datarea Paștelui... Fie ca acest lucru să fie un apel pentru toți creștinii din Orient şi din Occident să facă un pas hotărât spre unitate în jurul unei date comune pentru Paște”. Unitatea în diversitate nu exclude realitatea consensului pe aliniamente administrativ-calendaristice sau de altă natură.

7. E nevoie să ne cinstim martirii (comuni sau specifici): „Ei sunt prezenți în toate epocile şi sunt numeroși, probabil mai mulţi ca oricând, în zilele noastre, ca mărturisitori ai vieţii care nu are sfârşit. Avem nevoie să păstrăm mărturia lor pentru a face rodnică speranța noastră. Aceşti martiri, apartenenți diferitelor tradiții creștine, sunt şi semințe de unitate pentru că exprimă ecumenismul sângelui. De aceea, în timpul Jubileului, este dorința mea vie să nu lipsească o celebrare ecumenică, în aşa fel încât să facă evidentă bogăția mărturiei acestor martiri”.

Desigur, aceste consemne (și altele) pot pregăti și articula noi platforme de rezonanță și întâlnire atât a membrilor unei Biserici, cât și a celor care țin de alte confesiuni sau rituri. Jubileul poate deveni, altfel spus, și o ocazie de solidarizare spirituală, de con-gregare a unor valori care la bază sunt aceleași, dar care au primit nuanțe diferite în locuri și timpuri specifice.

Vom conchide spunând că jubileul nu este o simplă sărbătoare, ci un eveniment nodal, evocator, dar și întemeietor de realitate spirituală ce vine să întărească și să prelungească, la nivel de memorie individuală sau colectivă, evenimente axiale. El poate stimula învățarea, reflecția și creșterea personală, oferind oportunități unice de a explora teme precum dinamica vieții și istoriei, identitatea, continuitatea, schimbarea și coeziunea socială.