„Nu mai au vin!”

Este emblematica problemă a tuturor timpurilor, dar mai ales a zilele noastre, când multe cupluri, încă dinainte de căsătorie şi-au epuizat vinul, iar în momentul căsătoriei, în realitate, se cunună doi indivizi fără vlagă, nu două persoane în vigoarea vieţii. Multe cupluri îşi consumă vinul dinainte de căsătorie, iar odată la casa lor, nu mai au cu ce să sărbătorească, nici cu ce să trăiască, nici ce să ofere de băut comesenilor familiari, darămite lor înşişi.

Cum de se terminase vinul înainte de căsătorie o ştiau numai ei şi părinţii lor, dar ruşinea se răsfrânsese asupra tuturor. Cu siguranţă vin fusese destul, ba chiar unul de foarte bună calitate, dar, în nesăbuinţa lor şi luându-se după gura lumii, îl consumaseră înainte de vreme, în iatacul moale şi plin de întuneric. Şi aşa, s-au trezit în mijlocul nunţii că fac nuntă fără nuntă, fără acel ingredient care trebuia să le aducă fericire lor şi familiarilor lor. Începuseră nuntă ruşinoasă, deoarece puseseră pe masă ceea ce le mai rămăsese, codru uscat de pâine şi resturi de vin răsuflat, căci cepul fusese deschis de multă vreme, nici măcar ei având curajul să se mai apropie unul de celălalt. Este interesant cum nici părinţii lor nu-şi dăduseră seama de această lipsă gravă. Erau deja obişnuiţi şi convinşi că odraslele lor trebuie să fie în rând cu lumea şi, iată, acum vedeau cu ochii lor că totul fusese consumat deja. Se priveau unii pe alţii, iar ochii lor se acuzau reciproc: ei din lipsă de grăunte de minte, pentru că nu avuseseră curajul să le reamintească tinerilor însurăţei să ţină şi să păzească butoaiele cu vin bine sigilate, mirii pentru că nu fuseseră avertizaţi asupra pericolului. Şi stăteau cu capetele plecate, pline de ruşine. Dar şi aceasta trecu repede, căci interveni soacra mare, cu „înţelepciunea-i” de acum proverbială. „N-are nimic! Nu este nici prima, nici ultima nuntă la care aproape tot vinul se terminase înainte de serbare”. Gând zămislit strâmb, din apă, căci vin nu mai avea nici ea de mult! „Nu toţi fac la fel în zilele noastre? Nu trebuie să ne plângem de milă, căci la fel a făcut şi fata Măriucăi din vecini, care se nuntise înainte de cununie!”.

Cum să te bucuri, cum să păşeşti în viaţa de familie fără acel vin care trebuia să dea suflu pelerinajului pământesc? Cine să aducă alt vin, dintr-al lor, dacă pe al vostru îl băuserăţi singuri, ascunşi de lume? Trebuia să vină Mama, dar nu una dintre cele două, ci a treia, Mama vieţii, ca să scoată din impas nunta şi nuntaşii. Iar aceasta, cu ochii larg deschişi, pentru a câta oară nu se ştie, se îndreptă hotărâtă spre Fiul, punându-i pe tavă lacrimile lipsite de pocăinţă ale mirilor. „Nu mai au vin! Fă, te rog, ceva! Promit eu, în numele lor şi a tuturor celorlalţi, că vinul nu va mai lipsi vreodată de la masă. Deschideţi coasta şi mai revarsă încă odată vinul milostivirii tale asupra nenorocirii”. Iar el, fără să aştepte a doua oară rugăminţile Mamei, îşi revarsă din nou marea dragoste asupra lor. Unica condiţie este ca ei să îi pună în faţă cu ceea ce mai rămăseseră în viaţă, cu ceea ce îi mai puteau oferi. Le porunceşte să le aducă apa din fântână, nici aceea a lor, şi s-o aducă în ciuturi mari. În ceasul al doisprezecelea, ceasul său, le porunceşte să-i aducă şase, în care să pună toată apa lor, unica bogăţie care le mai rămăsese în viaţă, numai slăbiciuni şi lacrimi care nu curseseră la vreme. Iar el, plecându-şi capul asupra lor şi a mirilor, le preface de îndată în bucurie, dând de băut nuntaşilor însetaţi de vinul adevărat, din care bei şi însetezi mereu, şi te întorci din nou să iei, pentru ca viaţa să nu mai fie niciodată searbădă. Isus, vinul cel nou al noului legământ se lasă amestecat, la rugăminţile Mamei, cu apa omului, ca să-i redea acestuia din nou gustul raiului şi bucuria revederii cu Tatăl.

Iar lecţia dată fiecăruia dintre noi este importantă. Nu-ţi consuma niciodată vinul înaintea vremii, căci în ceasul nunţii vei oferi ce altceva dacă numai apă şi, mai rău, îţi vei începe viaţa însetat. Începe şi trăieşte-ţi nunta şi viaţa la ceasul potrivit, invitând la masă pe Fiul deopotrivă cu Mama, iar în ceasul încercării, când simţi că în afară de lacrimi şi păcate nu mai ai nimic, ascultă de Mama şi dă-le pe acestea Fiului, pentru ca el să le transforme în vin şi să-ţi umple din nou inima de viaţă. Nu trăi cu apă, chiar dacă te-ai obişnuit şi chiar dacă toţi sau mulţi aşa trăiesc, căci nu vei avea forţa de a zămisli nimic, nici prunc pentru acest pământ, nici veşnicie pentru rai domnesc.