Noi opțiuni, aceeași convertire

Traversăm un moment istoric de cotitură, cu implicații la toate nivelurile, inclusiv la cel al trăirii vieții creștine. Dezbaterile pe marginea felului în care ar trebui trăită și mărturisită credința creștină sau cum ar trebui să arate creștinismul în viitor nu lipsesc, ele fiind semnul vitalității Bisericii în care acționează puterea creatoare a Duhului Sfânt.

Un punct de vedere care a atras atenția în această privință, mai ales în Statele Unite ale Americii, dar și în câteva țări din Europa, a fost exprimat în anul 2017 de Rod Dreher în cartea: Opțiunea Benedict. O strategie pentru creștini într-o lume post-creștină. Chiar din titlul cărții putem sesiza „opțiunea” propusă de Dreher: într-o lume în care valorile creștine nu mai înseamnă nimic, singura șansă de salvare a celor care doresc să trăiască, sincer și asumat, credința creștină este „fuga mundi”, după exemplul sfântului Benedict (sec. V). Asta ar însemna, în primul rând, desprinderea de mentalitatea dominantă, de „spiritul lumii” și adoptarea unui stil de viață comunitar care să facă posibilă trăirea evangheliei. Ulterior, autorul a revenit cu o altă carte intitulată: Să nu trăim în minciună! Un manual pentru disidenții creștini (2020), în care identifică semnele unui totalitarism de tip nou care pare să se instaleze încet, dar sigur, în America și în Occidentul zilelor noastre. Un totalitarism, pe care Dreher îl numește „de mătase”, promovat, prin asalt ideologic, de așa-numitele elite culturale, de corporații ori de mass-media și implementat, prin metode de cenzură și de supraveghere a persoanei, fără precedent în istorie. Nu avem altă opțiune decât aceea de a rămâne mereu vigilenți, căci „prețul libertății – subliniază Dreher - este veșnica vigilență. O vigilență, mai înainte de toate, față de inimile noastre”.

Într-un fel, această „luare de poziție” a lui Dreher, ne amintește de cuvintele profetice ale unui mare învățat catolic al secolului trecut, părintele Romano Guardini, care în „marea” sa crăticică Sfârșitul modernității spunea peremptoriu despre epoca ce avea să vină: vom asista la „neta apariție a existenței ne-creștine... Se va dezvolta un nou păgânism... Singurătatea în credință va fi teribilă. Iubirea va dispărea din atitudinea generală față de lume (cf. Mt 24,12). Ea nu va mai fi înțeleasă, nici cunoscută. Credința creștină însăși va trebui să dobândească o nouă cutezanță. Și ea va trebui să părăsească secularizările, similitudinile, jumătățile de măsură și amestecurile”.

O altă opțiune, nu mai puțin semnificativă, afirmată în contextul dezbaterilor despre credința „de azi și de mâine”, este și cea indicată de teologul italian Armando Matteo în cartea: Opțiunea Francisc. Pentru o nouă imaginație a creștinismului viitor (2023). Spre deosebire de Dreher, Matteo e de părere că papa Francisc a trasat, prin modul său de a fi și de a-și mărturisi credința, ca și prin magisteriul său, calea credinței de urmat în aceste timpuri și care e mai degrabă una a „ieșirii”, mai ales spre periferiile lumii, decât una a „apărării”, a „retragerii” sau a „îndepărtării” de oameni. „Nu ne mai este permis –citim chiar în introducere – să rămânem doar simpli spectatori, să postăm și să comentăm, mai mult sau mai puțin binevoitori, ceea ce Papa face, spune, hotărăște, celebrează. Este timpul să alegem. Ceea ce ne rămâne de făcut este tocmai decizia de a ne sintoniza cu opțiunea de fond și a o înfăptui..., să-l ducem pe Isus oamenilor acestor timpuri”.

Indiferent de forma pe care o vor căpăta în viitor unele manifestări ale credinței, natura și conținutul ei peren ne obligă pe toți la o permanentă convertire, personală, comunitară și instituțională, ce presupune atât alegeri și schimbări mai radicale („Vinul nou se pune în burdufuri noi”, Mc 2,22), cât și unele formulări, încercări și adaptări de moment, până la urmă, firești pelerinajului credinței.