Benedict al XVI-lea, un papă cu suflet franciscan

Gentilețe, grație, finețe, delicatețe, blândețe, rafinament și umilință sunt doar șapte atribute dintr-un bogat lexic ce a caracterizat întreaga viață a Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea, chemat din această lume, destul de sugestiv, în ultima zi a anului trecut. În primul an al pontificatului, într-o cateheză din luna octombrie, adresându-se pelerinilor din piața „San Pietro” cu salutul „Pace și bine!”, a fost întrerupt de aplauze. Atunci a continuat spontan: „Toți avem un suflet puțin franciscan”, și nu au fost puține momentele în care și-a manifestat admirația și aprecierea față de sfântul Francisc de Assisi și față de spiritualitatea franciscană.

Născut în ziua de 16 aprilie 1927, fiul unei familii catolice din Bavaria, Benedict al XVI-lea a lăsat întregii omeniri, nu doar lumii catolice, un adevărat patrimoniu spiritual, construit pe fundamentele rațiunii și ale credinței. În cele două milenii de creștinism, niciodată nu se întâmplase ca un papă să renunțe, simțindu-se inadecvat, prea slăbit fizic, pentru ceea ce înseamnă responsabilitatea ministerului petrin. A surprins prin acest gest, ce fusese oarecum anticipat, într-un interviu pe care îl acordase jurnalistului Peter Seewald, cu trei ani înainte: „Când un papă ajunge la convingerea clară de a nu mai fi în stare fizic, mintal sau spiritual să-și îndeplinească misiunea încredințată, atunci are dreptul, iar în unele circumstanțe chiar obligația, de a demisiona”. După aproape opt ani de pontificat, în ziua de 11 februarie 2013, printr-un comunicat scurt și lapidar, anunță public intenția de a se retrage, continuând să slujească diferit biserica, dedicându-se rugăciunii și meditației. „Viitorului papă îi promit reverență și ascultare necondiționate”, va spune colegiului cardinalilor, adunați în conclav, pentru a alege un succesor la catedra lui Petru. „Reverență și ascultare” sunt cuvintele sfântului Francisc de Assisi, pe care le regăsim în Regula Bulatta, la numărul 76 din Izvoarele Franciscane.

În ziua de 4 ianuarie 2007, Caritasul organizează prânzul pentru săracii din Roma, fiind prezent și papa. Va face din nou referință la sfântul Francisc, la dragostea lui pentru cei din urmă: „În simplitatea sa, ieslea ne spune că iubirea și sărăcia merg împreună, după cum ne învață și un mare îndrăgostit de Cristos, sfântul Francisc de Assisi”. Va vorbi și cu alte ocazii despre misterul Dumnezeului prunc, inimă a spiritualității franciscane. Sfântul Francisc de Assisi a dorit să reproducă misterul Întrupării, propunând să se facă, la Greccio, în anul 1223, o iesle cu personaje vii, numind Crăciunul „sărbătoarea sărbătorilor”.

Ieslea și Crucea, înjosirea și înălțarea, începutul și sfârșitul vieții lui Cristos sunt momentele asupra cărora se oprește, deseori, privirea contemplativă a Sărăcuțului din Assisi, dar și a Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea. După ce a parcurs „Via Crucis” de la Colosseum, în Vinerea Sfântă din 2006, a invocat imaginea lui Francisc ca „sfântul” care știut să găsească în Cruce drumul care duce spre Cristos. În ziua de 13 mai 2012, Sfântul Părinte se afla la sanctuarul din Verna. În discursul său, va spune: „A contempla Crucea lui Cristos! Am urcat pelerini la această piatră despicată a Vernei, acolo unde, cu doi ani înainte de moartea sa, sfântului Francisc i-au fost imprimate în trup rănile pătimirii glorioase a lui Cristos”. Nu vor lipsi din discursurile Sfântului Părinte alte figuri însemnate ale spiritualității franciscane, cum ar fi sfântul Bonaventura, fericitul Duns Scotus sau sfântul Anton de Padova, căruia îi dedică cateheza din ziua de 10 februarie 2010, amintind și de scurta scrisoare pe care sfântul Francisc i-o adresează fratelui Anton.

Încredințându-l, în rugăciune, milostivirii lui Dumnezeu, nădăjduim că, de la fereastra cerului, ne vede și ne binecuvântează!

Pace și bine!