Ordine şi dezordine

Mama şi regina virtuţilor este ordinea. În consecinţă, mama şi regina, ba chiar şi stăpâna viciilor şi a unei vieţi trăite în afara sensului ei, este dezordinea.

Din păcate, asistăm în ultima vreme – cel puţin aşa mi se pare mie – la o răspândire tot mai largă şi mai zgomotoasă a dezordinii, aceasta în numele sloganului: „Nimeni nu mă poate opri să mă comport invers faţă de ceea ce mi se cere”. Am devenit alergici şi facem febră atunci când trebuie să trăim ca oameni, şi nu ne place să fim noi înşine, pentru că – nu-i aşa? – noi vrem să fim în rând cu lumea, şi ce s-ar face lumea fără noi, fără contribuţia noastră la instaurarea haosului!

Dar Domnul Dumnezeu ne învaţă – încă de la începutul creaţiei – că prima piatră de pus la temelia vieţii noastre nu este alta decât ordinea, şi aceeaşi piatră trebuie să rămână acolo până nu vom mai fii deloc aici, pe pământ. Scrie la începutul primei cărţi din Sfânta Scriptură astfel: „La început, Dumnezeu a creat cerul şi pământul. Pământul era neorânduit şi pustiu, şi întuneric era deasupra abisului, şi duhul lui Dumnezeu plutea deasupra apelor. Şi a zis Dumnezeu: «Să fie lumină!». Şi a fost lumină” (Gen 1,1-3). Să observăm bine că lumina nu lipsea la început, dar era întunecată de dezordine. Făcând ordine, Dumnezeu a readus lumina în locul ei. Lumina este ordine şi orânduială, întunericul, în schimb, este neorânduială, dezordine, pustiu şi întuneric. Aşa este omul, pământul lui Dumnezeu, atunci când îşi dictează singur măsura, întuneric şi pustiu, şi neorânduit.

Cu siguranţă, fiecare dintre noi, indiferent de vârstă, stare socială sau religie, a experimentat măcar câteva momente în care – îndepărtat de Dumnezeu – s-a simţit pustiu. Şi tot noi, plini de frică, ne-am întors înapoi la Creatorul nostru, la Lumină, pentru a relua calea cea bună.

Este adevărat; păcatul, depărtarea de Dumnezeu, este ca un foc care arde şi nimiceşte tot ceea ce stă în jurul omului, adică îl pustieşte şi îl lasă în bătaia vântului şi a furtunilor de tot felul.

Dar aceeaşi piatră a refacerii ordinii de la începutul lumii trebuie să stea şi la căpătâiul vieţii noastre de creştini, căci ce este convertirea continuă, dacă nu refacerea ordinii, revenirea în făgaşul firesc al vieţii? Despre sfântul Francisc din Assisi se spune că o perioadă destul de bună a vieţii sale a trăit în dezordine, dar atunci când s-a lăsat fulgerat de harul Domnului, primul lucru pe care l-a făcut a fost să abandoneze neorânduiala şi să trăiască ordonat, ceea ce l-a făcut să reintre în sine, să se întrebe unde se află, să-şi reia viaţa în mâini şi să trăiască conform chemării sale. Şi, apropiindu-se tot mai mult de Lumină, a observat că destrăbălarea nu este proprie omului, şi nici măcar necuvântătoarelor care mişună pe pământ. Destrăbălarea şi dezordinea sunt de la diavol, care, prin neascultare, a voit şi vrea continuu să reinstaureze întunericul său ucigător şi haosul.

Am fost recent într-o ţară unde fiecare conduce cum îl taie capul. Aproape că nu există sensuri de mers, căci şoferii se simt extrem de liberi să meargă pe sensul pe care doresc şi care le permite să ajungă cât mai repede la destinaţia dorită, iar atunci când vreunul merge corect, ca să nu se ciocnească, scot mâna pe geam, şi prin acest gest cer permisiunea să fie lăsaţi să treacă. Fiecare, aici, îşi dictează sensul de mers. Evident, ţara întreagă, fiind ajutată cu extremă generozitate şi de corupţia omniprezentă, este pe marginea prăpastiei.

Întuneric peste tot, pustietate şi tristeţe, aşa este viaţa oricărui om care trăieşte fără rost şi fără sens şi care se încăpăţânează să trăiască dezordonat. Ni se întâmplă ca acelui om care ştia precis unde-i sunt banii şi hainele dezbrăcate în seara precedentă, dar nu mai ştia unde se află el nu doar în această lume, ci nici măcar în lumea lui. Trăind în dezordine, omul modern nu mai ştie unde se află şi care este rostul său pe acest pământ. Aceeaşi invocare a capacităţii de a decide să fii bărbat dimineaţa, femeie la ora 10.00, mâţă sau licurici spre ora 15.00 şi un amestec din toate acestea spre seară pare că este rodul aceleiaşi încăpăţânări de a trăi în dezordine.

Sintagma „păstrează ordinea, iar ordinea te va păstra pe tine”, în ciuda profeţilor de rând care o vor cadavru rece, este actuală pentru toată veşnicia, iar cei care o mai apreciază şi o pun în practică îi gustă roadele deja pe acest pământ, în fiecare dimineaţă, „neorânduit şi pustiu”, dar pus la loc în aceeaşi dimineaţă de înţelepciunea care ne vine de la bunul şi ordonatul Dumnezeu.

Să ne ferească cerul de pustietate, de întuneric şi de haos!