O candidatură la canonizare: părintele Anton Demeter

Nu ştiu cât de apreciată ar trebui să fie – şi dacă va fi vreodată apreciată pe cât se cuvine – munca pe care doamnele profesoare Francisca Băltăceanu şi Monica Broşteanu o depun în relevarea patrimoniului nostru martiric. S-ar putea spune că ele muncesc în folosul viitorilor sfinţi, dacă n-ar munci, de fapt, în folosul păcătoşilor care suntem. După volumul consacrat episcopilor martiri ai Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, cele două mucenice au alcătuit acum un nou dosar de canonizare, dedicat părintelui Anton Demeter: Mai liber ca oricând. Părintele Anton Demeter (Editura „Polirom”, 2022). Dosarul respectă cutumele neschimbate (şi neschimbătoare) ale unei astfel de iniţiative, împlinită prin realizarea unei biografii, prin documentarea suferinţelor, martiriului şi luminii cristice în care acestea au fost trăite şi printr-un grăitor punctaj de mărturii ale carismei părintelui Demeter, referitoare atât la activitatea sa pastorală, cât şi, mai ales, la efectele mântuitoare pe care le-a avut activitatea de intercesiune făcută de părintele Demeter. Într-un stil cât mai simplu, direct, sunt trecute în revistă toate episoadele vieţii şi activităţii părintelui, folosind pentru asta, din plin, documente şi mărturii. In extenso sunt folosite documente din timpul procesului intentat părintelui Demeter, acuzat de „uneltire contra ordinii sociale”, şi din dosarele de urmărire, Securitatea urmărindu-l chiar şi în ziua înmormântării. Deşi se ştia urmărit – „îi simţeam”, mărturiseşte părintele, „îi vedeam uneori cum mergeau pe urmele mele” (p. 12) – părintele şi-a continuat netulburat munca de catehizare cu tinerii din Bucureşti, convins că s-a „supus mereu voinţei lui Dumnezeu” (p. 9). Activitatea pastorală cu tinerii va reprezenta şi centrul de interes al Securităţii, iar autoarele vor strânge şi ele mărturii destule despre acest capitol al vocaţiei părintelui. A strâns şi Securitatea, constrângând pe câţiva dintre participanţi la mărturii care să-l incrimineze pe părintele Demeter (una dintre martore recunoaşte că părintele „susţinea” că regimul comunist „e dat de la Satana”, „ca o încercare a credincioşilor”, p. 14). Desigur că multe dintre faptele părintelui nu erau pe placul autorităţilor, dar, cu toată umilinţa care-l caracteriza, părintele nu s-a dat în lături de la gesturi care sfidau ordinea şi ordinele zilei (într-o noapte a organizat ţinerea unei Liturghii greco-catolice în catedrala „Sfântul Iosif”, deşi Biserica Greco-Catolică era interzisă; cf. p. 20). Pentru toate cele făcute a primit o pedeapsă de 20 de ani de închisoare.

E un capitol mai mult decât emoţionant cel referitor la închisorile prin care a trecut părintele Demeter, de unde a ieşit paralizat, fiindu-i afectat nervul coloanei în urma unei bătăi primite şi a lipsei de îngrijire. Rolul pe care şi l-a asumat în închisoare, alături de alţi preoţi, era acela, după cum mărturiseşte, „de a păstra în sufletele oamenilor speranţa” (p. 63). Părintele însuşi, având în vedere multe coincidenţe, se credea ocrotit în permanenţă de Maica Domnului. „Simţeam – mărturiseşte el – că Maica Domnului mă însoţea peste tot unde eram dus” (p. 76). În cele din urmă, după Revoluţia din 1989, Maica Domnului l-a condus chiar la Lourdes, iar părintele a lăsat un mic jurnal al acestui pelerinaj iluminant. Nu-s mai puţin emoţionante nici paginile care reconstituie viaţa de după eliberare şi mucenicia părintelui în parohii din Moldova, osârdia lui în munca pastorală, devotamentul şi dăruirea pentru toţi oamenii necăjiţi, care-l căutau ca pe un intercesor de maximă eficienţă. Sunt multe mărturii care atestă că rugăciunile şi sfaturile părintelui chiar au avut efecte impresionante, de la vindecări la alte repercusiuni benefice. Oamenii l-au considerat un sfânt încă de pe când era în viaţă. Iar doamnele Băltăceanu şi Broşteanu i-au reconstituit amănunţit, cu o documentare cvasi-exhaustivă, viaţa de mucenic şi martir.