„Fiecare îşi are carisma proprie”

Cuvântul „carismatic” se referă mai mult la atracţia pe care o personalitate reuşeşte să o exercite. Care este semnificaţia religioasă originară a acestui termen?

„Carismă” provine din grecescul chárisma, având legătură cu cháris, „har”. Că legătura nu e doar etimologică reiese din ceea ce sfântul Paul le scrie romanilor: „Avem daruri diferite, după harul [cháris] care ne-a fost dat” (12,6). Darul „harului”, adică al iubirii divine mântuitoare (să nu uităm că cháris e la baza cuvântului „caritate”), le este insuflat tuturor în mod egal, ca principiu şi sursă de mântuire, de „iubire, bucurie, pace, răbdare, bunăvoinţă, bunătate, fidelitate, blândeţe, cumpătare” (Gal 5,22-23).

Harului îi sunt alipite o suită de daruri multiple şi felurite, care strălucesc în mod diferit în funcţie de fiecare persoană şi care sunt distribuite în forme diferite, potrivit diversităţii personalităţilor. Apostolul Paul întocmeşte câteva liste ale acestor „carisme” (cf. 1Cor 12,8-10.28-30; Rom 12,6-8; Ef 4,11 etc.), structurându-le în mod fundamental de-a lungul a trei traiectorii: darurile „comunicării” credinţei, cele „operative” şi „pastorale” şi darurile miraculoase şi extraordinare.

După cum însuşi Apostolul ne face să înţelegem, este vorba de exemple care nu epuizează multitudinea carismelor. Formele darurilor nu sunt unice, ci multiple şi, după cum acelaşi Paul declară, „fiecare îşi are carisma proprie de la Dumnezeu, unul într-un fel, altul în alt fel” (1Cor 7,7).

Problema principală pe care Paul o abordează e cea a armoniei dintre diferitele carisme. Acestea nu trebuie să devină un fel de privilegiu personal sau distincţie, creând supremaţii şi diviziuni. Darul individual trebuie să servească binelui comun; după cum izvorul este unic (Treimea divină), tot unic trebuie să fie scopul, Biserica. Ne putem aminti de imaginea trupului şi a mădularelor (cf. 1Cor 12).

E important ca toţi creştinii să-şi fructifice darurile lor personale în mod fratern, caritativ şi armonic. Carismele sunt ca bucăţile unui mozaic. Dacă unele lipsesc, desenul întreg are de suferit; dacă se desprind şi cad, îşi pierd valoarea şi devin grămăjoare de culori amestecate.