Discipolii lui Isus erau înarmaţi?

Relatările patimilor lui Isus vorbesc despre lovirea cu sabia şi tăierea urechii unui servitor, în grădina Ghetsemani. Puteau discipolii lui Isus să umble înarmaţi, în plină ocupaţie romană?

În grădina Ghetsemani „unul dintre cei care erau de faţă” (Mc 14,47), „unul dintre cei care erau cu el” (Mt 26,51; Lc 22,50), identificat de evanghelistul Ioan cu Simon Petru (cf. 18,10), îl loveşte pe servitorul marelui preot cu sabia. Răspunsul general la întrebarea adresată ne e oferit de Iosephus Flavius, un evreu din perioada sfântului Paul. În opera sa, Antichităţi iudaice, el admite posibilitatea purtării de arme, chiar şi sâmbăta, pentru legitimă apărare. Acelaşi istoric ne aminteşte că şi esenienii, grup iudaic foarte riguros, purtau arme la ei în timpul călătoriilor, deoarece drumurile erau bântuite de tâlhari. Şi unele pasaje din Talmud, ce cuprinde vechile tradiţii iudaice, vorbesc despre deţinerea unei săbii aproape ca o componentă a ţinutei evreilor în anumite teritorii periculoase, mai ales cele de la graniţă.

Să nu uităm că discipolii aparţineau unei culturi şi unei perioade istorice bine delimitate, căreia îi reflectau caracteristicile. Prezenţa unei săbii în momentul arestării lui Isus poate se explică, dacă ne întoarcem în timp cu câteva ore înainte de întâmplarea din Ghetsemani. În Cenacol, Cristos le spune apostolilor: „Cine are pungă s-o ia; la fel şi desaga; iar cine nu are sabie să-şi vândă haina şi să cumpere” (Lc 22,36). Iar ucenicii îi arată două săbii, pe care le aveau probabil din motivele precizate mai sus.

În realitate, Isus nu vorbise despre sabie în sens fizic. Nu a spus el despre sine: „Nu am venit să aduc pace, ci sabie” (Mt 10,34)? El dă de înţeles că a venit timpul luptei împotriva puterii întunericului. Dar reafirmă legea non-violenţei (cf. Mt 26,52), formulată dinainte în predica de pe munte (cf. Mt 5,38-41). Cristos nu voia în jurul său un grup de gărzi de corp, chiar dacă evreii puteau purta arme. El voia (şi încă mai vrea) pace!