Isus şi pedeapsa cu moartea

În Mt 18,6 sunt redate următoarele cuvinte ale lui Isus: „Dar oricine ar scandaliza pe unul dintre aceştia mai mici, care cred în mine, ar fi mai bine pentru el să i se lege de gât o piatră de moară trasă de măgar şi să fie aruncat în adâncul mării.” Poate fi interpretată această frază ca o aprobare din partea Mântuitorului a pedepsei cu moartea?

Pericolele pe care le presupune o lectură literală a cărţilor oricărei religii sunt numeroase şi stau mereu la pândă. Fiecare limbaj adoptă anumite canoane de comunicare (aşa-zisele „genuri literare”), care cer să fie interpretate.

Adesea, Isus foloseşte un limbaj simbolic legat de cultura semitică a vremurilor sale. În fragmentul în discuţie, el vorbeşte nu atât despre copii, cât despre „aceştia mai mici, care cred”. Se referă, aproape sigur, la cei slabi în credinţă, mici în a crede şi care mai trebuie să crească. E uşor ca un frate, care se simte mai sigur de credinţa lui, să-i poată, cu superficialitate sau răutate, împinge la păcat pe „aceştia mici”. Şi sfântul Paul, în 1Cor 8,7-13 şi Rom 14,1 – 15,6, se confruntă cu aceeaşi problemă, îndemnând la iubire şi răbdare: „Primiţi-l pe cel slab în credinţă fără a-i judeca opiniile”. Împotriva celor care îşi îndeamnă în mod conştient la păcat fratele, „mic” în credinţă, Cristos rosteşte un fel de blestem. Şi îl exprimă printr-o imagine nuanţată şi vehementă, împrumutată din lumea în care trăia şi din obiceiurile ei.

Execuţia prin înec era practicată, în anumite cazuri, atât la romani, cât şi la evrei. Dar Isus, care a propovăduit iubirea şi iertarea duşmanilor, cu siguranţă nu poate sugera o execuţie capitală. Numai că el nu se abţine de la denunţarea răului şi recurge la acea imagine pentru a indica gravitatea vinei celui ce-l face să păcătuiască pe fratele său. Dumnezeu, aşadar, „nu-şi găseşte plăcerea în moartea celui rău, ci să se întoarcă cel rău de la calea lui şi să trăiască” (Ez 33,11).