Îmi pasă de tine

Îmi pasă de tine, prietenul şi fratele meu iubit, cel cu care am împărţit şi pâinea bună, dar şi vinul amar al vieţii noastre. Îmi pasă de tine, trup din trupul meu, gând zămislit, mestecat şi împărtăşit, bucurie de nedescris a inimii mele. Îmi pasă de tine, de necazurile şi de bucuriile tale, de zilele tale senine şi de cele întunecate, şi orice ai face, şi oricât te-ai îndepărta de mine la un moment dat, şi oricât m-ai urî, îl invoc pe Domnul cel milostiv să nu uit aceste cuvinte şi să le întipăresc în inima mea cu fier înroşit, ca să mă doară de moarte atunci când voi fi ispitit să te abandonez. Şi chiar de-ţi vei înfige dinţii în carnea mea de mii de ori, să ştii că în ciuda slăbiciunii şi a răutăţii tale, îmi va păsa de tine şi mai mult, şi nu vei reuşi niciodată să mă faci să mă abat de la porunca cea dintâi a Domnului, care-mi cere să îl iubesc pe el şi pe tine asemenea mie, pentru că eşti duh din duhul Domnului, eşti carne din carnea lumii şi sânge din sângele aceleiaşi lumi răscumpărate de Cristos Isus.

Cunoşti şi tu această poruncă măreaţă, căci, atunci când Domnul te-a ţesut în taina inimii sale, a ascuns în urzeala ţesăturii iubirea, ca să închege şi mai tare fiinţa ta. De aceea nu uita, mai ales în momentele în care duhul fiarei cu număr ales te va ispiti să uiţi cine eşti, că ai fost făcut pentru lucruri mari, că ai fost plămădit să iubeşti, indiferent de situaţiile prin care vei trece, că ai fost trimis să iubeşti şi atunci când eşti coborât în iad, şi atunci când te afli pe culmile semeţe ale cerului. Străduieşte-te, aşadar, să corespunzi vocaţiei tale de iubitor, şi nu-ţi perverti fiinţa.

Îmi pasă de tine, căci ştiu că amândoi am fost răscumpăraţi de sângele preascump al Mântuitorului, şi că nu avem altă ţintă în această moarte vitală în care trăim decât mântuirea noastră, dorul suprem al tuturor oamenilor răspândiţi de-a lungul veacurilor pe toată faţa pământului. Ştiu că nu reuşim întotdeauna să înţelegem planul lui Dumnezeu, că uneori nu mai zărim ţinta din cauza ceţii şi a buruienilor care încearcă să năpădească ochii sufletelor noastre, dar mai ştiu că „pentru Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă”, şi tocmai de aceea te invit să sperăm împreună împotriva oricărei încercări mârşave a viciilor de a ne îndepărta unul de celălalt. Şi sper ca tocmai vicisitudinile vremii şi biciuirile primite pe nedrept să devină liantul care să ne unească şi mai mult.

Îmi pasă de tine, căci haină suntem unul pentru celălalt, atunci când frigul lumii vrea să ne lase goliciunea pradă viscolului şi vânturilor potrivnice, şi de aceea te invit să accepţi ca Domnul să ne îmbrace. Cred că îţi aminteşti bine cum străbunii noştri cei dintâi, gândindu-se numai la ei, şi căzând în putoarea egoismului, s-au complăcut în susurul şarpelui amăgitor, rămânând astfel goi, goi de ei înşişi şi de Dumnezeu, fugari în codrii paradisului, crezând că se vor putea ascunde de Creator. Ei au vrut să se dezbrace unul pe celălalt de cel ce-i făcuse, noi să vrem să ne îmbrăcăm cu cămaşa necusută a Răscumpărătorului nostru. Hainele ruşinii cu care diavolul vrea să ne îmbrace să nu mai găsească vreodată disponibilă nici măcar un centimetru din pielea noastră.

Hai să facem în aşa fel încât să nu o mai sfâşiem odată cu certurile noastre copilăreşti, să demonstrăm că mai presus de toate şi mai presus de noi este iubirea, numele lui Dumnezeu întipărit în trupul şi sufletul nostru.

Îmi pasă de tine, căci nostalgia după Creator nu mă lasă să te abandonez pe cale, pentru că ştiu că în rai se intră totdeauna în trei: eu şi tu, duşi de mână de Mama noastră cerească în faţa Dorului omenirii, Cristos Domnul. Îmi pasă de tine, pentru că lui Dumnezeu îi pasă de tine şi de mine.