Reînnoiţi de har, trăiţi în speranţă!

Ar fi normal, dragi cititori, ca şi acest început de an, ca orice alt început, altminteri, să fie caracterizat de speranţă. Lăsăm deoparte acel soi de „speranţă” iluzorie, care nu are nimic de-a face cu speranţa ca virtute teologală, care se întemeiază pe totala încredere că Dumnezeu ne călăuzeşte paşii, iar noi suntem fiii săi preaiubiţi. „Speranţa este aşteptarea bunurilor viitoare, însoţită de sentimentul umilinţei şi de o atitudine de atenţie binevoitoare”, spunea şi sfântul Anton, al cărui mesaj încercăm să-l facem prezent în paginile revistei dedicate cinstirii lui. Umilinţa şi ascultarea binevoitoare a şoaptei divine sunt deci atitudinile care trebuie să caracterizeze şi proiectele noului început de an, mai ales în urma experienţelor trăite, care au marcat viaţa tuturor.

Mai mulţi dintre redactorii noştri, dorind să-şi organizeze argumentele articolelor pe structura planului editorial al revistei, mi-au solicitat să le prezint tematica ce ne va însoţi în acest an, 2021. Ne-am familiarizat cu tunica sfântului Anton, în anul în care am comemorat vocaţia sa franciscană. Aş fi dorit ca anul acesta să putem aprofunda noua enciclică a Sfântului Părinte, papa Francisc, Fratelli tutti, sau să ne îndreptăm privirea asupra enciclicei Laudato sì, pentru a reevalua relaţia noastră cu cea care ne este soră, casa noastră comună, „cu care împărtăşim existenţa şi care, asemenea unei mame frumoase, ne primeşte în braţele sale”. Este anul aniversării acestei enciclice, la cinci ani de la publicare. Sunt tematici franciscane pe care, cu siguranţă, le veţi regăsi în rubricile pe care vi le propunem. De altfel, bine observa un autor franciscan, capucinul Pietro Maranesi, că Sfântul Părinte, după ce ne-a îndemnat să ne îngrijim de propria casă, prin Laudato sì, acum ne invită să păşim pragul casei, în interior, pentru a ne bucura de comuniunea oferită de siguranţa de a ne simţi fratelli tutti. Îngrijindu-ne împreună de casa comună, ne vom simţi „cu toţii fraţi”.

Dar cum „gândurile mele nu sunt gândurile voastre şi căile voastre nu sunt căile mele” (Is 55,8), conformându-ne proiectului general al redacţiei Messaggero di sant’Antonio, propus tuturor ediţiilor în limbile în care este tipărită revista, vom parcurge itinerariul spiritual al sfântului Anton, în dorinţa lui de a-şi însuşi, gradual, carisma franciscană. Este esenţială, în acest sens, întâlnirea care a avut loc între el şi sfântul Francisc, la Assisi, în mai 1221. Dar nici aventura acestor doi mari sfinţi nu a fost tocmai previzibilă. Cam în aceeaşi perioadă, 1220-1221, îi întâlnim pe mare, nu pe aceeaşi navă, dar însufleţiţi de acelaşi ideal, de a-l vesti pe Cristos: Francisc în faţa sultanului Melek-El-Kamel, Anton în tentativa de a-i converti pe sarazinii din Maroc. Ambii însă experimentează gustul amar al unui semieşec misionar. Francisc câştigă bunăvoinţa sultanului, care îi face multe daruri, simţindu-l frate, dar nu şi convertirea acestuia; Anton, din cauza unei boli luate la puţin timp de la sosirea în Maroc, este nevoit să se întoarcă în Portugalia. Iată-i, aşadar, sorbind din paharul deziluziei, nevoiţi să renunţe la misiunea pe care şi-o „programaseră” punctual, în agenda de lucru. Doi oameni care, în mod diferit, îşi fac conturile cu propriile deziluzii, încercând să nu-şi piardă speranţa. Nu vor avea multe alternative. Francisc se va întoarce la Assisi şi va convoca fraţii pentru Capitulul de Rusalii. Anton se „trezeşte”, fără de voie, aruncat de mare pe ţărmul Siciliei, în urma naufragiului. Fraţii de la Messina îi fac cunoscută intenţia sfântului Francisc de a convoca capitulul la Assisi, iar Anton simte că a venit timpul să renunţe la planurile şi ambiţiile sale, pentru a fi liber şi disponibil planurilor lui Dumnezeu.

Sfântul Anton, însoţit de sentimentul unei profunde umilinţe şi de o atitudine de atenţie binevoitoare, va face loc speranţei şi încrederii totale că planul tainic al lui Dumnezeu este superior ambiţiilor sale limitate. Însoţiţi de exemplu Sfântului pe care îl iubim, vă dorim, dragi cititori, să fiţi călăuziţi de speranţa care ne luminează viaţa!

Pace şi bine!