Criza modelelor

Într-un studiu realizat, cu ceva timp în urmă, de către Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei (ISE) despre care sunt modelele tinerilor români, rezultatele arată în felul următor: modelele pentru 36,5% dintre tineri sunt vedetele de televiziune, 16,6% - membrii familiei, 13,3% - sportivii, 11,2% - oamenii de afaceri, 7,5% - profesorii, 1,2% - oamenii de cultură.  Toate aceste date, în ciuda faptului că pot părea prea generale şi prea teoretice, sunt, în fapt, sugestive. Autorii studiului notează că vedetele sunt preferatele acestor tineri întrucât trăiesc în ceea ce am putea numi show time culture. E vremea frumuseţilor artificiale, a macho man-ilor îmbrăcaţi în Armani, în care mirajul banilor, al succesului facil îi atrage irezistibil pe tinerii aflaţi în căutarea propriei identităţi. Efectele sociale ale acestor alegeri s-ar putea resimţi atunci când tinerii vor ajunge la maturitate şi vor constata că lumea reală este cu totul alta. Şocul poate fi cu atât mai mare cu cât viaţa în România, cu toate caracteristicile sale, nu este conectată cu „realităţile” micului ecran.

Însă am putea trăi cu impresia că aceste lucruri se întâmplă izolat, doar în România. De pildă, în Marea Britanie, în urma unui studiu realizat de Association of Teachers and Lecturers (ATL), în anul 2008, ni se arată că modelele tinerilor britanici sunt: David şi Victoria Beckham (pe primele două locuri), Frank Lampard, Lewis Hamilton, Lily Allen, Johnny Depp, Daniel Radcliffe (Harry Potter), şamd.

Aşadar criza modelelor nu este doar locală, ci globală. Diferenţele sunt date aşadar de faptul că în alte ţări această criză este compensată de polemici şi acţiuni constructive, de viziuni pe termen lung şi de voinţa societăţii de a remedia situaţia.

Explicaţia acestei crize, să îi spunem, este facilă, dar şi sinuoasă. Cum o bună parte din tineri îşi petrec timpul liber în faţa televizorului ori calculatorului, selecţia acestor modele este influenţată/intermediată de ecrane. Şi cum suntem o generaţie educată în faţa televizorului, credem cu seninătate că tot ce zboară se şi mănâncă.

Desigur, atunci când vorbim despre faptul că modelele tinerilor sunt construite din personaje fabricate, problema dominantă nu o constituie atât faptul că aceste „modele” sunt figuri dubioase, personaje suspecte, cât mai ales că modelele valabile, legitime, sunt adesea, marginalizate, aruncate la categoriile din spate ale publicaţiilor, în timp ce derizoriul continuă să ocupe, nestingherit, pagina de home.

Bănuiesc că nu există băiat care să nu fi visat să ajungă patron, fotbalist, actor, şi aproape nicio fată care să nu fi visat să ajungă fotomodel, prezentatoare TV, cântăreaţă. Dar foarte puţini remarcă cu ce preţ îşi plătesc oamenii de succes… succesul. Cei mai mulţi dintre ei au o viaţă compromisă, mereu vânaţi în poveşti de scandal, şi ceea ce nu ne dăm seama e că de multe ori ei oftează după o viaţă normală… ca a noastră.

În contradicţie totală cu ceea ce ne oferă spectacolul acesta artificial, veacul acesta, stau, aparent inaccesibile, alte tipuri de modele… modele după chipul şi asemănarea lui Cristos. Nici nu prea vrem să admitem că avem posibilitatea şi chiar dreptul să ne luăm drept model viaţa unui sfânt, spre exemplu. Altminteri dacă aş mărturisi celorlalţi această opţiune a mea, ar râde şi cu burta de mine. Astăzi să fii prea bun înseamnă să fii luat de prost, să fii smerit înseamnă să alegi ultima poziţie, să întorci obrazul e amprenta laşităţii.

Aşa e, întrucât sfinţii au fost o provocare pentru lumea aceasta, şi nu e greu, e imposibil fără Dumnezeu. Sfinţii au reuşit, pentru că au îndrăznit. În lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea, ne asigură Cristos. Aşadar, îndrăznim?!