Cum, unde, cine, ce anume se mai fură… (e bine să ştii)

Nu mai este nici un secret: există hoţi. (Destui!) De diferite feluri: sunt hoţi de buzunare, de găini, maşini… de fabrici, carduri, conturi,… de fier vechi. De mobilă, de opere de artă… de orice ţi-ai putea închipui. Şi totuşi nu-ţi imaginezi că mai există şi alte hoţii: de credinţe. Da, hoţi de credinţe! Sau de convingeri personale. Adică unii vor să-ţi fure hotărârile, principiile, părerile tale intime. Visul. Ideea principală. Deciziile, valorile şi sentimentele riscă să fie furate. Ameninţate. Cum?

Păi ţi se-ntâmplă să citeşti o carte „bună”, să priveşti un film, o ştire, un tablou (şi zici „interesante!”) sau să asculţi pe cineva „celebru” (o vedetă, un actor…), să întâlneşti un om ce te „surprinde” şi imediat te vezi că spui: „aha, abia acum ştiu… ce prost am fost că nu m-am deşteptat mai repede!”. Şi brusc devii… iluminat! („budist”…) Adică te decizi să-ţi schimbi, însă greşit, mentalitatea şi comportamentul. Şi, fie te arăţi mai agresiv, mai şmecher, mai (crezi tu) inteligent, fie nu mai doreşti să fii aşa de bun, s-ajuţi, să te mai rogi lui Dumnezeu… Îţi zici că ai evoluat, că ai citit, că eşti la modă, că ştii „de-adevăratelea” ce-i binele şi răul. Şi bănuieşti că te apuci de ceva „nou” în viaţă şi lăsând deoparte tocmai ceea ce, în esenţă, era bun.

E clar: există chestii care (vrei/nu vrei) ajung ca să te inducă în eroare. Te amăgesc! Şi nu numai pe tine. Ci o mulţime largă de persoane,… chiar mase mari de oameni, generaţii, epoci! Ia naştere un fenomen, numit manipulare. Procesul e destul de amplu. Mijloacele sunt inedite. De la romane psihologice, la emisiuni „spirituale” (sau banale), de la imagini, scene alegorice, la ştiri, canale, filme, muzici „internaţionale”,… Atâtea lucruri riscă să-ţi înşele mintea. Să te aiurească!

Psihologia socială identifică trei variante de manipulare: mică, medie şi mare. Prima, mai mult e personală. A doua e cumva „de grup”. A treia, însă, se referă la culturi, valori, curente de opinie, la modă obiceiuri... Adică te manipulează ăştia cum vor ei: prin cântece, prin modă, prin lecturi, picturi… Te fac în aşa fel încât te-mbraci în „pantaloni-izmene”, îţi aranjezi şi părul antigravitaţional, în stil „cucoş”, cu haine în culori exotice, estreme,… Cu un inel înfipt în trupul tău (oriunde şi aiurea). Eventual un tatuaj la fel de redundant…. Te-apuci să uzitezi cuvinte trendy: shake, job, naşpa, super,… şi tu te crezi interesant. Îţi spui că numai tu pricepi. Că ştii de-acum ce are (şi ce nu) valoare.

Se pare că manipularea e puternică! Şi, culmea, funcţionează mai uşor la grupuri şi la mase largi de oameni. Au spus-o şi G. le Bon şi W. Trotter şi mulţi alţii, că este evident: o masă de persoane se manevrează mult mai uşor decât un simplu individ. Mulţimea este, cu facilitate, prin esenţă, manevrabilă. Ea este comparată (aşa ne zic cercetătorii) cu o grămadă de nisip, cu nişte cărămizi din zid, ce nu gândesc, care se lasă „prelucrată” de către unii ce deţin controlul. E chiar uşor să controlezi un grup de oameni: cu cât mai mare e, cu atât devine mai facil de manevrat. Un analist în spaţiul relaţiilor publice, E. Bernays, spunea că e metoda cea mai potrivită spre a menţine ordinea într-un ansamblu social. Mai mult decât atât, prin astfel de manevre se sugerează populaţiei un sentiment puternic de confort. De siguranţă. Creând în sânul tuturor dorinţe noi şi aspiraţii uniforme, controlate, înlocuindu-le pe cele personale, autentice, originale, se sugerează omului un obiect comun, un spaţiu unic al dorinţei. Se instalează astfel în contextul social mentalitatea consumismului. Iar omul, neştiind ce se petrece în fiinţa sa, chiar riscă să piardă propria comoară: uită să judece, să fie original, să îşi păstreze autenticitatea. Îşi risipeşte, progresiv, principiile, valorile, credinţele. Îşi amăgeşte spiritul.

Isus avertiza spunând: temeţi-vă. Dar nu de cei care ucid doar trupul. Ci mai curând de cei care ucid şi spiritul (cf. Mt 10,28). Adică sunt comori puternice în fiecare om, ce trebuie păzite: bunătatea, adevărul, libertatea, simplitatea, respectul, sinceritatea,…  Şi Sf. Paul confirma destul de clar: „nu vă conformaţi lumii acesteia, ci schimbaţi-vă prin înnoirea minţii ca să discerneţi care este voinţa lui Dumnezeu, ce este bun, ce este plăcut, ce este desăvârşit” (Rom 12,2).

Undeva, în Franţa, la Taize, fr. Alois dorind să intuiască un răspuns şi o modalitate de soluţionare a problemei, ne sugera că poate e momentul să vedem un avantaj în însăşi tendinţa omului (din secolul prezent) de individualism. Există şi ceva util în treaba asta! Confirmă el că individualismul îţi oferă şansa să fii liber, mai autonom, mai responsabil de alegerile tale şi-ţi întăreşte personalitatea şi propria valoare. Îţi conturează originalitatea. Te poate ajuta ca să-ţi păstrezi integritatea. Nu prin însingurare. Ci prin auto-conştientizare: că dacă ai valori, atunci le poţi şi dărui. Doar că ar trebui să fii atent! Nu doar la unii hoţi de buzunare. Ci şi la cei de bunuri şi valori spirituale.