Despre virtutea discreţiei

Fiind o virtute care se deprinde în timp, căreia nu-i place gălăgia, agitaţia, să atragă privirile asupra sa sau să se laude, pentru că noi ştim că binele nu face niciodată zgomot şi zgomotul nu face niciodată bine, ea se caracterizează mai întâi de toate prin a şti să păstreze un secret, prin a nu răspândi cele ce i-au fost încredinţate, prin a nu trage atenţia asupra sa.

Cel discret învaţă mereu din toate, din greşelile proprii şi din ale altora. A lucrat şi lucrează cu el însăşi, pentru a înfăptui voinţa Domnului, pentru a deveni ceea ce Dumnezeu a gândit pentru el din veşnicie. Trăieşte din credinţă, cu multă seninătate, pace şi bucurie interioară. Se cunoaşte bine. Îşi ştie calităţile, dar şi limitele. Aude în jur atâtea vorbe şi lucruri negative despre alţii, însă, plin de caritate, caută să le păstreze în inima sa. Nu le spune altora aşa cum nu spune mai departe ceea ce i-a fost încredinţat. Nu vorbeşte de rău, ci este empatic, caută să înţeleagă, să compătimească, văzând dincolo de limitele şi greşelile celorlalţi. Doreşte mereu binele altora, nu se caută pe sine. Când vorbeşte despre cineva, conştient de misterul fiecărui om, nu vorbeşte ca şi cum ar avea adevărul în buzunar. Va spune mereu, cu modestie: „după părerea mea…”, „aşa văd eu situaţia” sau „nu sunt sigur”.

Omul discret ştie să se stăpânească. Nu este curios, nu se bagă în viaţa altora, nu este indiscret. Cine, în schimb, este indiscret, este împins de o curiozitate nocivă, mereu interesat de ceea ce alţii fac sau nu fac (mai puţin de ceea ce el ar trebui să facă!), cine este lipsit de tact, de bun simţ şi se bagă în viaţa altora, dând tot felul de sfaturi şi punând tot feluri de întrebări nepotrivite, nerespectând astfel intimitatea celuilalt, riscă să rămână singur, să fie ocolit.

Noi toţi tânjim să întâlnim persoane pline de umanitate, cu care să putem împărtăşi bucurii şi necazuri, reuşitele şi eşecurile vieţii. Ne dorim să găsim persoane care să ne vrea binele, care să ţină la noi, în faţa cărora putem să fim noi înşine, aşa cum suntem. În faţa unei astfel de persoane nu ne poate fi teamă să fim noi înşine, să ne destăinuim, pentru că ştim că ceea ce spunem rămâne în inima ei. Ştim că ne vrea binele şi ne va ajuta să creştem.