Despre virtutea dreptăţii

“Câtă nedreptate!”. Prin această expresie ne manifestăm nemulţumirea şi mâhnirea, ori de câte auzim sau ni se relatează situaţii ce încalcă respectul, bunul simţ, cinstea şi demnitatea aproapelui. Iată câteva exemple de nedreptate: corupţie, furturi, violenţă, minciună, vorbire de rău, căutarea avantajului propriu în defavoarea celorlalţi, indiferenţă faţă de ceilalţi, etc.  

Care să fie izvorul acestei nedreptăţi crescânde? Odată cu marginalizarea lui Dumnezeu, tipică secularismului în care trăim, tinde să dispară din viaţa omului contemporan şi ideea de aproapele, ca şi responsabilităţile faţă de el. Astfel, societatea noastră devine tot mai individualistă, fiecare tinde să se gândească doar la el, iar distanţa dintre cei care reuşesc în viaţă, şi cei care nu reuşesc, dintre săraci şi bogaţi, se măreşte vertiginos… 

În acest caz, ce putem să facem? Să înotăm împotriva curentului, străduindu-ne să fim drepţi. Virtutea dreptăţii, a doua dintre virtuţile cardinale, ne spune Catehismul Bisericii Catolice, la nr. 1807, „constă în voinţa constantă şi fermă de a-i da lui Dumnezeu şi aproapelui ceea ce li se cuvine”. Cu alte cuvinte, ea ne cere să ne găsim bucuria în Dumnezeu, să-i ascultăm cuvântul şi să-l împlinim, să-i aducem mereu laudă şi recunoştinţă pentru darurile sale, dar şi să fim oneşti, buni, atenţi şi respectuoşi faţă de ceilalţi, căutând mereu binele lor şi nu al nostru. 

Biserica ne oferă un exemplu de om drept în persoana sf. Iosif. Evanghelistul Matei ne spune că aceasta era principala sa virtute (cf. Mt 1,19). Dreptatea sa constă tocmai în faptul că îl cauta mereu pe Dumnezeu, dorea să-i împlinească voinţa, pentru că în ea îşi găsea bucuria şi fericirea. Dreptatea sa se răsfrânge, drept consecinţă a comuniunii sale cu Dumnezeu, asupra aproapelui. El nu se caută pe sine. Dimpotrivă. Concret, el este atent, respectuos şi bun faţă de Maria, logodnica sa, pe care nu o ceartă, nu o judecă, nu o denunţă, ci urmăreşte doar binele ei (cf. Mt 1,20). Ne putem întreba şi noi: ne găsim bucuria în Domnul? Îi dedicăm timp? Îl căutăm? Îl ascultăm? Îi mulţumim pentru cele primite? Ne gândim doar la noi sau ne preocupă şi binele celorlalţi? 

În concluzie, să căutăm să ne însuşim această virtute. În familie, la locul de muncă, la şcoală, pe stradă, în trafic, în întâlnirile cu ceilalţi, să fim oneşti, respectuoşi, atenţi, să avem caritate, căutând mereu binele aproapelui. În acest sens, să privim mai des la Sf. Iosif, ca el să fie un model de dreptate şi pentru noi!