Proiectul lui Dumnezeu şi alegerile umane

Umanitatea în general şi familia în special a fost chemată de Dumnezeu să realizeze, în mod armonios, relaţiile sale sociale şi personale, relaţii care dau sens vieţii. Cu toate acestea, familia şi umanitatea sunt capabile să aleagă uneori şi contrariul.

Ceea ce vrem să spunem va fi în coerenţă cu textul sacru din Gen 3, text ce nu are de gând să îl mustre pe ascultătorul de astăzi, cât mai cu seamă să îl facă responsabil de alegerile sale şi să aibă capacitatea de a spera în Domnul care vrea să reînnoiască viaţa, redându-i omului demnitatea pierdută prin alegerile greşite. De asemenea, fiecare dintre noi este chemat să mediteze asupra a ceea ce s-a întâmplat atunci, pentru a înţelege ce ni se întâmplă nouă personal acum, recunoscând cu umilinţă că suntem făcuţi din ţărână, dar că avem şi un suflet nemuritor, o suflare de viaţă ce ne-a dat-o Domnul.

Răstălmăcirea planului lui Dumnezeu

În mijlocul textului întâlnim motivul unei transformări personale: este propunerea şarpelui în dialog cu femeia şi alegerea acesteia împreună cu soţul ei.

Şarpele este o figură enigmatică din punct de vedere al originii, ne mai întâlnit până în acest moment în Biblie. Este foarte periculos pentru capacitatea sa de a convinge, prezentând o înţelepciune ce oferă false piste de viaţă. Şarpele este simbolul răului prezent în umanitate, cu o propunere de fericire alternativă la cea propusă de Dumnezeu.

Şarpele vorbeşte despre Dumnezeu, numindu-l cu apelativul generic de Elohim şi nu cu numele propriu de Jhwh al istoriei mântuirii. Apoi o seduce pe femeie, adică pe aceea care avea rolul de a da viaţă, ducând mai departe acţiunea creatoare a lui Dumnezeu. Acest lucru ne face să ne gândim nu la faptul că femeia este cauza răului, ci că proiectul lui Dumnezeu de a da cuplului uman rolul de procreare este ameninţat de ispita de a transforma darul natural al vieţii într-o invenţie culturală a morţii. Aceasta este insinuarea şarpelui, atât de şmecher şi inteligent, încât poate răstălmăci şi cuvântul lui Dumnezeu în dialog cu femeia.

În mod contemporan, şarpele face o promisiune tipică oricărei încercări umane de a se realiza fără nici o referinţă la transcendenţă: este vorba despre o trăire veşnică (nu veţi muri), de a fi dumnezeu pe pământ (veţi fi ca Dumnezeu) şi de a-şi procura fericirea prin cunoaştere (veţi cunoaşte binele şi răul). Împreună, aceste trei visuri constituie pentru fiecare fiinţă umană tentaţia cea mai mare, aceea de a elimina limitele proprii fiecărei creaturi, fondând familia pe un proiect care ţine de cultură şi nu de natură.

Sensul vieţii şi al familiei umane

De fapt, şarpele dispare şi totul se joacă în interiorul conştiinţei persoanei umane: li se deschid ochii; femeia face un discernământ pentru propriul bine: vede şi începe să evalueze.

Acesta este adevăratul păcat ce stă la originea tuturor celorlalte păcate şi alegeri greşite. Nu este dorinţa de a se realiza pe deplin prin dezvoltarea darurilor primite de la Dumnezeu, cât mai ales dorinţa de a decide în mod independent, fără ajutorul lui Dumnezeu, ceea ce este bine, ceea ce duce la fericire. Este ca şi cum Dumnezeu nu ar fi existat sau, dacă i se simte prezenţa, se fac alegeri împotriva Lui, deoarece este simţit ca o piedică în calea fericirii.

Prin această alegere, orice fiinţă umană doreşte să devină „dumnezeu pe pământ”, arbitră asupra propriei vieţi şi a aproapelui, crezând că este capabilă de a oferi şi altora adevăratul sens al vieţii şi al familiei umane.

Iată şi consecinţele acestui păcat făcut de amândoi, femeia şi bărbatul: se trece de la comuniunea respectuoasă şi primitoare la singurătatea care izolează şi duce la a se acoperi cu măşti, pentru a nu simţi ruşinea din cauza a ceea ce fiecare este cu adevărat, exprimat prin goliciunea primei perechi. Fragilitatea, slăbiciunea, limitele şi diversitatea sunt acum percepute ca periculoase şi ruşinoase, de aceea fiecare se apără cum poate mai bine, ascunzându-se sub masca frunzelor.

Privind în ansamblu familia de azi, putem observa că atunci când ea se bazează doar pe principii culturale, pe ceea ce este la modă, ajunge de cele mai multe ori la efectele descrise de Cartea Genezei: soţii se acuză reciproc, se simt singuri şi plini de povara alegerilor greşite, încercând să se salveze sub masca lipsei de adevăr şi de autenticitate.

Familia care încearcă să se consolideze pe principiile revelaţiei divine, transmite viaţa şi bucuria de a trăi, simţind binecuvântarea promisă de Dumnezeu celor care se lasă conduşi după planul său de fericire. Nu poate exista un alt sens al familiei, decât acela care se găseşte în natura umană, creată de Dumnezeu: este fericirea în relaţii de fidelitate şi în deschiderea faţă de darul vieţii.