Mărturisim Milostivirea în/cu viața noastră?

Fundamentul vieții creștine este milostivirea, pe care negreșit și definitiv Dumnezeu ne-a lăsat-o prin Fiul Său, Domnul nostru Isus Cristos Răstignit și Înviat. În milostivire omul descoperă tot ce capătă un sens, chiar și truda, suferințele, greutățile și inevitabilele înfrângeri ce străbat existența noastră. Valoarea noastră nu provine din ce am realizat pe acest pământ. Ea provine numai din iubirea Tatălui Creator. De la El provine milostivirea.

Omul se naște din milostivirea lui Dumnezeu. Creștinul trebuie să știe că este primit, creat și vindecat din nou de fiecare dată, de la început, de milostivirea lui Dumnezeu prin Isus Cristos, de aceea el poate privi înainte cu încredere și speranță. În acest fel, totul capătă un sens, chiar și truda, suferința, obstacolele, inevitabilele înfrângeri care punctează drumul vieții noastre. Încredințându-ne milostivirii lui Dumnezeu care ne ajunge prin Isus Cristos, noi, creștinii, mereu însetați de fericire suntem aduși odată pentru întotdeauna la izvorul de energie vitală proaspătă și întăritoare care este iubirea, puterea, încrederea, bucuria, perseverența, răbdarea, așteptarea. Este izvorul nesecat al speranței. Este nevoie, acum, în continuarea spiritului Anului Sfânt al Milostivirii, să ne adăpăm de la Inima lui Isus, izvorul milostivirii, pentru a ne vindeca și regăsi acea umanitate și delicatețe, atât de necesare respectării vieții, sentimentelor față de persoanele din jur, a copiilor, a bătrânilor, a săracilor. Să începem, deci, noi creștinii, să dăm un bun exemplu personal în familie și societate.

Milostivirea este semnificația autentică a speranței. Ea ne apare numai prin modul nostru umil de dezvăluire a adevărului. Ea trebuie să fie chipul umil al omului suferind, al celui care cere și dăruiește pacea, ea este cuvântul nostru docil care întâmpină pe aproapele nostru, blândețea care ne apropie de cei cuprinși de teamă, ea este aceea care reușește prin duioșie să străpungă rezistența inimii și  minții fiecăruia dintre noi. Învingând duritatea mândriei, milostivirea ce o arătăm în fiecare moment, ne deschide nouă și celorlalți calea inimii, încurajează și alimentează speranța tuturor persoanelor din comunitate.

Anul Jubiliar al Milostivirii a constituit pentru noi, laicii creștini, un mare eveniment în istoria Bisericii Catolice, întrucât aceasta merita un asemenea An Sfânt, nu numai pentru a fi reamintit acest DAR esențial, dar mai ales pentru a fi redescoperit și actualizat într-un timp în care inimile noastre au mare nevoie să se deschidă la experiența milostivirii. În calitate de creștin, să pretinzi că îți ești suficient ție însuți, este un adevăr periculos, este o provocare pierdută de la bun început. În realitate, suntem ființe slabe care au nevoie să găsească alături de ele inimi pline de compasiune, inimi milostive. Fără milostivire, inima devine rece și calculată.

„Arată-ne Doamne îndurarea Ta!”(Ps 84,8) a fost invocația care ne-a însoțit de-a lungul acestui An Sfânt. Ne-am dat încă o dată seama, că ea trebuie să fie mereu invocată de noi, toți creștinii, cu privirea și gândurile insistent îndreptate spre Dumnezeu, pentru a primi și păstra harul de a cunoaște tot mai profund milostivirea Inimii Sale de Tată, care ne-a fost dăruită prin Cristos. Milostivirea înțeleasă pe deplin este imaginea cea mai adevărată a lui Dumnezeu, deschide pentru noi posibilitatea dăruită și mărturisită prin Fiul Său, de a face să se nască și să crească raporturi sincere și adevărate între oameni.

Am căpătat convingerea, prin atâtea acțiuni și mărturii înfățișate în acest An Sfânt în toată lumea, că milostivirea capătă o valoare etică, că poate provoca o acțiune orientată spre fericire și bine atunci când este condusă de rațiune, când sentimentul de milă se împlinește în dreptate, când se angajează prin fapte și activități ce promovează omul, reușind să aducă o evidentă facere de bine. Am putut realiza concret că iubirea care a fost sădită în noi trebuie să fie mărturisită, și să fie o iubire care se dăruie, că viața noastră străbătută de mii de ocazii, de nenumărate gesturi, ne prilejuiește exprimarea compasiunii față de aproapele nostru  oferind iertare, răspândind bucurie, împărtășind suferința celuilalt  în încercarea meritorie de a surprinde în chipul acestuia, Chipul lui Cristos care dorește să se reveleze.

Tuturor ni se cere, dacă nu am realizat încă, convertirea la milostivire prin împlinirea cu ajutorul Domnului, de fapte de milostenie, atât trupești: să dăm de mâncare celor flămânzi, de băut celor însetați, să îmbrăcăm pe cei goi, să adăpostim pe cei lipsiți, pe străini, să vizităm pe cei bolnavi, pe cei încarcerați, cât și cele sufletești: să consolăm pe cei în suferință, să-i sfătuim și să-i ajutăm pe cei în impas, să iertăm pe cei care ne-au greșit, să-i învățăm pe cei neștiutori, să fim ascultători și răbdători cu cei tulburați, și să ne rugăm pentru toți cei aflați în primejdii și încercări. Bunătatea, generozitatea, iubirea, sacrificiul pe care le vom manifesta cu orice prilej, va face mai respirabil aerul și va îmbunătăți atmosfera în care trăim.

Dacă prin inițiativa desfășurării unui An Sfânt al Milostivirii, Papa Francisc și-a dorit “cuvântul iertării care să poată ajunge la toți și chemarea de a experimenta milostivirea să nu lase pe nimeni indiferent” (Misericordiae Vultus, nr. 19), toată Scriptura fiind străbătută de referiri la milostivirea divină, nouă creștinilor laici ne revine în continuare obligația misionară a evanghelizării milostivirii, încât nimănui să nu-i lipsească o binefăcătoare viață plină de reconciliere umană.

“Fiți milostivi, precum Tatăl vostru este milostiv” (Lc 6,36). În aceste cuvinte este cuprinsă toată Evanghelia lui Isus, tot înțelesul și faptele Lui și ale ucenicilor Săi în istorie, om lângă om, în edificarea unei lumi noi. Să fim conștienți de limitele omenești, de vremelnicia angajărilor noastre pământești, de toate roadele pe care le culegem, dar să avem și speranța certă a unor „ceruri noi” și a unui „pământ nou”, care sunt deja o realitate în Cristos Cel Înviat și în Sfânta Fecioară Maria ridicată cu El la Tatăl, noi trăind pe acest pământ transfigurați în Lumina fără de apus a Duhului care este Iubire.

Închisă fiind acum Poarta Sfântă a Anului Jubiliar 2016, se deschide înaintea noastră calea largă și nesfârșită a Milostivirii.  Să ne urăm să avem cu toții un drum binecuvântat!

______________________________________________

(Articol preluat de pe https://crestinsedevine.wordpress.com)