Dubla relatere a Rusaliilor

Revărsarea Sfântului Duh este legată, pentru toți, de sărbătoarea Rusaliilor, descrisă de Sf. Luca în capitolul al doilea din Faptele Apostolilor. Există, însă, o altă narațiune a Coborârii Sfântului Duh, care nu e datată cincizeci de zile după Paşti, ca în Fapte, ci în seara zilei Învierii. Cel care relatează acest episod este evanghelistul Ioan (20,19-23). Cum să împăcăm această dublă relatare?





Cele două scene ce prezintă revărsarea Sfântului Duh în Evanghelia după Ioan şi în Faptele Apostolilor sunt paralele, căci au în centru Duhul. Ioan, pe de o parte, evocă actul creator divin, exprimat prin însuflarea Duhului lui Dumnezeu în om (Gen 2,7). Isus vrea să contureze crearea unei noi omeniri prin intermediul darului Duhului Sfânt, care şterge păcatul, dând naştere omului nou. Pe de altă parte, Luca face referință la epifania de la Sinai (Ex 19) şi la alianța încheiată pe munte între Dumnezeu şi Israel, recitită de profeții Ieremia şi Ezechiel drept creare a unei inimi noi şi a unui spirit divin în credincios: “Vă voi da o inimă nouă şi un duh nou voi pune în voi” (Ez 36,27). Din această “nouă alianță” se naşte un popor înnoit pe tot pământul. Diversitățile tind spre o culme comună de natură eclezială: Biserica se naşte din Duh în dimensiunile sale de misiune şi de reconciliere. Rămâne diferența cronologică a relatărilor.





Mulți biblişti cred că este vorba de un singur eveniment, ambientat de cei doi evanghelişti în cadre diferite, semnificative din punct de vedere teologic. Darul unic al Duhului poate fi reprezentat din perspective diferite. Alții afirmă că aşa cum Sfântul Duh e revărsat în mai multe momente în istoria Bisericii, la fel s-a întâmplat şi în cazul primei comunități creştine. Pentru ambii evanghelişti multiplele revărsări ale Duhului Sfânt au întotdeauna misiunea de a continua în Biserică şi prin intermediul Bisericii lucrarea lui Cristos. O lucrare de mântuire, de eliberare de rău, de misiune până la marginile pământului