Slujitoarea lui Dumnezeu, Veronica Antal

Dintre puţinele cuvinte rămase de la slujitoarea lui Dumnezeu, Veronica Antal, cele care răsună într-un chip deosebit, şi cele care îi vor orienta drumul în mod decisiv către Dumnezeul milostivirilor, sunt cele scrise pe o bucăţică de hârtie, îngălbenită de vreme: „Îngerilor, scrieţi în cartea vieţii şi acest legământ: eu sunt al lui Isus şi Isus este am meu”. Într-adevăr, aşa cum se va revela în întregul arc al existenţei ei, această tânără catolică de pe dulcile meleaguri ale Moldovei lui Ştefan cel Mare, Mihai Eminescu şi Ion Creangă, se va demonstra credincioasă până la a-şi da chiar şi viaţa pentru Mirele ei, Isus Cristos.

Slujitoarea lui Dumnezeu, Veronica Antal, s-a născut în ziua de 7 decembrie 1935, în localitatea Zăpodia, astăzi Nisiporeşti, judeţul Neamţ. După numai câteva ceasuri de la naştere, înfăşurată bine în hăinuţele groase şi călduroase, în braţele părinţilor şi a naşilor, în seara aceleiaşi zile, va fi dusă, cale de aproape opt kilometri prin ger şi zăpadă la biserica Parohiei Romano-Catolice din Hălăuceşti, unde parohul de atunci, pr. Felix Rafaelli, misionar franciscan venit tocmai din Italia, o va introduce în rândul fiilor lui Dumnezeu şi a membrilor Bisericii prin sacramentul Botezului.

Fiind de acum mărişoară, după obiceiul timpului, împreună cu celelalte vecine de vârsta ei, vor face des drumul spre biserică, participând la sfânta Liturghie, la adoraţiile care se ţineau în fiecare joi seara, şi mai ales la învăţarea catehismului, ca pregătire pentru primirea sfintei Împărtăşanii şi a sacramentului sfintei Spovezi.

În privinţa evlaviei, în afară de faptul că îi plăcea să recite zilnic sfântul Rozariu, să participe la sfânta Liturghie, să se închine şi să îşi facă semnul crucii ori de câte ori trecea prin faţa bisericii sau a monumentelor prezente la mai toate colţurile din sat, nu putem spune că ar fi fost cu ceva diferită de cele de vârsta ei. La vârsta de 10 ani, în anul 1945, se va pregăti din nou sub conducerea dascălului bisericii din sat şi va primi şi al treilea sacrament al iniţierii creştine, sacramentul maturităţii creştinului, sfântul Mir.

Pentru a sta mai aproape de Mântuitorul şi pentru a-şi trăi credinţa cu un zel şi mai mare, în jurul vârstei de 14 ani, Veronica se va înscrie în Ordinul al Treilea Franciscan, numit şi Terţiar, şi în Armata Maicii Domnului, acestea ajutând-o să meargă cu şi mai mult curaj pe calea desăvârşirii creştineşti.

Nu pierdea niciun număr din revistele religioase ale vremii – „Lumina creştinului”, editată de dieceză şi „Viaţa”, editată de fraţii franciscani – din ele hrănindu-şi evlavia şi credinţa, dar iubea într-un chip deosebit o carte publicată recent, şi anume, Viaţa Fericitei Maria Goretti. Citea şi plângea, spun cei care au cunoscut-o; citea şi se întreba ce ar putea să facă şi ea, ca să o imite mai îndeaproape pe această fată adolescentă, şi astfel să ajungă şi ea în paradis.

Din păcate nu-şi va putea concretiza vocaţia prin intrarea într-o mănăstire de surori franciscane, pentru că „ciuma roşie” va face tot posibilul ca viaţa consacrată din ţara noastră să piară cât mai repede. În ciuda acestei dificultăţi aparent insurmontabile, sfătuindu-se cu directorul ei spiritual, pr. Alois Donea, va decide şi va depune voturile de sărăcie, castitate şi ascultare în privat şi în secret, începând să trăiască asemenea unei surori fără mănăstire în casa părintească.

Aşa trăind, nici nu e de mirare că nu era acceptată de toţi oamenii, şi mai ales de tinerii care, văzând-o comportându-se ca o creştină exemplară o numeau „sfânta”. Aveau dreptate, căci într-adevăr era sfântă nu numai cu vorba, nici numai cu fapta, ci, aşa cum se va vedea curând, şi cu viaţa. Şi nu o sfântă oarecare, ci una martiră.

În seara zilei de 23 august 1958, deoarece a doua zi în Parohia Romano-Catolică din Hălăuceşti era mare sărbătoare, fiindcă mai bine de o mie de tineri primeau sacramentul sfântului Mir, Veronica, vrând să mai viziteze o prietenă de acolo, şi-a luat rămas bun de la mama ei şi a plecat într-acolo.

Apoi, cu mare evlavie au luat parte la dumnezeiasca Liturghie celebrată de Excelenţa Sa, episcopul de Iaşi, Mihai Rob, care a împărţit darurile Duhului Sfânt unei mari mulţimi de tineri şi de tinere. Plecând spre casă în jurul orei 18.00, în tovărăşia Rozariului şi rugându-se fără încetare, pe la jumătatea drumului, găsindu-se în mijlocul lanurilor de porumb, a fost atacată de tânărul Mocanu, care se îndrepta spre gara din Hălăuceşti. Acesta, fiind şi sub influenţa alcoolului, a încercat să o necinstească. Veronica, după o luptă crâncenă cu atacatorul, a fost ucisă cu 42 de lovituri de cuţit. Va fi găsită de consăteni a doua zi, dis-de-dimineaţă, fără suflare, strângând rozariul în mâna dreaptă şi cu o cruce făcută din strujeni pe spate.

A murit sfânta! A murit sfânta! Veronica şi-a dat viaţa pentru a-şi apăra curăţia! A murit sfânta! strigau toţi oamenii din sat, iar vocile se înmulţeau ca ecoul unui strigăt jalnic, răspândindu-se nu numai în satul Nisiporeşti, ci şi în cele din împrejurimi.

A venit Poliţia, au sosit rudele. Medicul legist, cercetând-o, a rămas fără cuvinte: Veronica era toată numai răni, dar nu cedase. Trupul ei a rămas curat, el exclamând: „Fericită mama care a avut un astfel de copil: fecioară a trăit, fecioară a murit!”.

Curând, oamenii vor începe să simtă mijlocirea ei, mergând din ce în ce mai mulţi la mormântul şi la locul martiriului ei şi cerându-i ajutorul. De atunci şi până astăzi, cete întregi de pelerini, catolici şi ortodocşi deopotrivă, nu încetează să invoce numele ei, uneori să ia pământ de pe mormânt şi să-l folosească pentru vindecarea de diferite boli, mai ales de cele de piele.

Din cauze obiective, procesul diecezan pentru canonizarea ei va începe abia în anul 2003, când pr. Damian Pătraşcu va fi numit responsabil al acestei cauze. Timp de trei ani au fost adunate alte documente şi mărturii, iar în anul 2007 întreg dosarul a ajuns pe masa Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, actualmente acesta aflându-se în analiza teologilor de acolo.

Sperăm ca, în curând, Sfântul Părinte să se pronunţe favorabil în privinţa sfinţeniei şi martiriului pentru castitate a slujitoarei lui Dumnezeu, Veronica Antal. Mărturia mijlocirii ei puternice în faţa tronului dumnezeiesc se observă în multele minuni pe care le-a săvârşit deja această slujitoare a lui Dumnezeu în favoarea credincioşilor care au recurs la ajutorul ei.