Despre igiena sufletească

Un sondaj realizat la nivelul Uniunii Europene titrează: „Un român alocă, în medie, 3 euro pe lună pentru produsele de îngrijire personală. Studiul care a ajuns la aceste concluzii arată ca România este cea mai neîngrijită țară din Uniunea Europeană, când vine vorba de igiena personală”. Dacă așa stăm la capitolul igienă trupească, mă întreb, care este situația igienei sufletești a bunilor noștri creștini, nu atât în comparație cu credincioșii altor state europene, căci metrul nu sunt ceilalți, ci în raport cu evanghelia, cu credința predicată de și în Biserică!


În limbajul preoțesc, se știe bine că aceștia împart credincioșii, din punctul de vedere al participării la sacramentul spovezii în trei categorii: pascalini, crăciunari și pascalini, și cei care se spovedesc o dată pe lună sau chiar mai des. Se observă că primele două categorii sunt cele mai numeroase, dar acest lucru nu este relevant, pentru că, fiind o comunitate, ajunge ca în biserică să fie prezent un pascalin (adică cel care se spovedește numai de Paști) ca să nu mai poată respira nimeni din cauza duhorii emanate de acesta. Este clar că igiena sufletească a creștinului român este una slabă, iar cauzele acestei situații pot fi multe, tot atâtea câte sunt persoanele, pentru că fiecare își are scuzele lui foarte bine argumentate: n-am timp; biserica este departe de casa mea; mă spovedesc direct la Dumnezeu; nu-mi place de preotul din parohia mea; n-am păcate; acum sunt tânăr, voi merge la spovadă când o să ies la pensie, etc. Păcat, căci analizând aceste motivații la rece, nici una nu poate sta în picioare fără să cădem în ridicol. Și atunci, ce putem face pentru a remedia această situație tristă? Să privim în inima și mintea noastră și să ne întrebăm de când nu am mai făcut cercetarea cugetului sau a conștiinței, pentru că, așa cum ne spălăm, sau ar trebui să ne spălăm zi de zi, ba chiar de mai multe ori, de fiecare dată când ne murdărim, de fiecare dată când transpirăm, dimineața și seara mai ales, la fel ar fi bine să procedăm și cu igiena sufletului: să nu lăsăm să se adune murdăria păcatelor, transpirația patimilor, pentru că, după un anumit timp, vom crede că așa este bine să mirosim, a păcate, și nu a virtute.


Spune Papa Francisc despre această practică: „Trebuie să păzim inima noastră, unde locuiește Duhul Sfânt, pentru ca să nu intre alte duhuri. Să păzim inima noastră, așa cum păzim o casă, încuiată cu cheia. Și apoi să veghem asupra ei, ca o santinelă”. De câte ori, observă Sfântul Părinte, „intră gânduri rele, intenții rele, gelozii, invidii. Dar cine a deschis acea ușă? Pe unde au intrat viciile? Dacă eu nu-mi dau seama de ceea ce a intrat acolo, inima mea este ca o piață, unde intră și iese oricine vrea. O inimă fără intimitate, o inimă unde Domnul nu poate vorbi și nici nu poate fi ascultat”.


Creștinul care-și face cercetarea cugetului în fiecare zi se spovedește mai des; cel care o face rar sau niciodată, se spovedește rar sau niciodată, pentru că nu găsește materie de mărturisit. N-ar fi bine ca în fiecare seară, adunându-ne în casă, să ne luăm puțin timp, să ne înșirăm mădularele în fața conștiinței și să le întrebăm: Pe unde ați umblat voi, ochilor, picioarelor, urechilor, astăzi? Pe unde ați zburdat voi, inimă, suflet și minte astăzi? Nu cumva m-ați trădat, lăsându-mă singur în fața vieții? Cine v-a ademenit, că ați plecat de lângă mine și ați preferat să umblați pe căi periculoase?


Marele nostru sfânt, Ioan Cassian, prin secolul al V-lea, vorbind despre discernământ, scria: „trebuie să întrebăm orice gând, bun sau rău, care ne intră în minte și în inimă: ești de-al nostru, sau vii din partea celui Rău? Căci deseori, sub aparențele unui gând bun, se ascunde Ispititorul, care vrea să facem „binele” lui, și nu pe cel al lui Dumnezeu. Adaugă sfântul Grigore de Nyssa: „Dacă, așadar, printr-o viață curată și îngrijită, te vei curăța de murdăriile care au acoperit inima ta, frumusețea divină va străluci din nou în tine. După cum fierul, eliberat de rugină, strălucește la soare, deși cu puțin înainte fusese întunecat, tot așa, și omul interior, pe care Domnul îl numește „inimă”, după ce își va fi îndepărtat petele de rugină care îi stricau frumusețea, va redobândi asemănarea cu modelul originar și primar și va fi bun. Căci ceea ce este asemenea binelui este cu adevărat bine”.


Pr. Pătrașcu Damian