Sfântul Anton - marele predicator

Fiecare om este chemat la sfinţenie. De acordul nostru dat chemării divine depinde întreaga noastră viaţă cu întregul ei parcurs. În întunericul cotidian, în parcursul contemporan, putem fi luminaţi de către sfinţi, sfinţi asemuiţi cu stelele de pe firmamentul cerului, stele care strălucesc în profund acord cu voinţa divină. Nimic nu este întâmplător, iar o întâlnire cu viața sau scrierile unui sfânt ne pot aduce cu un pas mai aproape de calea spre sfințenie, spre îndumnezeire. Vom încerca în acest editorial dragi cititori, o întâlnire cu scrierile Sfântului Anton de Padova, sfântul tuturor, sfântul minunilor.





Sfântul Anton, contemporan cu Sfântul Francisc de Assisi, a avut un rol deosebit în dezvoltarea și răspândirea spiritualității franciscane. Folosindu-se de inteligența sa, de seninătatea minții și a inimii, de zelul apostolic, precum și de fervoarea mistică, a pus bazele teologiei franciscane. Spre finalul vieții sale sfântul a scris două cicluri de predici intitulate: „Predici duminicale” și „Predici în cinstea sfinților”, destinate predicatorilor și teologilor ordinului franciscan. În aceste predici el comenta textele biblice din liturgia cuvântului folosindu-se de interpretarea patristică medievală în patru moduri: literal sau istoric, alegoric sau cristologic, uman sau moral și anagogic, orientat transcedental spre viața veșnică. Predicile sfântului sunt deosebit de actuale și astăzi, fiind o colecție de texte omiletice din care transpare frumusețea și prospețimea Evangheliei, constituindu-se într-un ghid în asumarea unei vieți creștine adevărate.





În predicile sale dragi cititori, Sfântul Anton ne îndeamnă să aprofundăm rugăciunea, căci ea este cea care deschide relația de iubire față de Dumnezeu. Pentru a ne deschide spre rugăciune trebuie să coborâm în noi înșine pacea și liniștea interioară, căci glasul Domnului este auzit în climatul de liniște, lipsit de frământările exterioare. Instaurarea liniștii spirituale este urmată de deschiderea optimistă a inimii la prezența lui Dumnezeu. Odată ce Dumnezeu a pătruns în noi, suntem invitați de către sfânt, să discutăm liber și să-i împărtășim nevoile noastre, urmând să încheiem rugăciunea mulțumind pentru momentul petrecut. Sfântul Anton ne învață rolul iubirii divine în viața noastră, ea fiind cea care se întrepătrunde intrinsec cu voința, sentimentele și inimile noastre, din ea derivând cunoașterea spirituală: „caritatea animă credința; fără iubire, credința moare”.


Cu răbdare, autoritate și blândețe, Sfântul Anton combate viciile vremii ca tentația spre lux, înclinația spre lăcomie și mândrie și își îndeamnă contemporanii să practice sărăcia, generozitatea, smerenia, caritatea, curăția și ascultarea. Modelul demn de urmat este însuși Cristos, care s-a lăsat înveșmântat în sărăcia umanului, îmbogățindu-l însă cu suferința și jertfa crucii, dând sens și valoare demnității umane.





Vă invit dragi cititori, să parcurgem un drum în timp și să participăm la o predică de-a sfântului tuturor, așa cum a fost descrisă de martorii vremii. Mulțimi nenumărate se îndreaptă spre locul unde va predica sfântul, animați de dorința de a primi cuvântul dătător de viață, chiar dacă tăria nopții este deplină încă. Sunt oameni de toate vârstele și toate categoriile sociale, femei, copii și bărbați și nu îi leagă decât inima sinceră, dorința de smerenie și de îmbogățire spirituală. Dorința de a primi cuvântul este atât de puternică încât, deși s-au adunat treizeci de mii de oameni, tăcerea este deplină, toți rămân cu sufletul la gură și cu urechile atente la cel care predică, toți oamenii reacționează ca o singură persoană. Chiar și comercianții mărunți și-au închis tarabele pentru a nu deranja predica. Femeile, cuprinse de evlavie, taie petice din haina sfântului ca și cum ar fi relicve, alții se consideră norocoși dacă reușesc să-i atingă tivul hainei. Cuvântul său e duios și puternic și prin el aduce pace între cei ce se dușmănesc, redă libertatea celor închiși, restituie adevăraților proprietari lucrurile pierdute sau furate, readuce pe calea dreaptă femeile pierdute sau tâlharii inveterați. Predica s-a terminat dar în inimă simțim o bucurie nespusă și o dorință de a fi mai buni, mai curați, mai sfinți.





În adâncul fiinţei noastre, am experimentat apropierea de lumina răspândită pe firmamentul credinței de Sfântul Anton și am pregustat manifestarea iubirii divine. Dacă sfinții ne pot ajuta să transcendem întunericul cotidian, vă invit dragi cititori să faceți cât mai des întălniri cu sfinții lui Dumnezeu, să aprofundați în viața dumneavoastră rugăciunea, caritatea și jertfa Mântuitorului. Întâlnirea cu sfinții este o invitație perpetuă la schimbarea propriei persoane, la deschiderea caritabilă spre aproapele, la canalizarea propriilor forțe spre dobândirea unei vieți creștine autentice.





 „Așa cum fulgerele luminează cerul, la fel sfinții strălucesc prin lucrările lor minunate. Fulgerele apar când predicatorii făptuiesc minuni și reapar când predicatorii nu își atribuie lor meritele, ci harului lui Dumnezeu.” Sfântul Anton de Padova