„Mesagerul Sfântului Anton” la ceas aniversar

01 noiembrie 2013 | de

Odată cu acest număr aniversăm dragi cititori, douăzeci de ani de spiritualitate a franciscanilor minori conventuali în presa scrisă postdecembristă, aniversăm un timp de har în care am primit şi am împărţit în bucurie şi umilinţă lecţia iubirii divine, aniversăm un spaţiu în care am crescut în valoare spirituală şi în spiritul carităţii. Vă mulţumim în primul rând  dumneavoastră, pentru momentele pe care le petreceţi alături de noi atunci când răsfoiţi paginile revistei şi vă lăsaţi cuprinşi de mesajul evanghelic al slujirii aproapelui prin iubire, când vă deschideţi larg porţile caselor şi ne împărtăşiţi aspiraţiile, realizările, provocările surmontate, când după perioadele de încercare vă lăsaţi copleşiţi şi acoperiţi de hlamida cristocentrică. Împreună am experimentat bucuria, fraternitatea, rugăciunea, caritatea, ne-am umplut inimile cu credinţă, nădejde şi dragoste, am învăţat să fim mai plini de pace şi de bine inserându-ne în marea familie franciscană și antoniană.





Vă invit dragi cititori, să rememorați momentul 24 noiembrie 1993, momentul apariției primului număr al revistei „Mesagerul Sfântului Anton”. Acest moment a fost o străfulgerare în acele vremuri, o rază care își propunea să atingă inima oricărui român, pe oriunde s-ar afla și să-l ajute prin mesajul evanghelic să se apropie de Dumnezeu, să-și găsescă calea și să-și împlinească destinul său de creștin. La momentul apariției, directorul de atunci, pr. Petru Albert, îl întreba pe directorul publicației în limba italiană, pr. Giacomo Panteghini,  cum ar putea să descrie cel mai bine noua revistă. Răspunsul primit a fost pe măsura aspirațiilor momentului căci revista a fost asemănată cu Sara din Vechiul Testament, care la o vârstă înaintată l-a născut pe Isac, cel care a avut un rol determinant în planul divin de mântuire a neamului omenesc. E o imagine frumoasă și profetică totodată, căci revista a strabătut timpul și vicisitudinile și și-a adus contribuția la planul mesianic și salvific, aducând în casele și familiile românilor o rază de lumină sfântă, o punte între sacru și profan, între religiozitate şi contemporaneitate.





„Mesagerul Sfântului Anton” este parte integrantă a „Messaggero di sant´Antonio”, revistă care ființează din anul 1898. Revista este publicată în italiană, engleză, franceză, germană, portugheză, română și croată și este purtătoare a mesajului antonian, a dorinței de a face bine, de a fi caritabili, de a adera la filonul pur al credinței, de a consemna evenimentele timpului şi prin prisma doctrinei sociale. La începuturile sale, ediția în limba română a abordat aspecte legate de viața bisericii și a provinciei, de actualitatea românească socială și politică, de ecumenism, de biblie şi a fost un far călăuzitor spre moralitate, spiritualitate şi adevăr. Odată cu trecerea în noul mileniu, sub conducerea pr. Eugen-Daniel Avarvarei, revista a abordat o formă grafică nouă şi prin ecoul stîrnit de paginile ei a pus bazele Caritasului Antonian – Pâinea celor săraci. Am învăţat din paginile revistei că oricare dintre noi este bogat când îl cunoaşte, îl slujeşte şi îl iubeşte pe Dumnezeu şi mai valoros ca om atunci când este caritabil şi poate împărţi din ceea ce posedă şi celor aflaţi în dificultate. Acesta este unul dintre mesajele esenţiale transmise de sfântul minunilor, mesagerul celor încercaţi, al celor suferinzi, al celor aflaţi în nevoi speciale şi mijlocitorul tuturor în găsirea ajutorului divin.





Acum, „Mesagerul Sfântului Anton” numără 40 de pagini, are o prezentare grafică modernă și ușor accesibilă și pe lângă rubricile consacrate: Editorial, Poșta redacției, Dosar, Spiritualitate și viața Bisericii, Pagina antoniană, Pagina biblică, Cultură și societate, Pagina tinerilor și Provincia franciscană s-au adăugat recent și rubricile: 360o- cuprinde informații despre actualitatea creștină în lume - și  Mulțumesc, Sfinte Antoane! – realizată nemijlocit cu sprijinul dumneavoastră, dragi cititori. „Mesagerul Sfântului Anton” își propune să rămână o revistă de spiritualitate franciscană, o revistă aproape de inima românului creștin, o revistă prin care transpare dar se și concretizează caritatea, o tribună a moralității și o certitudine a salvării spirituale, o formatoare a conștiințelor. Mesajul profund al spiritualității franciscane și antoniene este un mesaj de unitate în credință, de deschidere spre aproapele, de ecumenism, de chemare la iubirea necondiționată a aproapelui.


Vă mulțumim dragi cititori, pentru drumul parcurs împreună în acești douazeci de ani! Vă mulțumim și vă rugăm să ne acordați în continuare sprijinul dumneavoastră, să vă uniți cu noi în rugăciune pentru a duce mai departe mesajul Sfântului Anton, să fiți parte a familiei spirituale antoniene.





Fie ca apropiata sărbătoare a nașterii Domnului să vă apropie de mesajul evanghelic și să vă ajute să deveniți mesageri ai lui, să trăiți în bucurie și să primiți cu umilință lecția iubirii divine, și astfel întăriți să experimentați blândețea și caritatea.


Fie ca noul an 2014 să vă aducă tuturor dragi cititori, PACE şi BINE

Updated on 20 octombrie 2016