Sfidările familiei creștine în centrul reflecției Sinodului episcopilor

A surprinde cu ochiul critic itinerariul reflecției ample asupra destinului familiei de astăzi înseamnă a încerca focalizarea punctelor fierbinți ale realității familiale, aflată în spectrul analizei riguroase a magisteriului ecleziastic, în lumina credinței și a rațiunii, pentru a oferi orientări clare și durabile, atât protagoniștilor care trăiesc în mod direct luminile și umbrele familiei, cât și păstorilor care se lasă interogați și interoghează valorile și rolurile care stau la baza vieții de familie.


Începutul acestei reflecții se leagă de 8 octombrie 2013, când Papa Francisc a convocat a treia Adunare Generală Extraordinară a Sinodului episcopilor cu tema: Sfidările familiei în contextul evanghelizării (5-19 octombrie 2014). În Documentul pregătitor (2013) al acestei adunări se menționează că punctul de pornire îl constituie criza socială și spirituală care interpelează misiunea evanghelizatoare a Bisericii în favoarea familiei, fapt care necesită organizarea unui sinod al episcopilor în două etape: prima, în 2014, cu scopul de a strânge mărturii și propuneri ale episcopilor din întreaga lume, iar a doua, în 2015, pentru a căuta linii operative pentru pastorala familiei, „cum et sub Petro”. Reflecția sinodului se inserează pe linia învățăturii Conciliului Vatican II despre familie și căsătorie, a Papei Paul al VI-lea, cu Enciclica Humanae vitae și a Papei Paul al II- lea, cu Exortația apostolică Familiaris consortio, asupra adevărului originar despre iubirea conjugală și despre familie. Instrumentum Laboris al lucrărilor sinodului (2014) a apărut pe fundalul răspunsurilor la chestionarul propus în Documentul pregătitor, structurat în opt grupe de întrebări asupra căsătoriei și familiei, adresate diecezelor, parohiilor, asociațiilor bisericești, dar și unor instituții academice și specialiști în domeniul familiei. Unele răspunsuri relevă situațiile critice interne ale familiei, precum lipsa de comunicare, conflictele dintre soți, iar altele descriu fragmentările și dezintegrările familiei, drama cea mai acută fiind cea a divorțului, pe lângă familiile lărgite sau monoparentale, unirile de fapt și poligamie. Cultura care se afirmă este cea a indiferenței în fața vieții, a violenței și a abuzurilor, asociată abandonării și exploatării copiilor și influenței ideologiei gender, la care se adaugă fenomenul precarității, al migrației și lipsa legilor care să tuteleze familia. În fața acestor sfidări, (Relatio Synodi – 18 oct 2014) Biserica simte necesitatea de a spune cuvântul său de adevăr și de speranță, în dinamica milostivirii lui Dumnezeu și de a vesti Evanghelia familiei în diferite contexte ale existenței.


În a doua etapă (4-25 octombrie 2015), ținând cont de parcursul sinodal început în urmă cu doi ani, a fost posibilă schiţarea profilului familiei în lume şi a provocărilor sale, în spiritul discernământului critic al vocaţiei și al misiunii sale. În deschiderea celei de-a XIV-a Adunări Generale Ordinare a Sinodului Episcopilor (4 octombrie 2015), Papa atrage atenția asupra paradoxului lumii globalizate în care trăim. Misiunea Bisericii în acest context este să trăiască misiunea sa în caritate care nu îndreaptă degetul pentru a-i judeca pe ceilalţi, ci simte datoria de a căuta şi a îngriji cuplurile rănite cu untdelemnul milostivirii. În această perspectivă, se întrevede rolul Sinodului: a păși împreună în spirit de colegialitate şi sinodalitate, adoptând curajos parresia, zelul pastoral şi doctrinal, înţelepciunea, francheţea şi punând mereu în faţa ochilor binele Bisericii, al familiilor, şi salus animarum, suprema lex. Se înțelege că sinodul apare ca un spaţiu privilegiat în care Biserica experimentează acţiunea Duhului Sfânt, prin curaj apostolic, umilinţă evanghelică şi rugăciune încrezătoare. Potrivit gândului Papei, aceasta este unica metodă a Sinodului. Obiectivul este de a răspunde la două întrebări: „Familie, cine eşti?” şi „Familie, ce faci?”, motiv pentru care este nevoie de o analiză lucidă pentru ca pastoraţia să poată fi înrădăcinată în realitate. În acest sens, problema majoră care aștepta un răspuns urgent era cea a divorțaților recăsătoriți, și anume accesul lor la împărtăşanie.


Părinții sinodali au fost de acord că nu există soluții generale și generalizate, ci trebuie să se aprofundeze calea discernământului prezentată de Papa Ioan Paul al II-lea, în Familiaris consortio, adică discernământul prudențial, caz după caz, prin evaluarea obiectivă şi subiectivă a diferitelor situaţii, în raport cu conştiinţa personală și cu duhovnicul spiritual. Prin urmare, care este însemnătatea acestui Sinod asupra familiei, aparent fără soluții clare? Aceasta este și întrebarea pe care și-o pun mulți păstori sinceri și devotați misiunii lor. Convingerea Sfântului Părinte este că Biserica a ascultat cu grijă glasul familiei în criză și al păstorilor împovărați de responsabilitate și nu i-a fost teamă să-și murdărească mâinile, discutând despre familie și apărând-o, cu tenacitate și speranță, de toate atacurile ideologice şi individualiste actuale. Mai presus de orice, s-a experimentat curajos bunătatea şi milostivirea lui Dumnezeu, care depăşeşte calculele umane şi doreşte salvarea oricărui om.