Violul și moscheea

Două evenimente, dacă le putem numi așa, au mișcat puțin opinia publică românească vara asta. Primul, dacă nu cumva au fost simultane, ceea ce m-ar mira pentru că posibilitatea de cuprindere a concetățenilor mei, ca grup social, nu atinge atâția giga, a fost violul unei biete fete din județul Vaslui de către șapte huligani tineri. Violuri se întâmplă, din păcate, destul de frecvent într-o anume parte a societății românești, acolo unde educația și instrucția suferă tare de tot, dar ceea ce era de natură să uimească în acest caz a fost faptul că opinia publică, cel puțin cea vasluiană, s-a împărțit în pro și contra. S-au găsit destui inși care să-i căineze pe „bieții băieți”, șapte la număr, învinovățind-o pe victimă. Sigur, aceasta nu a fost ucisă, așa cum se întâmplă de atâtea alte ori, dar tot nu mă pot opri să nu echivalez faptul, forțând puțin lucrurile, cu o crimă în care o parte a opiniei publice ar învinovăți victima. Dar, de fapt, cel mai greu de înțeles lucru a fost acela că, în țara unde se arestează cu atâta ușurință, unde pe la televizor defilează foști demnitari cu cătușele la mâini, cei șapte ticăloși au fost lăsați în libertate și judecați astfel, ba ei mai având și îndrăzneala, greu de imaginat de către un om normal, de a o amenința pe victimă, o elevă care-și dădea bacalaureatul. Încurajați, desigur, de decizia judecătorului, vasluian și el, de a-i lăsa în libertate până la judecarea cazului. Lumea s-a întrebat cine sunt procurorul și judecătorul care i-au eliberat pe violatori, persoane periculoase din punct de vedere social (au dovedit-o prin fapta lor infamă), în timp ce atâția alții, deloc periculoși, stau după gratii încă înainte de proces. Abia după judecarea lor și condamnarea la prima instanță au fost, în sfârșit, arestați, așteptând acolo rezultatul recursului la Curtea de Apel Vaslui. 





Drept un fel de alt viol a fost luat și anunțul că în București se va construi o mare moschee, întâi s-a spus cea mai mare din Europa, pe urmă au lăsat-o mai moale, alături de care o școală islamică și tot ce mai trebuie. S-a spus, cu o mică parte din gură, că această construcție se va ridica la schimb cu o biserică ortodoxă la Istanbul. Dar la București există cel puțin o moschee, iar densitatea populației musulmane, se știe, e mai mare în Dobrogea decât aici. Iar la Istanbul există o biserică ortodoxă, dar desfid pe oricine va putea să zărească de la oarecare distanță crucea de deasupra ei. Am vizitat această așa zisă biserică, amenajată, nu construită, subliniez diferența, într-o clădire joasă, bine ascunsă privirilor de cele din fața ei; ajungi acolo intrând pe o străduță sau o curte întortocheată, încât cineva care nu are un ghid nu cred că reușește să o găsească. Dar ia mergeți în Arabia Saudită ori în te miri ce altă țară islamică și anunțați că vreți să construiți o biserică creștină, fie ea ortodoxă, fie catolică. În puțin timp veți fi dacă nu ucis, în orice caz arestat și cine știe ce veți mai îndura, pentru că islamul e necruțător. Nu zic să parcurgeți cu mâna întinsă și rugămintea „pentru biserica creștină”, așa cum făcea un arab într-o piață din Paris, „pour la construction de la mosqué…”, că nu veți face mai mult de zece pași înainte de a fi doborât. Dar noi, europenii, suntem îngăduitori și corecți politic, ne batem tot cu floreta în timp ce adversarii noștri  se și ne aruncă în aer prin piețele noastre, ucigând zeci și sute de oameni. Oare nu ar trebui ca orice asemenea concesie făcută unor culte străine de spiritul Europei să se facă la schimb cu una din partea țărilor de unde vin acele culte față de religia noastră, europeană? 


Mi-e greu să uit că o proiectată Constituție a Uniunii Europene a fost respinsă în Franța, între altele și pentru că avea în deschidere un articol care afirma că Europa s-a constituit pe baze creștine. Sau că rădăcinile Europei sunt creștine. Păi apariția unor emigranți care vin plângându-se de sărăcie și persecuții în țările lor schimbă rădăcinile Europei? Ciudată judecată la cei care au respins acea Constituție, care cred că nici nu s-a mai pus la vreun alt vot de atunci. Nu mai spun că unii dintre acești oameni de compătimit la sosirea lor pe teritoriul acestui Eldorado ad-hoc pentru ei devin ulterior dușmanii de moarte ai țării de azil și ai lumii în care au pătruns. Undeva, în Canada cred, li s-a spus, recent, că pot rămâne acolo, deși nimeni nu i-a chemat, dar că trebuie să respecte modul de viață al acelei lumi și să nu încerce să și-l impună pe al lor, pe care-l pot practica la ei acasă, dar atât. Corectitudinea politică mă va condamna pentru aceste afirmații care, totuși, mi se par de bun simț. Un stat precum Canada, mai liber decât oricare altul, își poate permite să spună asta emigranților obraznici, dar cele din Uniunea Europeană nu. Oare de ce? 





Revenind la moschee și la viol, acestea nu sunt legate decât de momentul în care au produs o vagă efervescență într-o opinie publică în general adormită cum e cea de la noi. Între timp, violatorii au fost condamnați și nu cred că vreo Curte de Apel i-ar putea achita, iar terenul pentru moscheea cea mare, se spune, ar fi fost acordat deja, deci nu e mare lucru de făcut. În acest din urmă caz, rămâne, totuși, o întrebare: de ce trebuie să susțină statul român o asemenea construcție?