280 de sicrie

„Să te găseşti în faţa a 280 de sicrie, unele pentru copii, este (…) o confirmare teribilă a cât de dificil este să intri în Europa într-un mod legal şi fără riscuri”, scria pe blog comisarul european pe afaceri interne, Cecilia Malmström, după o vizită pe insula Lampedusa unde se pregătea înmormântarea a 280 de imigranţi ilegali din Africa găsiţi înecaţi. 


 


Potrivit ONG-ului UNITED, peste 3.000 de persoane au fost înghiţite de ape în încercarea de a atinge ţărmul european, în ultimii 10 ani. Lampedusa este o insulă de 20 de Km² cu 6000 de locuitori, în Marea Mediteraneană, şi doar unul din punctele de intrare vizate de imigranţii veniţi îndeosebi din Africa, Afganistan şi, în contextul actual, din Siria. Acelaşi ONG estimează la peste 17.000 numărul imigranţilor morţi care au încercat să penetreze „fortăreaţa Europa” în ultimii 10 ani, în principal, prin Italia, Grecia, Malta şi Spania.





Potrivit agenţiei europene Frontex, responsabilă de coordonarea controlului frontierelor externe ale zonei Schengen, în al 2-lea trimestru al acestui an, au fost identificate peste 24.000 de treceri ilegale între punctele de frontieră europene. O tendinţă în creştere, explicată de conflictul în Siria şi de „Primăvara arabă” care a deschis „robinetul cu imigranţi”, în 2011.


Riscul creşterii numărului de imigranţi şi de cereri de azil în ţările europene a fost de aşteptat, iar această preconizare a împins statele membre UE la acel moment, nu la discuţii despre cum să ajutăm terţele ţări în dificultate sau cum să îi întâmpinăm pe cei care vor să vină în Europa, ci despre cum se poate reveni la sistemul frontalier de dinainte de Schengen pentru a bloca libera circulaţie a imigranţilor între statele UE.





Ultima tragedie de la Lampedusa a reactivat dezbaterea publică pe subiectul politicii de migraţie a UE. Când scriu aceste rânduri are loc la Bruxelles întâlnirea şefilor de stat în cadrul Consiliului European care are ca prioritate pe agendă tocmai problema migraţiei. Însă înainte ca întâlnirea să se fi sfârşit, ştim deja că o decizie importantă privind reforma acestui domeniu va fi amânată până după alegerile europene din iunie 2014 şi nici atunci nu este sigur că se va da câştig de cauză imigranţilor cu atâtea ţări europene incapabile de o gestiune corectă a fenomenului pentru a trage toate beneficiile. Ba mai mult, avem reacţii în acelaşi sens ca în 2011.





Prima asigurare oferită de autorităţile europene imediat după evenimentul nefericit a fost că în decembrie anul acesta va lua fiinţă un nou organism european, EUROSUR, creat „ca să descopere, să identifice şi să salveze ambarcaţiunile de pe mare”. Lectură printre rânduri: ambarcaţiunile transportând imigranţi ilegali vor fi identificate cu mult înainte ca acestea să se apropie de ţărmul european, deci frontiera va fi împinsă spre largul mării, iar procesul de salvare va consta în redirijarea acestor bărci spre locul de unde au venit, coasta africană, în baza tratatelor bilaterale care există între Italia şi Tunisia de exemplu, tratat care spune: imigranţii ilegali sunt ai ţării în care au fost depistaţi. Sunt deci salvaţi de la înec, dar nu de regimul opresor de care au fugit în primă instanţă, cu riscul vieţii. Raportul Frontex citat mai sus precizează că cei mai mulţi dintre imigranţi îşi părăsesc ţara din cauza problemelor de securitate, mai degrabă decât cele economice.





EUROSUR va antrena întărirea frontierelor europene, lucru care nu garantează diminuarea perseverenţei imigranţilor ilegali de a intra în Europa. Exemplu premergător concret, înăsprirea controalelor în Marea Mediteraneană din ultimele luni, i-au împins pe imigranţi să caute alte rute spre Europa. Aşa se explică cele două bărci cu aproape 30 de sirieni la bord care au ajuns din Turcia în Mangalia şi Costineşti în iulie, anul acesta. Un fenomen neobişnuit.





În consecinţă, EUROSUR nu va putea probabil descuraja  imigranţii să-şi rişte viaţa pentru a ajunge în Europa, ci doar va face acest lucru mai dificil şi deci mai periculos. Un lucru însă EUROSUR îl va îndeplini cu succes, îngrijirea „imaginii” UE. Nu vom mai auzi despre cadavre plutitoare în jurul insulei Lampedusa, ci de „victime ale regimurilor totalitariste, a teroriştilor etc”, probleme îndepărtate care nu sunt ale Europei (?!).





În acest context, biserica reaminteşte, mai întâi prin vocea Papei care a vizitat Lampedusa în iulie, şi mai recent, prin cea a preşedintelui Comisiei episcopatelor comunităţii europene, cardinalul Reinhard Marx, că „nu vrem o astfel de Europă. De ani de zile asistăm la dezvoltarea unei politici care vizează să împiedice persoanele în nevoie să ajungă în Europa.”


O politică ce contrazice Convenţia de la Geneva 1951 care garantează fiecărui individ dreptul de a-şi căuta bunăstarea şi siguranţa oriunde s-ar găsi aceasta, iar ţara gazdă trebuie să respecte acest drept. Răspunsul Europei va veni după alegerile parlamentare europene din iunie 2014, între timp, bărcile cu imigranţi rămân în voia valurilor