De ce limbile moarte sunt vii…

Discuțiile purtate în ultimul timp referitoare la modificarea programului de studiu la gimnaziu, prin scoaterea unor discipline (cum ar fi latina), ne determină să avansăm un punct de vedere privind rolul unor materii de studiu care aparent nu au funcționalitate, nu „ajută” elevii la nimic.


Se tot invocă faptul că școala e ruptă de realitate, că ceea ce achiziționează elevii în școală nu are corespondent în „viață”.  Dintr-un anumit punct de vedere este real, dacă avem în vedere, mai ales, ciclurile superioare, de profesionalizare și formare pentru o meserie anume. Ciclul gimnazial are ca finalitate centrarea pe dezvoltarea unor achiziții bazale, adică pe o serie de instrumente sau competențe culturale mai largi, care se pot adânci sau concretiza mai târziu. A gândi mecanic legătura dintre școală și lumea muncii poate afecta înseși rațiunile de a fi ale școlii. Viața nu se restrânge la „câmpul” muncii, iar a ajunge om nu înseamnă doar randament și câștig în sens economic, mercantil.


A înțelege cultura contemporană, în prefigurările ei dinamice, presupune și un excurs istoric, un efort de întoarcere înapoi la rădăcini, un exercițiu de arheologie culturală deopotrivă edificator și constructiv. Înțelegerea a ceea ce a fost ne pregătește pentru a întâmpina și prefigura prezentul sau viitorul. Gândirea nu se formează în gol, ci trebuie umplută cu un anumit conținut cultural, care o exersează, o rafinează. Orice tip de procesare cognitivă se face având ca referent o „materie”, un anumit cumul de semnificații. Pe de altă parte, o astfel de limbă, pe lângă raționalitatea gramaticală (ce se păstrează în multe limbi vorbite în prezent), vine și cu un „nimb” sau bagaj cultural de o adâncime și validitate pe care doar timpul o poate aduce. Intrând în perimetrul unei limbi, intri simultan și într-o secvență culturală a omenirii, cea care a fost cândva sau care există. Limbile și culturile mari nu se pierd, nu se sting în neant, ci se transformă, se convertesc în formațiuni culturale înglobante, mai complexe. Cultura se dezvoltă cumulativ și nu prin excludere sau aneantizare. Limba latină (ca și greaca, matematica, gramatica, logica etc.) devin adevărate „ancore” sau instrumente culturale care facilitează acumulări sau organizări superioare ulterioare. A priva elevii de astfel de oportunități înseamnă să promovezi ținte false, perspective înguste, fals pragmatice. Pragmatismul se definește nu numai prin ceea ce știi să faci, ci, mai ales, prin ceea ce poți deveni ca om. De aceea, nu e bine să renunțăm la discipline cu potențialitate formativă, chiar dacă din perspectivă practică nu are efecte imediate. E bine să sădim în om acei fermenți care umanizează și responsabilizează, și nu robotizează sau mecanizează.


            Revenind la preconizata schimbare a planului de învățământ, sesizăm faptul că aceasta nu se bazează pe o viziune, pe o filosofie care să o diferențieze în raport cu planul de învățământ existent. Pe de altă parte, se tot bate moneda pe formarea competențelor transversale (la sfârșitul clasei a VI-a s-a instituit și un examen axat pe așa ceva). Cum formăm aceste competențe? Numai prin intermediul mono-disciplinarității? Și al disciplinelor exacte? Unde sunt disciplinele integrate, cu deschideri inter si trans-diciplinare? Când vom sparge mono-disciplinaritatea, încercând și astfel de abordări tematice, globale, integrative? Sesizăm și o anumită desconsiderare a unor discipline cu aport valoric important (literatura străină, latina etc.). Nu trebuie eliminate disciplinele care pun accentul pe formarea de structuri mentale sau comportamentale de adâncime, care se pot configura diferit în funcție de circumstanțe. Chiar daca latina, de pildă, nu e o limba funcțională, ea livrează elevului niște rădăcini, evoluții semantice sau structuri explicative pentru domenii viitoare (medicină, științe juridice, literatură, tehnologii etc.).


Nu credem că asistăm la o schimbare de paradigmă educațională, ci la o simpla cosmetizare - care nici nu se justifică acum. Schimbarea profundă presupune o nouă viziune care va afecta nu numai planul de învățământ, ci și programele școlare, structurile de organizare a predării-învățării, strategiile didactice, aspectele relaționale, formarea profesorilor...