Inevitabil, dragi cititori, începutul anului ne regăseşte reflectând asupra timpului, a vieţii şi proiectelor noastre şi (de ce nu?) asupra veşniciei. Ne naştem orientaţi spre cer, iar anii care trec şi vin peste noi nu sunt altceva decât adieri înmiresmate de nemurire. A murit şi regele Mihai I, dar, prin verticalitatea şi nobleţea sufletească ce l-au caracterizat în momente delicate ale istoriei, va rămâne nemuritor în memoria neamului. Timpul, şi pentru el, ca pentru toţi, de altfel, a fost necruţător, iar această despărţire, la fel ca pe celelalte, le trăim în speranţa reîntâlnirii în împărăţia Regelui veşnic, a Stăpânului timpului şi al istoriei.
Contrar convingerii comune, sfântul Augustin oferă asupra timpului o reflecţie inedită: „Nu se poate nicidecum spune că timpul e împărţit în trei: trecut, prezent şi viitor. Mai potrivit ar fi să se spună: prezentul din trecut, prezentul din prezent, prezentul din viitor. Toate trei se află în suflet. Prezentul din trecut este amintire, prezentul din prezent este trăire, prezentul din viitor este aşteptare”. Pentru episcopul de Hippona, prezentul din viitor este aşteptare, dar nu o aşteptare pasivă, searbădă şi sterilă, ci o aşteptare responsabilă, angajantă şi rodnică.
Creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu (cf. Gen 2,23), suntem însemnaţi cu sigiliul nemuririi şi trăim convinşi că locuinţa noastră stabilă nu se află pe pământ, ci în ceruri. Cu toate acestea, proiectele noastre sunt supuse efemerităţii, temporalităţii. Suntem mulţumiţi atunci când acestea sunt pozitive, dăinuitoare, şi aduc bucurie celorlalţi. Cititorii fideli ai revistei „Mesagerul sfântului Anton” şi-au amintit că anul acesta (2018) este unul aniversar, împlinindu-se 25 de ani de la apariţia primului număr. În acest sfert de veac, sfântul Anton a format în jurul său o frumoasă familie, pe care am îndrăznit să o numim „Familia Antoniană”, aşa cum este numită şi în ediţiile din limbile: italiană, franceză, engleză, germană, portugheză ş.a. Ne simţim cu adevărat membrii acestei familii, redactori şi cititori împreună. Ne-am simţit protejaţi de el şi am încredinţat mijlocirii sale toate preocupările şi problemele noastre. I-am ascultat mesajul şi ne-am propus să-i urmăm exemplul, devenind mai buni, mai sfinţi, desăvârşiţi în iubire. Cu ocazia acestei aniversări, sfântul Anton doreşte să-i întâlnească pe membrii „Familiei Antoniene”, pe cinstitorii săi din România. Doreşte să ne spună că iubirea lui Dumnezeu este veşnică şi că e timpul oportun în a ne angaja în apărarea valorilor în care credem şi care ne reprezintă, aşezând în centru familia creştină, aşa cum este ea dorită în planul tainic al lui Dumnezeu. Chiar sub acest motto va fi organizat şi pelerinajul din mai-iunie a acestui an: „Sfântul Anton de Padova, ocrotitorul şi mijlocitorul familiei creştine”.
Ca şi pentru sfântul Anton, şi pentru noi, dragi cititori, exigenţa de a-l mărturisi pe Cristos, Adevărul credinţei noastre, nu poate cunoaşte obstacole sau compromisuri. Sfântul Anton împarte timpul omenirii în patru anotimpuri, iar anotimpul plinătăţii este timpul oportun, cel al întrupării lui Cristos. Să redescoperim importanţa timpului, kairós (καιρός), a acelui timp în care Dumnezeu doreşte să se manifeste, acel timp totdeauna „prezent” ca amintire, trăire, aşteptare, după fericita intuiţie augustiniană. Toate acestea ne pot ajuta în a nu disipa timpul în vacuitate, monotonie sau inerţie.
Tuturor, pace şi bine!
Updated on 12 februarie 2018