Trupul şi sângele lui Cristos

Au existat momente, de-a lungul istoriei, în care creştinii au fost acuzaţi de un tip de „canibalism mistic”. Ce se întâmplă în hrănirea cu trupul şi sângele lui Cristos?

În capitol 6 al Evangheliei după sfântul Ioan, Isus vorbeşte în mod provocator, dar lămureşte ceea ce vrea să spună cu adevărat. Explică faptul că „cine mănâncă trupul meu şi bea sângele meu rămâne în mine şi eu în el” (In 6,56). Verbul „a rămâne” în greacă este ménein şi are sensul unei locuiri şi comuniuni depline între credincios şi Isus.

Expresia „trup şi sânge” indică, în limbajul biblic, persoana umană în realitatea ei istorică, este omul complet descris în manifestarea sa concretă. Ajunge să ne amintim de cuvintele lui Isus adresate lui Petru: „Fericit eşti, Simon, fiul lui Iona, căci nu carnea şi sângele ţi-au revelat aceasta, ci Tatăl meu care este în ceruri” (Mt 16,17). În simpla sa umanitate („trup şi sânge”), Petru nu ar fi fost în stare să proclame misterul lui „Cristos, Fiul Dumnezeului celui viu”.

Avem verbul „a mânca”. În originalul grec este folosit un verb destul de dur, tróghein (şi nu verbul mai neutru şi comun estíein, „a mânca, a se hrăni”), care înseamnă aproape „a roade” şi pe care Isus îl va folosi din nou la Cina cea de taină (cf. In 13,18). Un mod clar, aşadar, de a indica hrănirea cu carne şi sânge.

Cristos ne invită să intrăm în comuniune cu persoana sa prin intermediul credinţei, astfel încât să obţinem însăşi viaţa divină, şi deci învierea şi veşnicia. Dar cum se poate intra în comuniune cu el? Mai ales prin hrănirea la Cina Domnului, unde pâinea euharistică devine trup al lui Cristos, iar vinul, sângele său (cf. Mt 26,26-28). Realitate amintită şi de sfântul Paul: „Potirul binecuvântării pe care îl binecuvântăm nu este oare împărtăşire cu sângele lui Cristos? Pâinea pe care o frângem nu este oare împărtăşire cu trupul lui Cristos?” (1Cor 10,16).