Sanctuarul antonian din Camposampiero
În timpul vieții sfântului Anton, Camposampiero era un sătuc care avea și un castel, proprietate privată a unui anume Tiso, un conte convertit de predica umilului frate franciscan portughez.
Atras de exemplul sfântului frate, contele Tiso i-a cerut prietenului său Anton să îl viziteze la castel. După obositorul Post Mare din anul 1231, în care fratele Anton introdusese predica zilnică, a acceptat invitația și, în luna mai, s-a îndreptat spre Camposampiero, pentru a se mai reface. În apropierea castelului exista și un mic schit al fraților franciscani, cărora li s-a aciuat și Anton. Aici și-a construit o mică căsuță, într-un nuc bătrân și falnic, pentru a se dedica contemplației și rugăciunii.
Tot de la Camposampiero, tradiția păstrează un alt fapt extraordinar: viziunea cu pruncul Isus. Este un episod ce redă mai mult fizionomia spirituală a sfântului Anton, care era totuși un contemplativ. Cartea minunilor sale ne povestește astfel evenimentul: „Fericitul Anton, aflându-se într-o zi într-un loc pentru a predica, a fost găzduit de unul dintre localnici. Acesta i-a oferit o cameră deoparte, pentru a se putea dedica studiului și rugăciunii, fără a fi deranjat. În timp ce stăpânul casei îl urmărea plin de devoțiune, dar pe ascuns, pe fratele Anton ce se ruga în singurătate, a văzut de la fereastră apărându-i în brațe fericitului Anton un pruncușor de o frumusețe aparte și foarte bucuros. Acel prunc era Domnul Isus”. În amintirea acestor episoade speciale, la Camposampiero au fost înălțate două bisericii: cea a nucului, unde, potrivit tradiției, se păstrează și o părticică din acel nuc; și biserica viziunii.
După mai multe episoade nefericite, biserica viziunii a fost distrusă de francezi, în 1798. După retragerea acestora, a fost construită o altă biserică în același loc, iar autoritățile micului oraș, Camposampiero, le-au cerut fraților franciscani de la bazilica sfântului Anton de Padova să reia în posesie aceste locuri speciale ale spiritualității antoniene, fapt ce s-a și petrecut, la data de 17 octombrie 1895, cu ocazia împlinirii a 700 de ani de la nașterea sfântului Anton. Întoarcerea fraților franciscani a redat viață acestor locuri deosebite.