A pus mai presus de toate Evanghelia şi turma ce i-a fost încredinţată

1. Părinte Isidor Iacovici, cum aţi trăit evenimentul beatificării episcopului Anton Durcovici, ţinând cont de legătura apropiată faţă de viaţa şi cauza sa?


Am auzit vorbindu-se despre episcopul Anton Durcovici după 1990 şi apoi am intrat în posesia biografiei scrise de dr. Florian Müller pe care citind-o am rămas profund impresionat. Ştiam apoi că la Iaşi a început procesul de beatificare a episcopului. În anul 2009 am fost numit postulator al cauzei de beatificare pentru faza romană şi din acel moment am început un studiu amănunţit al vieţii, activităţii şi martiriului episcopului Anton. După o muncă susţinută la realizarea întregii documentaţii necesare la Congregaţia pentru Cauzele Sfinţilor de la Roma, vedeam cum momentul beatificării se apropia cu paşi repezi. Am participat cu toată bucuria la pregătirea evenimentului care a avut loc la Iaşi pe 17 mai şi l-am trăit alături de toţi participanţii la cel mai înalt nivel spiritual. Am simţit atunci bucuria imensă a bisericii din dieceza de Iaşi şi din România: un fiu al ei a fost ridicat la cinstea altarelor.


 


2. Cum arată procesul de beatificare şi care sunt condiţiile unei beatificări? Care a fost, bunăoară, rolul dvs. ca postulator?


Orice proces de canonizare se desfăşoară în două etape: faza diecezană şi faza romană.


În timpul fazei diecezane sunt adunate documentele personale şi cele ce privesc viaţa şi martiriul slujitorului lui Dumnezeu. Se ascultă martorii care l-au cunoscut sau care păstrează anumite documente ce privesc cauza. Tribunalul instituit pentru această fază, respectând toate normele canonice, vor trimite dosarul la Roma pentru etapa a doua a cauzei, faza romană.


În anul 2009 fiind numit şi aprobat postulator pentru această etapă, am cerut deschiderea dosarului ajuns de la Iaşi şi recunoaşterea validităţii din partea Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor de la Roma.


Cu numirea relatorului cauzei ep. Durcovici, în persoana părintelui Zdzislaw Kijas, OFMConv., la 21 ianuarie 2011, începe propriu-zis faza romană.


Va urma o muncă susţinută între relator şi postulator împreună cu cei doi colaboratori externi aprobaţi de ep. Petru Gherghel şi recunoscuţi de Congregaţie.


Având la îndemână Copia publică, adică rezultatul fazei diecezane şi roadele cercetărilor efectuate în mai multe arhive, printre care şi cea secretă a Vaticanului, folosindu-ne de datele preluate de la CNSAS, am fost în măsură ca la data de 25 iunie 2012 să putem prezenta POSITIO cardinalului Angelo Amato, preşedintele Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor.


La 28 februarie 2013 la sediul Congregaţiei s-a celebrat „Congresul Teologilor” consultanţi în care s-au discutat rezultatele analizei făcute asupra POSITIO şi toţi cei 9 teologi, au dat votul afirmativ argumentării martiriului.


Comentariile scrise de teologi, împreună cu procesul verbal al congresului, au fost culese şi tipărite în vederea unei noi analize din partea Părinţilor Cardinali şi Episcopi.


La începutul lunii iulie 2013, câte un exemplar din POSITIO şi noua broşură numită Relatio el Vota au fost trimise Comisiei Cardinalilor şi Episcopilor.


La 6 iulie 2013 este numit „Ponente” S.E. Anton Stankiewicz, având rolul de a prezenta cauza în „Congresul Cardinalilor”.


În 15 octombrie 2013 a avut loc „Congresul” în care s-au întâlnit Părinţii Cardinali şi Episcopi, membri ai Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, iar părerea asupra martiriului şi virtuţilor ep. Anton Durcovici a fost pozitivă.


A urmat redactarea decretului prin care se recunoştea „martiriul slujitorului lui Dumnezeu Anton Durcovici” care a fost semnat de sf. Părinte Francisc la data de 31 octombrie 2013.


 


3. Fericitul Anton Durcovici este al patrulea fericit din România declarat de către Biserica Catolică, un martir al prigoanei comuniste. Care credeţi că ar fi mesajul pe care ni-l propune Fericitul Anton Durcovici? Ce v-a impresionat din viaţa lui?


A fost un strălucit exemplu de seminarist, preot, profesor, rector şi păstor al diecezei de Iaşi. A practicat virtuţile în mod eroic şi a dat o mărturie de credinţă de toţi recunoscută în anii de carcere prin credinţa de nezdruncinat, prin speranţa care înflăcăra toate inimile, chiar şi cele mai zdrobite şi printr-o iubire faţa de Dumnezeu şi faţă de aproapele care l-a purtat la jertfa supremă. Nu s-a gândit nici un moment să-şi salveze propria viaţă, şi putea s-o facă, dar a pus mai presus de toate Evanghelia şi turma ce i-a fost încredinţată.


Episcopul Durcovici s-a remarcat într-un chip deosebit prin zelul, devotamentul şi onestitatea sa, indiferent de misiunile ce i-au fost încredinţate. Este foarte important faptul de a descoperi mai în toate izvoarele acelaşi punct de vedere cât priveşte personalitatea sa echilibrată, o ţinută intelectuală de excepţie, imparţial şi supus Bisericii lui Cristos şi poruncilor divine. Fermitatea de care a dat dovadă în faţa duşmanilor credinţei este extraordinară, chiar dacă era conştient de riscurile la care se expunea. A apărat cu tenacitate Biserica şi dogmele acesteia de atacurile comuniştilor şi nu a acceptat niciodată vreun compromis cu un regim ateu şi materialist, declarând astfel loialitatea lui necondiţionată faţă de Sfântul Scaun al Romei. Episcopul Durcovici, de fapt, s-a opus cu toată puterea fiinţei sale regimului ateu care încerca să distrugă credinţa în Dumnezeu, sacrificându-şi în mod intenţionat viaţa pentru Cristos, Evanghelie şi Biserică.


Măreţia acestei figuri stă în faptul că, deşi conştient că merge spre o moarte sigură şi anunţată, el şi-a dat cu bucurie viaţa pentru credinţă şi pentru răspândirea cuvântului lui Dumnezeu.


Relevanţa mesajului martiriului pentru Biserică şi pentru societatea de azi este evidentă.


Într-o ţară în care totalitarismul distrugea cu cruzime şi indiferenţă valorile umane, episcopul Durcovici delinea figura omului integru întărit prin credinţă şi darurile sale native. Acceptând  conştient jertfa de sine şi martiriul, Durcovici îşi exprima în mod deschis convingerile sale care niciodată n-au fost renegate, dar confirmate prin moartea sa eroică.


Mărturia lui fermă a marcat profund conştiinţa bisericii locale, împreună cu exemplele martirilor din toate religiile care aparţin Bisericii universale. Episcopul Durcovici poate fi recunoscut un model de virtute pentru creştinii secolului al XXI-lea, un timp ameninţat de secularizare şi de tristeţe, în care oamenii sunt prea puţin dispuşi la sacrificiu şi adevăr.


Acesta este adevărul pentru care Episcopul Durcovici şi-a dat viaţa, făcând din el un om capabil să marturisească credinţa nu numai cu gândul, dar şi cu exemplul. Caracteristicile omului integru sunt identice cu cele ale unui creştin adevărat, care aparţine în întregime lui Dumnezeu, transformat ontologic în conformitate cu amprenta divină.


Cu exemplul său, Durcovici mărturiseşte că Evanghelia lui Cristos poate fi trăită şi mărturisită de către toţi oamenii din toate timpurile. Datorită martiriul său, Biserica locală de Iaşi îşi continuă istoria ei de mântuire, convinsă că Biserica născut sub Crucea lui Cristos poate creşte în mijlocul persecuţiei.


 


4. Cât timp va mai trece până când Fericitul Anton Durcovici va ajunge sfânt?


La întrebarea, când Fericitul Anton Durcovici va fi declarat sfânt, doar Duhul Sfânt ar putea să dea răspunsul.


Eu consider că episcopul Anton Durcovici este sfânt, dar aşteptăm ca acest lucru să fie declarat de Biserica noastră după o intervenţie extraordinară a cerului prin mijlocirea fericitului nostru. De aceea vă invit pe toţi să vă rugaţi fericitului Anton şi să-i cereţi să intervină pentru dumneavoastră în faţa lui Dumnezeu. Eu cred că minunea nu va întârzia. Să ne rugăm episcopului Durcovici pentru mântuirea noastră şi pentru toată Biserica lui Cristos.