Participând activ la viața ta...

Gândim (din când în când) aiurea, alergăm aiurea, ne simțim aiurea... și, poate, trăim aiurea. Ulterior, (tot noi) riscăm să constatăm că ne dorim de mult ceva, însă ne ocupăm total de altceva. Adesea ne și enervăm! Sau ne descurajăm că tot dorim și nu mai reușim. Cum vine asta?

Avem, probabil fiecare dintre noi, o serie de gânduri și dorințe personale. Deținem lista noastră de priorități, de așteptări, intenții... Chiar rezonabile! Exemplu: cât ne-am dori puțină (sau multă) răbdare! Cât am dori un pic de pace? Sau liniște în suflet! Am vrea să nu ne enervăm, să fim mai buni, să reușim și una și ailaltă etc. Ne pronunțăm (tacit sau explicit) asupra propriilor aspirații. Și facem bine. În plan intern avem o gamă largă de propuneri personale. Însă mai e nevoie de ceva. Ceva ce nu mai ține de cuvinte.

Există, între psihoterapii, o terapie, „a realității”. Promotorul ei, dr. W. Glasser, o construiește în jurul noțiunii de alegere. Adică tot ce faci, ce simți, ce reușești, ce ești, sau ce nu ești... e cauza alegerilor tale. Totul depinde doar de tine: de ce optezi să faci. Sună banal, însă adevărat: ești deprimat, înseamnă că tu ai ales ceva care îți generează starea asta.

Ești obosit: e pentru că ai preferat ceva epuizant.

Ești fericit: e doar din cauza alegerilor tale.

Ești zăpăcit, frustrat, vesel sau trist... motivul e același.

E totul o alegere! Tu însuți ai optat, premergător sau pe parcurs, sau chiar acum,... iar toate astea te condiționează.

Această terapie „a realității” propune un model de analiză în patru etape, numit „WDEP” (1. Wants = dorințe, 2. Doing = acțiune, 3. Evaluating = verificare, 4. Plan = planificare). Trecând treptat de la o etapă la cealaltă, te poți verifica, îți poți propune și chiar rezolva problema. Exemplu: să presupunem că vrei pace și liniște în viața ta. O chestie frumoasă pe care o dorește fiecare! Aceasta înseamnă că formulezi primul moment, dorința ta: „doresc mai multă pace”. Apoi, treci la etapa următoare: întreabă-te ce faci de obicei în fiecare zi, ce faci în general în viața ta. Să zicem că ești sincer și-ți răspunzi: „păi merg la muncă sau la școală, mă întâlnesc cu x sau y, mă duc la club, la bar, la tenis, fotbal... la televizor, calculator etc”. Până aici totul pare corect. Urmează însă al treilea moment: compară dacă ce faci în fiecare zi are vreo legătură cu ce ți-ai dori de fapt în viața ta (în cazul nostru „pacea”). Să zicem că rămâi tot sincer, și observi că s-ar putea să nu se potrivească una cu cealaltă: vrei pacea, dar alergi ca un bezmetic toată ziua încoace și încolo, vrei liniște, dar stai intenționat în zgomot. Faci una și vrei alta. Drept consecință, al patrulea moment este planificarea. Adică te gândești concret cum poți să îți aduci măcar un fir de pace în ființa ta. Și programezi: fie te odihnești, fie te rogi, te plimbi, sau meditezi, te lași pătruns de o lectură etc. Adică schimbi concret modul de trai! E evident, n-o să refuzi total orice prilej de muncă, și nu o să-ți restricționezi alte activități utile. Sau, poate da! Dacă și ceea ce-ți dorești este vital și valorează mult mai mult ca orice altceva, atunci: da. Da, fără vreun sentiment de vină!Adică te implici concret în ce anume ți-ai propus fără să te mai deruteze alții. Tu însuți ești convins acum (și motivat) că ce-ți dorești să faci, de azi înainte, are valoare pentru viața ta.

În fapt, întreaga existență e o cascadă de alegeri. Nu ești creat ca să trăiești la întâmplare. Nu viețuiești instinctual. Ci te implici activ. Alegi. Cu personalitate. Cu responsabilitate! Dacă ai sta și-ai aștepta să se întâmple totul de la sine, te-ai amăgi vital. E ca și cum ai vrea enorm de mult să ți se schimbe becul ars din baie, sau clanța de la ușă, fără ca să faci nimic. E ireal! Nu progresezi fără intenție. Nu te dezvolți „așa, din mers”. Ci e nevoie de participarea ta.

Biblia conține exemple inedite de oameni și momente unde alegerile (atât nocive, cât și sfinte) au devenit ulterior sursă de plâns sau bucurie. Mântuitorul zice clar că treabă am avea cu toții, însă cea mai frumoasă ocupație rămâne sufletul (cf. Mt 16,24-26). E acțiunea de a deveni tu însuți. Atunci când, la un moment dat, decizi să te ocupi cu interes de tine, de suflet, de dorința ta frumoasă și te gândești atent la mântuire, înseamnă că alegi cea mai frumoasă variantă de a trăi. Atunci îți folosești darul sublim al libertății și nu gândești deloc aiurea, ci dimpotrivă, cu înțelepciune.