O mamă eficientă

Nu încape niciun dubiu în convingerea că experienţa interpersonală ancestrală este de o importanţă crucială pentru dezvoltarea optimă a sinelui emergent (Stern) a nou-născutului. Posibilitatea acestei dezvoltări optime este strâns corelată cu eficienţa cu care mama (figura de referinţă primară) se relaţionează cu nou-născutul prin funcţiile vitale pe care ea le are de îndeplinit în rolul de mamă responsabilă de dezvoltarea optimă a sinelui copilului ei. Prin interacţiunea cu nou-născutul, mama modelează în mod activ sinele (personalitatea) copilului ei. De aceea, în acest articol, mă voi concentra asupra importanţei acestei interacţiuni primare, lăsând deoparte toţi acei factori de natură biologică funcţională ce constituie premisa pe care se clădeşte posibilitatea interacţiunii sociale eficiente.

Sinele emergent al nou-născutului interacţionează cu sinele deja structurat al mamei şi este modelat de această interacţiune în dezvoltarea lui. Mama devine punctul de referinţă, centrul lumii nou-născutului, baza sigură (Bowlby) de la care copilul porneşte în explorarea lumii înconjurătoare şi la care se reîntoarce ori de câte ori simte nevoia de siguranţă. Este greu de conceput o dezvoltare armonioasă în afara acestui binom relaţional. Acest lucru şi pentru faptul concret că, între mamă şi copil, s-a instaurat deja, în mod progresiv, încă din timpul sarcinii, o relaţie caracteristică. Oricine se găseşte în situaţia de a înlocui o astfel de relaţie pleacă la drum cu un handicap greu de înlocuit, fapt ce necesită competenţe educaţionale şi relaţionale speciale. Devine evident faptul cum, în mod firesc, orice ruptură precoce a acestui binom relaţional poate să fie traumatică şi să aibă consecinţe nefaste majore asupra dezvoltării personalităţii copilului. Constatarea firească a acestui lucru mă face să afirm cu toată convingerea că ambientul propice unei dezvoltări optime a unui sine emergent nu poate fi decât un binom relaţional funcţional între mamă şi nou-născut. Spun funcţional, deoarece nu este de la sine înţeles că este mereu aşa. Dea Domnul să fie pe cât mai mult posibil!

Aşadar, mama are datoria de a îndeplini anumite funcţii cruciale pentru dezvoltarea sinelui emergent. De eficienţa cu care ea se sintonizează din punct de vedere afectiv cu nevoile copilului depinde modul în care copilul se va percepe pe sine şi lumea înconjurătoare. Funcţia de oglindire (Kohut) este prima funcţie pe care mama va trebui să o îndeplinească în mod constant, concret şi eficient. Imaginea pe care copilul o va avea despre sine va fi rodul injoncţiunilor (Berne) pe care mama i le va insufla, mai întâi, completată, mai apoi, de toate celelalte injoncţiuni din partea altor figuri de referinţă cu o influenţă remarcabilă asupra dezvoltării ulterioare a copilului. Cu cât această imagine corespunde mai mult realităţii subiective a copilului, cu atât mai mult îi va fi de folos în interiorizarea unei imagini realiste şi obiective de sine. O percepţie distorsionată din partea mamei poate fi punctul de plecare în interiorizarea unei imagini distorsionate de sine din partea copilului, ce poate periclita, într-o formă mai mult sau mai puţin gravă, procesul de individualizare şi de maturizare a personalităţii copilului. Oglindirea unei imagini adecvate de sine copilului implică capacitatea acceptării şi gestionării eficiente din partea mamei a tuturor acelor aspecte care pot fi sursă de stres, de frustrare şi nemulţumire pentru ea, astfel încât să nu ducă la retragerea iubirii materne. Tocmai prezenţa constantă a iubirii şi simţul de protecţie şi siguranţă pot ajuta copilul în procesul interiorizării unei imagini obiective de sine şi în constituirea unei stime de sine sănătoase.

Din modul cum mama interacţionează cu nou-născutul reiese şi imaginea pe care ea o furnizează despre sine copilului. Acest lucru înseamnă că modul ei de a fi în relaţie cu copilul este modul în care ea i se revelează. Aşadar, cea de-a doua funcţie a mamei este aceea de a furniză copilului o imagine adecvată despre ea însăşi. Este, am putea spune, o funcţie de identificare, prin care mama i se revelează copilului ca fiind în regulă şi stimulează în el dorinţa de a fi ca ea. Echilibrul dintre cele două imagini trebuie să aibă ca efect convingerea din partea copilului că atât el, cât şi celălalt sunt în regulă. Această convingere garantează copilului un profund sentiment de siguranţă şi suficientă autostimă şi încredere în celălalt.