O inimă de tată
Odată cu declararea unui an dedicat sfântului Iosif Papa Francisc, dincolo de devoțiunea față de tatăl purtător de grijă al lui Isus, aș vrea să aducă în atenție un aspect semnificativ al credinței: importanța inimii în parcursul evenimentelor de zi cu zi. Scrisoarea cu care a fost instituit acest an se numește Patris corde și este, potrivit spuselor Suveranului Pontif, o redescoperire a sfântului Iosif pornind de la experiența timpurilor recente, timpuri în care am avut oportunitatea să ne dăm seama de importanța persoanelor simple, dar cu un rol semnificativ în societate.
Vorbind despre sfântul Iosif ca imagine a celui care nu are nevoie de puteri extraordinare pentru a fi erou, Papa Francisc pornește de la relatările relativ sărace pe care Matei și Luca le consemnează în evangheliile lor. Om am discreției, Iosif se dovedește a fi o prezență mult mai însemnată decât puținele rânduri care descriu succint trăsăturile sale specifice. Tocmai acest minim de informație conferă sfântului Iosif măreția pe care o are. În spatele acelor puține rânduri care vorbesc despre el, se află o persoană care dincolo de aspirațiile și visele personale se trezește implicat într-un plan mai măreț decât ar putea visa vreodată. Și tocmai visul este modul privilegiat prin care Dumnezeu îi liniștește inima. Modul în care Dumnezeu intervine în viețile noastre nu e departe de ceea ce ne este nouă specific. Important e să avem ochi să vedem și curaj să acceptăm că uneori e nevoie de o schimbare de perspectivă.
Asemenea Sfântului Iosif, fiecare dintre noi vede viitorul său într-un anumit fel. Ce ne facem când în viață ni se întâmplă să nu înțelegem sensul lucrurilor? Ne resemnăm? Rămânem dezamăgiți? Ne răzvrătim? Pentru că Dumnezeu are imaginea de ansamblu, sfântul Iosif a devenit colaborator responsabil la istoria mântuirii. Și a făcut aceasta cu plinătatea ființei și a specificului său. Mărturie este pasajul în care Isus este recunoscut ca fiind fiul tâmplarului.
O tăcere neliniștitoare însoțește bună parte din viața celui care are privilegiul să fie numit tatăl purtător de grijă al lui Isus. Și nu suntem obișnuiți să nu știm lucruri despre oamenii care au un rol importat, așa că, din puținul pe care îl avem și cu o reverență aparte, începem să dezvoltăm încet, încet însemnătatea lui pentru noi, creștinii. Și tot ceea ce Magisteriul Bisericii și devoțiunile populare au ca bogăție sunt pentru noi punctul de plecare pentru a descoperi... simplitatea.
Această trăire nu îl face un spectator al istoriei mântuirii, ci un colaborator semnificativ. Și-a dat partea punând la dispoziție specificul său, ceea ce îl caracterizează și de aceea Biserica privilegiază în imaginea lui însemnătatea unor virtuți precum: dreptatea, creativitatea, curajul sau demnitatea muncii etc. Deplin conștient de rolul său, sfântul Iosif nu se resemnează în titlul de tată purtător de grijă și devine un om care are capacitatea să integreze în viața sa, cu ajutorul Duhului Sfânt, și acele momente care pot părea contradictorii, dezamăgitoare. E vorba despre capacitatea inimii sale de a privi la lucrurile în ansamblu, chiar și atunci când par fără un sens precis, și de a avea curajul să se implice, să participe la planul lui Dumnezeu. Dincolo de limitele sale și de tot ceea ce înseamnă greutatea unei tradiții religioase care l-a pus într-o situație din care a știut să dea importanță persoanei și nu preceptelor, sfântul Iosif înfruntă realitatea timpului său cu un act de responsabilitate. Ceea ce părea o problemă de depășit doar într-un anumit mod devine pentru sfântul Iosif o oportunitate de a face loc prezenței lui Dumnezeu în luarea de decizii.
De multe ori tindem să credem că sfinții sunt acele persoane care nu cunosc frică, sunt puternici din cale afară și au toate lucrurile clare încă de la început. Poate ar fi bine să nu mai așteptăm să fim îndeajuns de pregătiți pentru a fi sfinți și să vedem limitele noastre ca o oportunitate prin care Dumnezeu poate să facă cu noi lucruri minunate. Pus în fața problemelor concrete, probleme care străbat timpurile și care pot afecta și familiile timpului nostru, sfântul Iosif nu alegea scurtături sau eschive, dar vrea să înțeleagă lucrurile mai profund și de aceea se încrede în Dumnezeu.
Într-o lume în care se privilegiază imaginea învingătorului, a celui care domină, sfântul Iosif și exemplul lui de paternitate poate fi un punct de referință nu doar pentru ceea ce înseamnă relațiile familiale, dar și pentru modul în care educația noilor generații are nevoie de oameni care să înțeleagă inimile și nu doar mințile.
Plecând de la experiența tuturor situațiilor limită cu care omenirea s-a confruntat în aceste momente de pandemie, Papa Francisc se folosește de imaginea sfântului Iosif pentru a aduce în atenție toate acele persoane care trec neobservate, dar care au un rol semnificativ în bunul mers al unei societăți. Și nu e vorba doar de cei cu profesii direct implicare în gestionarea situației de pandemie, dar și de toți cei care, în mod nevăzut, asigură ca existența noastră cotidiană să nu fie chiar atât de îngreunată.
Exemplul și mijlocirea sfântului Iosif sunt mijloace de creștere spirituală și de consolare în momentele de discernământ, atunci când suntem puși în fața unor situații limită și chiar în ultimele momente ale vieții. Papa Francisc asigură obținerea indulgenței plenare pe parcursul acestui an și invită credincioșii să apeleze la mijlocirea sfântului Iosif prin rugăciuni specifice cultului său. Suveranul Pontif are o grijă aparte pentru cei bătrâni, pentru cei bolnavi și pentru toți cei care din cauza actualei situații sanitare nu pot ieși din casă pentru a participa la sacramente.