Nici marionete, nici ideologi și nici fanatici

De mai multe ori de-a lungul anului liturgic, în special în cadrul sărbătorii Bunei-Vestiri și a Neprihănitei Zămisliri, Evanghelia zilei proclamă întâlnirea dintre arhanghelul Gabriel și Maria din Nazaret, relatându-ne dialogul dintre ei. Tocmai acest dialog a făcut ca această întâlnire să nu fi fost doar o simplă vestire sau anunț din partea lui Dumnezeu prin înger, chiar dacă acesta a fost obiectivul. Însă, la Nazaret, nu a fost doar o simplă transmitere a unui mesaj din partea unui mesager, ca un fel de solie din cer, ci a fost un schimb de idei, cu întrebări și răspunsuri. Fecioara din Nazaret voia să înțeleagă, fapt pentru care „cugeta în sine” și punea întrebări. Din text reiese clar nevoia ei de explicații. Maria analizează și vrea să știe de ce și cum. În primul rând, analizează cuvintele care i se adresează și nu se mulțumește doar să le primească. Vrea să știe de ce îngerul i s-a adresat într-un anumit fel, ba chiar, neavând o explicație, se simte derutată: „Ea s-a tulburat la acest cuvânt și cugeta în sine ce fel de salut ar putea fi acesta” (Lc 1,29). Nu s-a lăsat pradă măgulirii în fața unui compliment, complăcându-se în cuvinte care să-i gâdile auzul, ci voia să știe dacă acele cuvinte au un fundament. Maria nu s-a închis în fața salutului „Bucură-te, o plină de har...” (Lc 1,28), dar nici nu s-a mulțumit doar să îl audă. În cugetul ei s-a tulburat, pentru că nu voia la adresa ei cuvinte neîntemeiate pe o realitate, chiar dacă erau extraordinar de frumoase, realitate pe care nu o cunoștea și care acum i se aducea la cunoștință. Tocmai de aici se vede umilința profundă a Fecioarei, pentru că în sufletul Mariei „umilința” și „adevărul” sunt sinonime. Într-adevăr, umilința autentică nu se bazează pe considerentul „eu nu sunt vrednic”, care mai curând e smerenie falsă, atâta timp cât cântarul propriei vrednicii nu e în mâinile noastre, ci se bazează pe corespondența cu adevărul. Maria nu e doar umilă, ci e profund umilă, căci nu-și dorește cuvinte care să nu corespundă cu ceea ce este. Arhanghelul, sesizându-i tulburarea, răspunde temerii ei: „Nu te teme, Marie, pentru că ai aflat har la Dumnezeu!” (Lc 1,30), iar Maria este mulțumită de explicație, deoarece știe că totul este har și că harul este cel care o face să fie „cea binecuvântată între femei” (Lc 1,42).

Apoi, în derularea dialogului, după ce primește răspunsul la nedumerirea „de ce acele cuvinte”, i se aduce la cunoștință menirea pentru care a fost aleasă: „Vei zămisli și vei naște un fiu și-l vei numi Isus. Acesta va fi mare: va fi numit Fiul Celui Preaînalt...” (Lc 1,31-32). Însă, nici în fața acestei vestiri, Maria nu spune nici „wow!” și nici nu se grăbește să spună „da”. Acest lucru nu înseamnă că nu era uimită peste măsură sau că punea la îndoială cuvintele și planul lui Dumnezeu, așa cum făcuse Zaharia în fața aceluiași arhanghel, cerând un semn (cf. Lc 1,18). Însă, Maria întreabă „cum?”: „Cum va fi aceasta din moment ce nu cunosc bărbat?” (Lc 1,34). Din nou are nevoie de explicații, pentru că nu voia să-și dea consimțământul, nici măcar la o cerere din partea lui Dumnezeu, fără libertatea interioară suficientă și fără să-și asume în cunoștință de cauză ceva ce implica profund viața ei și nu doar a ei. Ea a înțeles că este pusă în fața unei alegeri și voia să și-o asume, dar nu oricum. Și a primit un răspuns: „Duhul Sfânt va veni asupra ta și puterea Celui Preaînalt te va umbri...” (Lc 1,35). Și o fi fost suficientă Mariei această explicație, ca să înțeleagă misterul întrupării? Dar întrebarea ei – „cum va fi aceasta” – nu viza înțelegerea tainei lui Dumnezeu, care este întotdeauna mai presus de rațiune, ci doar voia să știe care este partea ei și care era partea lui Dumnezeu în toate acestea. Era liberă să aleagă și voia să știe pe cine să aleagă ca Mire. Și a înțeles că Mirele ei era Duhul Sfânt. Și i-a fost suficient: „Iată, slujitoarea Domnului: fie mie după cuvântul tău!” (Lc 1,38).

Să tragem o concluzie și să învățăm ceva de la Fecioara Maria. Cred că virtutea cea mai mare care se desprinde din acest text biografic fundamental al ei este, de fapt, o capacitate pe care o avem cu toții, dar pe care ori nu o folosim, ori o folosim rău: capacitatea de a gândi. Dincolo de a fi plină de har, de credință și de umilință, Maria gândește. Maria își pune problema cuvintelor adresate ei, nu doar le îngurgitează. Dacă nu ar fi procedat așa, am fi putut spune că s-a lăsat manipulată de Dumnezeu. Oricum, Dumnezeu nu manipulează niciodată, căci oamenii pentru el nu sunt marionete, însă noi, oamenii, dacă nu ne exersăm în a gândi, ne putem lăsa manipulați. Fără gândirea critică pozitivă, care face distincții între lucruri, căutând adevărul, vom avea în societate marionete, ideologi și fanatici.

Marionetele sunt oamenii care nu gândesc, ideologii sunt cei care gândesc doar unilateral, absolutizând punctul lor de vedere, iar fanaticii, inclusiv cei religioși, sunt cei care gândesc eronat, servindu-se de criterii interpretative fixiste. Maria, umila tânără din Nazaret, gândea, punându-și întrebări și întrebând; nu-și absolutiza propriile idei prin niciun „lasă că știu eu mai bine”, iar în fața a ceea ce nu înțelegea era deschisă să primească adevărata interpretare a faptelor. Maria gândea critic, în sensul etimologic, căci la origine, cuvântul derivă din verbul grecesc antic „krinein”, care înseamnă a judeca pentru a lua o decizie, și substantivul său, „krisis”, care înseamnă judecată, decizie.

Pentru a nu ne asuma responsabilități negândite, ci în libertate și adevăr și prin Duhul adevărului, Fecioara Maria este cel mai bun model pentru vremurile în care trăim.