Iunia/s

În cuvântul Scripturii şi în Cuvântul făcut trup, Dumnezeu ni se oferă pe sine însuşi, fără rezerve, dovedindu-ne iubirea sa dezinteresată, plină de milostivire. Prin urmare, cuvântul divin se primeşte ca un dar, ca un gest gratuit de prietenie sinceră, căruia – deşi nu aşteaptă – se cuvine să i se răspundă cu aceeaşi căldură. Dăruirea de sine nu poate să trezească în noi decât recunoştinţă şi încredere/credinţă, două atitudini care ar trebui să însufleţească pe oricine intră, prin citire/interpretare şi meditare, în tezaurul Bibliei. Ea nu poate fi locul disputelor ideologice, nici instrumentul prin care se justifică opţiuni personale sau agenda momentului. Ne feresc de această ispită studiul onest şi mai ales tradiţia şi magisteriul Bisericii, căreia i s-a încredinţat Scriptura pentru a o sluji şi împărtăşi tuturor, sub călăuzirea Duhului Sfânt.

Este adevărat că, uneori, textul sacru, parvenit nouă prin manuscrise, e ambiguu, ceea ce implică o alegere motivată în identificarea variantei presupus a fi „originale”. Un exemplu de acest fel îl găsim la sfârşitul Scrisorii către Romani, când sfântul Paul îşi salută cunoscuţii şi colaboratorii. Printre aceştia se află Andronic şi Iunia (nume de femeie) sau Iunias (nume de bărbat). Probabil, ultimul nume ar fi trecut neobservat, dacă sfântul Paul nu ar fi notat că „sunt cunoscuţi printre apostoli”, adică au titlul de „apostoli” (Rom 16,7). Dacă este vorba de o femeie, ar fi singura căreia în Noul Testament îi este atribuită explicit această calitate.

De unde vine echivocul? Trebuie precizat că, în textul grecesc, numele Iounian poate fi interpretat în două sensuri, în funcţie de accentul cuvântului: dacă accentul este ascuţit, numele este feminin; dacă este circumflex, numele este masculin. Manuscrisele biblice cele mai importante, până în secolul al IX-lea, sunt scrise cu majuscule şi nu au accente. În primele manuscrise care încep să adauge accentele, copiştii interpretează că e vorba de o femeie. Totodată, Iunia/s este un nume latin, foarte răspândit în varianta feminină, dar nu s-a descoperit nicio inscripţie latină care să ateste existenţa variantei sale masculine. Traducerile antice (siriacă, coptă şi latină) redau numele la feminin. Sfinţii Părinţi şi scriitorii bisericeşti din primele secole consideră că Iunia este soţia lui Andronic. Sfântul Ioan Gură de Aur o elogiază astfel: „Cât de mare este înţelepciunea acestei femei care a fost învrednicită chiar de titlul de apostol!”. Menologium-ul (un fel de breviar) lui Vasile Porfirogenetul (secolul al X-lea) o recunoaşte ca sfântă, a cărei amintire este celebrată împreună cu soţul ei la 17 mai; calendarul roman îi aminteşte la 30 iunie.

Primul care este de părere că numele se referă la un bărbat este Egidiu din Roma (1247-1317), probabil pornind de la premisa că numai un bărbat poate fi apostol, asemenea celor doisprezece aleşi de Isus. După el, mulţi alţii au urmat aceeaşi idee, nu ştim dacă din acelaşi motiv; chiar şi textul critic al Noului Testament (Nestle-Aland) de la ediţia a 3-a până la a 26-a a optat pentru această variantă, după care a restabilit forma feminină.

În orice caz, sfântul Paul ştie cui se adresează şi cunoaşte meritele în predicarea evangheliei; în scrisorile sale, el nu înţelege în sens restrictiv termenul de apostol. El însuşi se recomandă ca „apostol” al lui Cristos, fără să fi fost în grupul celor doisprezece, ba chiar având un trecut de persecutor al apostolilor. Pentru sfântul Paul, apostol e cel care l-a întâlnit pe Isus înviat (cf. 1Cor 15,5-7; Gal 1,1), cel care reprezintă comunitatea creştină (cf. Fil 2,25; 2Cor 8,23), cel care îşi asumă rolul de misionar, de evanghelizator (cf. 2Cor 11,5). Iunia nu ar fi singura care a îndeplinit cu generozitate, chiar prin închisoare, această misiune. Înaintea ei, spune Beda Venerabilul, Maria Magdalena a fost „apostola apostolilor”. Iar pentru cei botezaţi, „îmbrăcaţi cu Cristos”, afirmă sfântul Paul, „nu mai este nici iudeu, nici grec, nici sclav, nici liber, nici bărbat, nici femeie: voi toţi sunteţi una în Cristos” (Gal 3,28). Să nu rămânem blocaţi în false probleme: unitatea în Cristos ar trebui să fie cea mai importantă preocupare.