Icoana Speranței

Moartea, dușman al ființării care a degradat rânduiala creației, este învinsă prin Învierea lui Iisus Hristos. Pentru noi este libertatea așteptată, picurată încă de acum in licărul sufletului, dar probabil încă tot nu știm cum să ne comportăm in fața ei. E firul credinței, plăpând și oscilant, care ne poate face liberi, fără a cunoaște de pe acum și de aici ce va fi în deplinătatea și splendoarea acestei libertăți. Icoana speranței se construiește în planul alianței pomenite în Sfânta Scriptură, alianța în care Cel ce ne-a creat  își asumă El însuși povara greșelilor noastre și chiar a morții din fundalul existenței, hrănite tocmai prin aceste greșeli cu care ne contaminăm lumea exterioară și interioară.





Învierea în trup a Mântuitorului nu este o alianță cu moartea, ci o înfrângere a ei, o afirmare definitivă a importanței creației, a semnificației trăirii în trup a ființei umane în speranța reînvierii. Nu este un happy end, un final fericit, ci un factor dinamizator care garantează un post-mortem “cu viață”, o continuitate între pământ și cer, o prelungire a trăirii de “dincoace”, intr-un “dincolo”. Sunt vieți distincte, dar într-o anume continuitate si congruență. Încheierea vieții este un prag propriu fiecărei fapturi, un prag intransferabil.Nici o ființă umană nu se poate sustrage interogației asupra morții și a ceea ce este după”, asupra sensului trăirii si a ceea ce rămâne “aici” din acea trăire. Entropia existenței cheltuiește treptat misteriosul capital energetic vital până la epuizare totală. Mecanismele morții funcționează perpetuu în trupul uman încă de la naștere. Războiul permanent intre miraculosul ansamblu al apărării vieții și dușmanii ei aprigi este întreținut chiar de noi înșine, într-o neglijentă si blasfematorie nerecunoaștere a darului Dumnezeiesc.


Învierea Domnului ne restructurează speranța într-o ordine de o complexitate sporită, dincolo de intersecția viață-moarte, în sistemul unei sintropii în care parametrii ne sunt recuperați și restabiliți nu doar printr-un import simbolic - dovada unei noi modalități de fi, a unei trăiri ulterioare - ci prin restaurarea unei stări de stabilitatea existenței inclusiv în actualul plan, în prezent, în istorie. Prin întrupare și înviere, Mântuitorul sparge granițele timpului. In atingere cu cerul, istoria își fragilizează granițele.





Învierea lui Iisus nu e o revenire la viață, o resuscitare a unui trup trecut temporar dincolo de granița existenței, ci o anulare a entropiei, a legilor care macină si rarefiază până la golire templul trupului,  așadar o afirmare a evidenței esenței Lui divine și o deschidere a unei perspective unice pentru ființa umana, aceea a mântuirii. Absența din mormântul gol,  așa cum îl găsesc în duminica pascală Maria Magdalena si cei doi ucenici Petru și Ioan, devine prezența în “tot locul”: dintr-un punct geografic cu coordonate verificabile, divinitatea se deschide spre întreaga omenire, sincronic si diacronic. Dincolo de dimensiunile spatio-temporale, Răstignitul s-a reînscris în realitatea primă si ultimă (Alfa si Omega), realitatea divină, conectat la identitatea sa de Persoană. Traversând moartea înspre locul însuși al Vieții în plenitudinea ei, Răstignirea si Învierea marchează o continuitate, dar și o discontinuitatede nivel cosmic. 





Reflectam la toate acestea participând, în plan personal, la pregătirea festinului marelui act al Învierii Domnului, pe meleaguri peruane, unde sincretismul religios si cultural se umple de culoare și sunete în toamna australă incipientă. Este greu de știut, sociologic vorbind, care este gradul credincioșiei, al nivelului de spiritualitate cu care localnicii pregătesc si trăiesc Răstignirea si Învierea. Probabil, ca și în alte părți ale lumii creștine, sunt destui cei care intră cu deplină speranță în lumina pascală, dar și dintre cei, tot mai mulți, viețuind in orizontala secularismului indiferent și a consumismului.


Cu dorul de ghioceii, viorelele si floarea paștelui de prin părțile noastre, mă încumet să construiesc pentru  “icoana speranței” o nouă ramă, cea a anului 2015,  rugând pe Domnul Învierii să ne ajute să răsărim în sufletele noastre și în anii următori alte rame luminoase pentru Lumina cea mare