Haina franciscană (II). Ce culoare are?

În Romania întâlnești franciscani, în special, în Moldova, la Seminarul Franciscan din Roman și în multe parohii aferente, cum ar fi Nisiporești, unde este mormântul fericitei Veronica Antal, dar și în zona Bacăului, unde este sediul Provinciei Fraților Minori Conventuali. Pe toți îi vei vedea purtând haina de culoare neagră. Dar dacă mergi la Onești, la mormântul fericitului Ieremia Valahul, îi vei întâlni pe franciscanii capucini îmbrăcați în maro. Iar la sanctuarul de la Șumuleu-Ciuc, pe franciscanii observanți cu haină maro, puțin mai închisă la culoare decât a capucinilor. Mulți am văzut și franciscani de prin alte părți ale lumii îmbrăcați în gri. Așadar, culoare neagră, maro sau gri?

De-a lungul istoriei sale de peste 800 de ani, Ordinul franciscan s-a reconfigurat în nenumărate rânduri, ajungând în zilele noastre să fie împărțit în trei mari familii: Ordinul Fraților Minori, Ordinul Fraților Minori Conventuali și Ordinul Fraților Minori Capucini. Toate au actualmente culori diferite și oficial stabilite. Dar la începuturi nu era așa. Culoarea hainei nu avea atunci decât prea puțină importanță. Frații își făceau rost de haine rudimentar croite din materialele cele mai la îndemână sau cele mai ieftine. Iar nuanțele puteau varia cel mult de la culoarea cafenie ori bej a sacului până la culoarea cenușie a materialelor din lână. De aici se formează opinia cea mai credibilă despre culoarea genuină a hainei franciscane. Aceasta ar fi fost astfel rapid definită ca „gri-cenușiu” și adoptată pentru toți franciscanii. Sfântul Bonaventura, unul dintre biografii cei mai de seamă ai sfântului Francisc și general al Ordinului timp de 17 ani (1257-1274), prescria în constituțiile sale ca țesătura stofei să fie compusă din: „două fire negre și unul alb”. Picturile antice atestă culoarea cenușie ca fiind tipică pentru franciscanii din primele vremuri, cel puțin pentru frații conventuali (ai „comunității”). Aşa se face că, în țările anglo-saxone, franciscanii conventuali erau și sunt încă numiți Grey Friars („frații gri”). Dar istoria a avut un cuvânt de spus... și unul destul de greu.

Odată cu Napoleon și diversele suprimări ale vieții mănăstirești, în Europa, franciscanii au reușit cumva să supraviețuiască și să rămână în pastorație, optând pentru haina de culoare neagră, a clerului diecezan. După trecerea furtunii napoleoniene, culoarea neagră a rămas în țările europene, iar culoarea cenușie a continuat să fie purtată în restul lumii. De aceea s-a format și concepția nu tocmai corectă cum că cine se întorcea dintr-o țara de misiune îmbrăcat în gri, aceasta era culoarea misionarilor. Privind acum din prisma franciscanilor conventuali, familia religioasă din care fac parte, nu ezit să amintesc că este ramura care merge pe linia neîntreruptă a Ordinului franciscan. Drept dovadă de-a lungul timpului, am fost păstrătorii „mormintelor de familie”: mormântul sfântului Francisc și mormântul sfântului Anton în bazilicile lor din Assisi și Padova. Aici îi vei întâlni pe franciscani îmbrăcați în negru. Unii și în gri, tocmai pentru că provin din alte regiuni ale lumii.

Istoria franciscanilor și culoarea hainei pe care ei au îmbrăcat-o de-a lungul timpului începe însă odată cu Francisc. El însuși și-a dorit ca frații minori să îmbrace o haină confecționată din cel mai simplu și sărăcăcios material, iar acesta nu avea o culoare standard. Singurul standard oarecum dorit de Francisc a fost acela ca frații să poarte, dacă se poate, o haină de culoarea pământului, care să le amintească de sora moarte (memento mori), că din pământ suntem făcuți și în pământ ne vom întoarce. Acum ce culoare ori nuanță poate avea pământul, asta diferă de la regiune la regiune și de diferitele părți ale lumii: ori e negru, ori maro sau roșiatic. Consider că acesta poate fi un unghi bun din care poate fi interpretată culoarea maro a veșmântului purtat de cea mai mare parte a franciscanilor, adică observanții și capucinii. Istoria mai recentă a franciscanilor observanți, pentru care uniformitatea culorii hainei nu exista, atestă trecerea definitivă la maro. Aceasta a început în Franța în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, și va fi propusă oficial la sfârșitul secolului, odată cu Uniunea Leoniană (1897), care a reunit sub denumirea de „Ordinul Fraților Minori” numeroasele ramuri ale Observanței. Franciscanii capucini însă adoptaseră culoarea maro deja de mult timp.

Așadar, opțiunea pentru culoarea oficială actuală s-a format treptat în timp, asumând diverse nuanțe. Astfel se deosebește astăzi și apartenența la diferitele familii franciscane. Dar o culoare exactă la începuturi nu a existat. Toți franciscanii purtau haine de nuanțe care variau între gri-cenușiu și cafeniu-deschis pentru toți.

Probabil că mai există încă nedumeriri, cel puțin în ceea ce îi privește pe franciscanii conventuali: de ce nu se uniformizează și să treacă toți înapoi la culoarea gri? Această chestiune însă nu este chiar atât de simplă, deoarece în diverse națiuni europene, negrul ne identifică deja de secole ca franciscani și, mai ales, este asociat și legat de povești remarcabile ale multor frați care s-au dedicat, au suferit și au dat o mare mărturie de viață creștină ca franciscani.

Mă gândesc la frații persecutați în timpul comunismului nu doar în România, ci și în alte țări ale Europei. Iar aici mă limitez să îl amintesc pe sfântul Maximilian Kolbe și mărturia sa care l-a costat viața. Mă gândesc, de asemenea, la dragostea multor oameni pentru generații de franciscani recunoscuți, de obicei, cu acest veșmânt, franciscanii de la marile bazilici mai sus amintite, de la Assisi, Padova, dar și multe altele.

Însă aceste diferențe de culoare, negru, gri sau maro, în opinia mea, nu trebuie să constituie o mare problemă, ci trebuie să rămână o simplă întrebare la care sper că am răspuns deja în parte și sumar în aceste rânduri. Ceea ce contează cu adevărat este semnificația veșmântului franciscan: o viață oferită Domnului și fraților.