Gog din/şi Magog

Biblia a fost şi rămâne în continuare o profeţie, dar nu pentru că ea prevesteşte evenimente care se vor întâmpla, ci întrucât Biblia, cuvânt al lui Dumnezeu, „judecă”, adică discerne şi interpretează, în măsura în care credem şi o luăm ca reper, faptele care au loc acum în istoria umană şi personală, astfel încât să le înţelegem sensul în viaţa noastră şi în planul lui Dumnezeu şi să le trăim cu speranţă. Prin urmare, dacă încercăm să identificăm personajele sau relatările biblice cu persoane şi întâmplări istorice, ne îndepărtăm de Duhul care a inspirat Scriptura şi îi ratăm înţelesul, întrucât scopul revelării sale nu este altul decât mântuirea noastră.

Misterul şi fascinaţia cu care ne sunt înfăţişate anumite personaje biblice înlesnesc, într-adevăr, recunoaşterea unor asemănări cu realitatea înconjurătoare, dar asta nu înseamnă că autorii biblici au avut în minte tocmai acel fapt cu care îl identificăm noi. Istoria interpretării biblice ne dovedeşte cât sunt de variabile analizele noastre. De exemplu, personajul biblic pe care vi-l propun spre atenţie, numit Gog din Magog, care apare în special în Cartea profetului Ezechiel (38-39), preluat (şi „prelucrat”) apoi de autorul Apocalipsului, care face din Magog o persoană (20,8), a fost considerat mai întâi un comandant babilonian, apoi unul anatolian şi, în decursul timpului, i-a întruchipat pe Antioh Epifanul, pe Alexandru cel Mare, pe romani, pe barbari, pe huni, ba chiar pe Hitler sau pe Stalin.

În contextul istoric în care scrie (secolul al VI-lea î.Cr.), e posibil ca autorul Cărţii profetului Ezechiel să fi construit imaginea literară a lui Gog din Magog, „căpetenia principală din Meşec şi Tubal” (Ez 38,2), şi a armatelor sale pornind de la o figură istorică reală pe care o cunoştea şi care se plia pe descrierea sa şi pe mesajul pe care dorea să-l transmită. Cei mai mulţi comentatori cred că s-ar putea referi la Gyges, conducătorul sau regele din Lidia (oraş din Anatolia, Turcia de azi), al cărui nume apare în scrierile lui Herodot, în Republica lui Platon şi în şase inscripţii ale regelui neoasirian Assurbanipal, care l-a ajutat în lupta cu cimerienii; de numele lui Gyges se leagă şi apariţia banilor, primele monede din istorie fiind bătute în Lidia la jumătatea secolului al VII-lea î.Cr., descoperite în templul lui Artemis din Efes. Potrivirile geografice şi istorice se opresc aici, pentru că nu există nicio dovadă că, deşi domina din punct de vedere economic şi militar zona Asiei Mici, poporul lui Gyges ar fi fost vreodată o ameninţare (precum a fost Babilonul) pentru Israel, aşa cum rezultă din descrierea biblică care „citează” intenţia lui Gog de a-i jefui şi prăda pe israeliţi (cf. Ez 38,12). Prin vorbele sale arogante, Gog nu-şi dă seama că Dumnezeu, care a anticipat prin cuvintele profeţilor intenţia sa, îi va permite doar să „intre” în pământul poporului său, fără să-i poată face rău; dimpotrivă, va fi o ocazie ca Dumnezeu să-şi manifeste sfinţenia şi să se facă cunoscut ca Domn tuturor popoarelor.

În viziunea hagiografului, deşi Gog arată ca o persoană reală, el dobândeşte proporţii fantastice, mitice, devenind astfel o personificare a celor care se împotrivesc lui Dumnezeu şi poporului său, un simbol al răului şi al violenţei; de altfel, conform unei etimologii, numele Gog înseamnă „furie cumplită”. Însă, în faţa sfinţeniei lui Dumnezeu, violenţa nestăpânită a mulţimii lui Gog devine ridicolă, caricaturală: israeliţii vor avea nevoie de şapte luni să îngroape cadavrele duşmanilor. Ezechiel povesteşte acest deznodământ în mod dramatic, intensitatea emoţiilor revelând o percepţie profundă a consecinţelor răului şi totodată convingerea fermă că Dumnezeu nu priveşte indiferent la suferinţa cauzată de nedreptate chiar şi celor care ar „merita” o astfel de pedeapsă. Răul are repercusiuni nebănuite, după cum o demonstrează istoria umană, care scapă controlului omului. Tocmai de aceea, Dumnezeu rupe înlănţuirea răului într-un mod paradoxal, transformându-l în ocazie de bine, prin fidelitatea şi îndurarea sa. Numai el este în stare – ne-a dovedit-o prin Isus – să facă minunea ca, în condiţiile răului, să se manifeste sfinţenia, adevăratul bine al omului.