Generozitatea şi disponibilitatea

Generozitatea, acea calitate umană care se manifestă prin obişnuinţa de a dărui diverse bunuri, hrană, bani sau obiecte, de bunăvoie, fără a aştepta nimic în schimb. Ea reflectă pasiunea inimii de a ajuta semenii şi se manifestă prin sacrificarea interesului personal în favoarea altora. Deşi generozitatea este asociată istoric cu statutul social nobiliar al elitelor (în decursul istoriei cei generoşi erau consideraţi ca fiind cei de viţă nobilă, născuţi pe linie aristocratică), ea nu are la bază doar statutul social şi capacitatea economică a cuiva, ci mai cu seama intenţia curată a inimii de a dărui spre binele altora. Una e să fii darnic şi alta e să fii generos, chiar dacă aparent nu e nicio diferenţă între cele două noţiuni! Natura, pământul plin de rod, persoanele care dau din preaplin, iată tot atâtea exemple în care vorbim despre dărnicie! Generos este omul care investeşte emoţie în clipa când oferă ceva şi are mereu sentimentul că ori de câte ori oferă nu-l costă nimic, nu aşteaptă o „factură” de undeva care să-i justifice „investiţia”. Samariteanul milostiv este cel mai reprezentativ exemplu de generozitate şi disponibilitate la bine!

Disponibilitatea se referă la însuşirea sau starea sufletească a cuiva de a fi disponibil, în care sentimentele şi raţiunea se manifestă neîngrădit. Altfel spus, disponibilitatea determină o anumită atitudine sau un anumit comportament prin care acceptăm necondiţionat să ajutăm, să sprijinim sau să susţinem moral semenul de lângă noi aflat în dificultate sau care solicită o formă de ajutor.

Ambele, generozitatea şi disponibilitatea, sunt trăsături nobile, calităţi ale spiritului, similare cu bunătatea. Ele se educă, individual sau colectiv, ţin de frumuseţea interioară şi sunt rodul unei dezvoltări personale constituite pe valori şi pe înţelegerea că lumea în care trăim se bazează pe o altă structură, mult mai elevată şi imparţială; dăruind, oamenii se îmbogăţesc spiritual, în primul rând prin mulţumirea de sine şi în al doilea rând, şi cel mai important, acumulând mulţumirea nedeclarată a celorlalţi.

Experienţa cotidiană demonstrează că anumite evenimente neplăcute din viaţa unei comunităţi (calamităţi naturale, accidente, persoane aflate în situaţii limită) precum şi perioada unor sărbători tradiţionale din timpul anului determină o creştere a gradului de generozitate şi disponibilitate spre a face binele, ceea ce până la un punct reprezintă o reacţie firească, naturală, umană. În toată această ecuaţie se pune problema motivaţiei care generează altruismul şi disponibilitatea! Într-o lume a consumismului, imaginii publice şi profitului cele două valori sunt din ce în ce mai pervertite, iar instituţiile media şi campaniile aşa-zise umanitare exploatează  dispoziţia oamenilor de a ajuta şi a împlini nevoile altora, sensibilizând pe toate căile inimile şi buzunarele pentru acţiuni sociale critice care cer intervenţii grabnice. Într-un asemenea context descoperim că generozitatea unora alimentează lăcomia altora. În ambele cazuri constatăm cum inima noastră are reflexul de a strânge şi de a se lega de lucruri preţioase, numai că pentru a discerne între cele două situaţii opuse este nevoie de un efort conştient, disciplinat şi deliberat al inimii de a se dezlega de ceea ce este valoros pe pământ şi de a se lega de ceea ce este valoros în plan spiritual. Cu alte cuvinte, pentru a înţelege mai bine sensul generozităţii şi disponibilităţii facem apel la mesajul evanghelic al lui Isus: Nu vă strângeţi comori pe pământ, unde le mănâncă moliile şi rugina şi unde le sapă şi le fură hoţii; ci strângeţi-vă comori în cer, unde nu le mănâncă moliile şi rugina şi unde hoţii nu le sapă, nici nu le fură. Pentru că unde este comoara voastră acolo este şi inima voastră (Mt 6,19-21).

Momentul adevărului:

Pot spune despre mine că sunt o persoană disponibilă? Ce argumente am? Generozitatea este un mijloc de a-mi satisface egoismul sau ţine de caracterul meu? Când cineva aflat în nevoie mă caută, eu răspund necondiţionat sau caut argumente să par generos?

Epilog: Înţeleptul spune: „să vă feriţi de generozitatea omului prost, a celui şmecher şi a săracului egoist!” Omul prost îţi va da bucuros, apoi îţi va cere înapoi (chiar şi atunci când îţi va dărui din suflet, un „viermişor” îi va roade mintea şi îi va spune că, fie ţi-a dat prea mult, fie nu trebuia să-ţi dea pentru că nu meriţi, fie că dându-ţi ţie el va rămâne fără etc.; şi aproape întotdeauna îţi va cere înapoi sau îţi va arunca vorbe de reproş). Şmecherul îţi dă puţin şi, ulterior, îţi va cere mult (îşi va etala generozitatea cu fiecare prilej, aducându-ţi aminte că ţi-a făcut un mare favor şi îţi va cere înzecit, rămânând la final în câştig). Omului sărac îi va fi întotdeauna frică de sărăcie, de foame, de orice neajuns şi nimic din ce are nu îi este suficient (el consideră că nimeni nu merită nimic gratis şi în mintea sa va calcula de o sută de ori până va dărui ceva, iar dacă o va face, va avea grijă să ia înapoi). Am căutat mult să găsesc un exemplu actual care să întruchipeze generozitatea şi disponibilitatea în aceeaşi măsură. Inspiraţia divină mi-a şoptit: Francisc de Assisi! Tereza de Calcuta! Anton de Padova! Papa Francisc! Şi dacă aţi şti ce mulţi ar mai fi!