Frumosul - reper și scop pentru educația timpurie

O educație de calitate presupune o deschidere a persoanei către orizontul spiritual presupus de întrupările frumosului din artă, natură, comunitate. Un astfel de proces trebuie să înceapă de timpuriu, să se deruleze în mod stadial, progresiv, primele jaloane influențând demersurile următoare de edificare valorică. Educația pentru frumos conduce la structurarea unei personalități armonioase și echilibrate, la conturarea identității culturale, la dezvoltarea sensibilității și receptivității în raport cu lumea din jur, cu aproapele. Ea poate contrabalansa, la fel ca și educația religioasă, dezvoltări unilaterale sau pernicioase înspre bagaje scientiste sau pragmatice în care spiritul este uitat, negat, anihilat.








Învățământul, încă din primele stadii, are menirea de a-l introduce pe copil într-o primă formă de educație organizată, preluând, sistematizând și amplificând achiziții primite în familie sau alte împrejurări, disciplinându-l din punct de vedere moral, oferindu-i primele indicii cognitive despre lumea în care există și deschizându-i ochii și sufletul către frumusețea din jur. Din perspectivă estetică, o astfel de formare are menirea de a-l sensibiliza în legătură cu unele întrupări ale frumosului, de a-i dezvolta capacitățile perceptive și receptive de primă instanță, de a-i deschide apetitul către forme și ipostaze estetice, de a experimenta zămislirea frumosului pe măsura potențialului, mai mult sau mai puțin fixat, către o anumită formă de creație (muzică, artă plastică) potrivit vârstei și capacităților inerente. Cu rare excepții, educația estetică la această vârstă are un caracter generalist, de asumare a diferitelor forme de sensibilitate fără o ambiționare a unei educații artistice stricto senso (de care ar trebui să aibă parte acei copii ale căror evidente talente muzicale, plastice, coregrafice etc. se cer a fi monitorizate și cultivate didactic încă de pe acum).








O caracteristică a formării estetice constă în aceea că educația estetică la această vârstă are un caracter osmotic, integrativ, ea legându-se sau corelându-se cu alte componente educative precum cele intelectuale, morale, religioase, practice, socio-emoționale etc. Cu alte cuvinte, nu avem de a face cu o educație estetică sau artistică unidirecțională, specializată, ci cu crearea unor prilejuri de încadrare sau corelare a esteticului cu alte tipuri de experiențe educative pe care copilul le primește la această vârstă. Nu este vorba de o educație pentru artă, în mod exclusiv, ci cu una care valorifică arta, o identifică și o promovează simultan cu antrenarea persoanei către valori morale, spirituale, intelectuale, practice, sociale etc. Prin artă și experimentarea unor forme de limbaj artistic copilul își descoperă și dezvoltă personalitatea, își antrenează receptivitatea sau spiritul critic, achiziționează deprinderi sau cunoștințe din numeroase domenii, își formează atitudini față de lumea înconjurătoare, se disciplinează și intră în relații armonioase cu ceilalți.








Cultura estetică nu este doar o chestiune de predispoziții native sau de aptitudini personale, ci un rezultat al unor achiziții de cunoștințe specifice cu caracter multidisciplinar și multi-nivelar, cu caracter tehnic dar, mai ales, de experimentare propriu-zisă a limbajelor diferitelor arte. Cultura estetică se formează cumulativ, de la primele vârste. Ea se grefează pe cultura generală – cu care arta întreține multiple relații. Cu cât cultura generală a receptorului este mai atotcuprinzătoare, cu atât gradul de percepere și de pricepere a operei de artă crește. Prin intermediul educației artistice copilul deprinde ce este arta, intră conştient în perimetrul artistic învăţând ceva despre el însuşi, această învăţare permițându-i să rezolve probleme, să pună întrebări, să se înscrie într-o cultură reflexivă, căutătoare, rezolutivă. Educaţia artistică poate trezi la viaţă posibilităţi şi aptitudini ascunse ale copiilor. E o cale de descoperire a propriilor ascunzișuri ale ființei. Prin artă trebuie cultivată bucuria creaţiei şi a experienţei artistice. În prejma artei, copilul trebuie să resimtă experiența, bucuria și taina lucrului nou făcut.








Manifestarea artistică a copilului este polimorfă, nediferențiată, ne-așezată încă în genuri, forme preconcepute, stiluri. Setea de frumos se manifestă heteroclit, sensibilitatea lui conducând la o interferență a artelor ab initio. Experiența artistică, atât cât este posibilă la această vârstă, contribuie la afirmarea personalității, la exteriorizarea trăirilor interioare, la consumarea unei energii afective, la identificarea altor moduri de trăire sau sensibilitate, la exprimarea unor năzuințe și proiecții. Familiarizarea copilului cu limbajul sunetelor, al formelor, al culorilor, cu limbajul poetic și literar se realizează simultan, conducând la o sudare a acestor formule de exprimare care mai târziu se vor diferenția și specializa. Procesul este îndelungat și se supune unor legi ce țin de dezvoltarea etapizată atât din perspectivă intelectivă, moral-spirituală cât și socio-emoțională.