Franciscan în Dubai

Alătură-te creaţiei unei noi lumi! Conectând inteligenţele, construim viitorul”. Cu acest slogan suntem primiţi în incinta Expoziţiei Universale 2020, în Emiratele Arabe Unite. Un complex gigant, la periferia Dubaiului, găzduieşte timp de şase luni omenirea întreagă reprezentată la acest impresionant eveniment. Ediţia de faţă e organizată în jurul provocărilor actuale ale umanităţii. Marea majoritate a ţărilor prezente sunt mândre de a dezvălui privirii curioase a oaspeţilor noutăţile tehnologice şi propunerile lor în legătură cu dezvoltarea durabilă, resursele naturale ori intelectuale, oportunităţile de cooperare. Totul pentru a construi o lume mai bună. România bunăoară arată lumii întregi bogăţia sa naturală în materie de izvoare de apă minerală.

Fiind un stat independent, Sfântul Scaun ori Vaticanul este invitat să participe la acest eveniment. Un mic spaţiu este amenajat pentru a evoca subiectul fraternităţii. E foarte vie în memoria localnicilor vizita papei Francisc la Abu Dhabi, în 2019, ocazie cu care a fost prezentat un document despre fraternitatea universală. Pavilionul Vaticanului vrea să ofere vizitatorilor, în continuitate cu acest eveniment, oportunitatea pentru o reflecţie profundă. O adevărată misiune de a construi punţi de fraternitate şi de bunăvoinţă atât de necesare astăzi. Modelul e sfântul Francisc şi întâlnirea sa cu sultanul Egiptului în 1219. Tocmai acest eveniment istoric celebrat în al 8-lea aniversar a inspirat vizita papei în Abu Dhabi. De aceea Vaticanul a dorit colaborarea fraţilor franciscani la această misiune, mai întâi în pregătirea şi apoi prin prezenţa fraţilor şi a câtorva tineri apropiaţi lor în cadrul pavilionului. Intenţia explicită a fost de a oferi vizitatorilor interlocutori disponibili pentru o îndrumare binevoitoare şi calificată în înţelegerea subiectului.

Prin reprezentarea vizuală a întâlnirii cu sultanul, aşa cum Giotto a imaginat-o în interiorul bazilicii din Assisi, sfântul Francisc devine călăuza vizitatorilor şi explică secole mai târziu misiunea Bisericii şi a papei Francisc. Dincolo de o privire rapidă asupra pavilionului, mulţi sunt cei interesaţi de o discuţie personală, sinceră, profundă despre fraternitate. Disponibilitatea pentru un dialog sincer face ca numeroase întâlniri extraordinare să aibă loc. Cu mare bucurie întâmpinăm creştini ce locuiesc aici şi îşi trăiesc credinţa cu mult curaj şi stăruinţă, în ciuda multor dificultăţi profesionale ori sociale. Ei înşişi se arată fericiţi să descopere prezenţa discretă a Bisericii. Un univers familiar în care nu ezită să ceară binecuvântarea, să ne încredinţeze intenţiile lor de rugăciune, ba chiar să se spovedească. Mulţi oaspeţi sunt o prezenţă exotică pentru ochiul european. Pentru ei, creştinismul este practic necunoscut. Localnici, saudiţi, pakistanezi, chinezi, indieni etc. se lasă cu bunăvoinţă conduşi într-un dialog profund despre fraternitate. Suntem surprinşi să descoperim o distanţă culturală incredibilă şi totuşi reală. Europa şi istoria ei creştină nu este centrul umanităţii. Am recunoscut spiritual mijlocirea sfântului Francisc, care dorea ca fraţii săi să se comporte astfel atunci când se vor găsi printre necredincioşi: să se arate prietenoşi. Primul obstacol de înlăturat este masa de prejudecăţi ce ne separă, creştini şi musulmani, de exemplu. Ne amintim apoi că, deşi diferiţi, multe dintre aspiraţiile noastre sunt comune, iar o solidaritate nu e doar posibilă, ci necesară pentru subzistenţa însăşi a umanităţii.

În rest, prin expoziţie se respiră un aer cumva utopic. Se exprimă, practic, o încredere oarbă în tehnologie, spunându-ne parcă: „Tehnologia ne va ajuta să schimbăm lumea, să eradicam sărăcia, violenţa, nedreptatea, suferinţa, degradarea planetei…”. Nu suntem de acord. „Într-adevăr – şi aceasta e întrebarea pe care o adresăm frecvent – credeţi voi că tehnologia e suficientă?”. Până la urmă, realitatea, istoria ne spune că ea singură nu a fost de ajuns până azi. Dimpotrivă, tehnologia poate deveni un instrument malefic, poate amplifica discrepanţele, poate agrava războaiele, degradarea. Şi nu e nevoie să priveşti departe. Orientul Mijlociu este un exemplu trist de îndelungi suferinţe, de violenţă şi persecuţii. Am înţeles astfel de ce providenţa a făcut să ne găsim acolo: să le amintim celor întâlniţi exigenţa inconturnabilă a fraternităţii şi invitaţia explicită de a accepta cu inima deschisă şi umilă o paternitate ce face din noi fraţi. Simpla ambiţie a omului atât de vizibilă în acest loc, devenit cumva un Babel contemporan, această înfumurare este efemeră, aparentă, iar bunăstarea pe care vrea să o reprezinte e amăgitoare. M-am întors bucuros de a înţelege poate un pic mai bine lumea noastră şi provocările umanităţii, bucuros însă de a fi creştin, de a fi franciscan, avându-l în inimă pe fratele autentic, sfântul Francisc, în care Isus ni se dezvăluie neîncetat.