Parcă resimțeam încă, dragi cititori, mireasma specifică Crăciunului și bucuria îngerilor aducând păstorilor vestea cea bună a Întrupării Cuvântului, când deja încercam să îmi stabilesc noi proiecte și priorități pentru anul ce începea. De cele mai multe ori, în astfel de situații prevalează euforia sentimentelor pozitive și, poate, subiective în modul de ne organiza, riscând să neglijăm realitatea concretă, situațiile delicate de suferință și neajunsuri pe care lumea le întâmpină. Astfel, nu întâmplător, orice început de an este pus sub semnul păcii, iar mesajul de pace pe care Sfântul Părinte îl transmite lumii cu acest prilej, Ziua Mondială a Păcii, are un ecou și o semnificație deosebite. Pentru acest an, mesajul Sfântului Părinte pornește de la convingerea că indiferența este un obstacol în calea păcii, iar a o învinge poate constitui calea regăsirii păcii, subliniind faptul că Dumnezeu nu este indiferent și că îi pasă de omenire.
Această compasiune infinită a lui Dumnezeu față de omul creat se manifestă pe deplin prin venirea Fiului Său în lume, devenind aproapele, fratele nostru, arătându-se solidar cu omenirea. Dacă prima icoană biblică a fraternității este pusă sub semnul invidiei și al morții, amintindu-ne de Cain și Abel, fraternitatea pe care Cristos dorește să o restabilească implică convertirea inimii, pentru învingerea indiferenței și asumarea sentimentelor de milostivire, compasiune, caritate și responsabilitate fraternă. Astfel, răspunsul lui Cain: „Nu știu. Oare sunt eu păzitorul fratelui meu?”, la întrebarea lui Dumnezeu „Unde este Abel, fratele tău?” (Gen 4,9), se transformă în: „Apropiindu-se, i-a legat rănile, turnând undelemn și vin. Apoi, urcându-l pe animalul său de povară, l-a dus la un han și i-a purtat de grijă” (Lc 10,34). Aproapele meu este fratele meu, nu rivalul sau dușmanul meu, dar același fiu al lui Dumnezeu prin creație, fapt ce implică învingerea indiferenței și asumarea responsabilității fraterne, cu duioșie și milostivire.
Sfântul Francisc înțelege pe deplin acest lucru. Devine om al păcii autentice, nici nu-și însușește stilul specific timpului pentru a evangheliza, dar se prezintă cu spirit pacific și plin de iubire în fața sultanului, văzând chiar și în acesta un „frate”, în Domnul. Întors din Țara Sfântă, va dori să reprezinte pe viu evenimentul Nașterii Mântuitorului. Crăciunul anului 1223 va fi amintit pentru totdeauna. Greccio, o mică localitate din Italia, va deveni locul în care întreaga creație este pregătită pentru a-L întâmpina pe Cristos. Tot la Greccio, un alt Francisc, caracterizat de același spirit al Sărăcuțului, a surprins din nou, la începutul acestui an, îndreptându-se pentru a-l adora pe Cristos, lăsând astfel să se înțeleagă apropierea lui față de cei simpli și nevoiași, pe care sfântul Francisc îi făcuse să transforme propriile cocioabe în adevărate catedrale pentru Pruncul divin.
Dar cine și-ar fi imaginat că Istanbulul, centru al islamului, ar putea atrage privirea întregii lumi chiar de Crăciun? Inspirat parcă de propriul fondator, fratele Iulian Pișta a construit o iesle pentru a reprezenta Nașterea Principelui Păcii, în fața Bisericii „Sfântul Anton”, din centrul Istanbulului, în care a așezat lucruri folosite de refugiații sirieni ce și-au pierdut viața în mare, în căutarea disperată a unei vieți demne, articolele vestimentare fiindu-i trimise de prietenii din Izmir. Indiferența ne face complici. Implicarea ne dobândește pacea. „Oare sunt eu păzitorul fratelui meu?”
Updated on 20 octombrie 2016