Emoţii digitale

Telefonul îmi propune un număr impresionant de emoticons. Îmi trebuie câteva secunde să mă decid care dintre ele reflectă mai bine trăirea pe care vreau să o transmit prin mesajul meu. Mai târziu, mă întreb cum se face că limbajul ăsta simbolic e omniprezent. De ce îl folosim atât de mult, până la a deveni practic indispensabil. E doar o modă trecătoare? Probabil că, făcând astfel, avem un pic mai multă siguranţă că suntem înţeleşi bine. Sau poate credem că economisim timp, înlocuind o frază cu un simbol. Ori, în sfârşit, voim să dăm un pic de viaţă unor cuvinte care altfel ar rămâne impersonale, seci şi telegrafice. A adăuga un pic de emoţie e ca şi cum am pune condimente peste bucate. Căci în comunicare nu e vorba doar de a pune în contact două ori mai multe persoane, ci de a apropia inimile lor. Ne dorim toată atenţia celuilalt pentru a construi comuniune şi încredere.

Lumea e prinsă în vâltoarea inteligenţei artificiale. E din ce în ce mai prezentă. Vorbim multe despre ea: bune şi rele. Ceea ce era, până nu de mult, o proiecţie SF devine accesibil, popular şi cotidian. Subiectul a fost deja domesticit în spaţiu public. O nouă astfel de cursă comercială şi de inovaţie e în desfăşurare. Cine e în măsură să dezvolte tehnologia cea mai puternică? Imaginaţia este liberă. Nu mai e un simplu joc de limbaj, de creativitate. Însă posibilităţile evocate anterior în literatură şi cinematografie SF, fac furori azi. Am auzit cu toţii de poveşti asemănătoare, nu-i aşa?

Recent, un mesaj publicitar al unei mărci auto anunţa că viitorul lor model nu va fi doar un simplu mijloc de locomoţie, eficient şi sigur, ci va fi un „furnizor de emoţii digitale”. Emoţii? Ce vrea să spună asta? Aşteptăm ca o maşină să fie bună, robustă şi eficientă. Dar să ne ofere emoţii... digitale? Faptul este că o realitate importantă de când lumea se lasă întrevăzută: este esenţial să resimţim, să transmitem emoţii. Inteligenţa umană nu poate să se limiteze la a stoca şi a transmite cunoştinţe. Merge mai departe şi creează comuniune, descoperă sensul, construieşte relaţii de la inimă la inimă. Altfel spus, înţelegem repede şi categoric că viaţa nu poate fi trăită în superficialitate. Avem nevoie de profunzime, de afecţiune îl sensul larg al cuvântului, ca să cunoaştem adevărul despre noi înşine şi despre ceea ce ne înconjoară. Emoţiile sunt una dintre porţile de intrare care ne poate conduce la profunzimea inimii, la rădăcina fiecărei persoane. Sunt cumva partea capilară a persoanei umane, sunt efectul vitalităţii noastre care ne face să înaintăm prin viaţă, determină stări de spirit şi călăuzeşte libertatea personală. Într-o măsură relativă determină conştiinţa şi contribuie la formarea personalităţii noastre. Însă emoţiile sunt mereu însoţite de setea, conştientă ori nu, de a înţelege ce se ascunde la rădăcina lor. Care e „gândul original”, cum l-ar numi părinţii deşertului, care ne permite să cunoaştem adevărul despre noi înşine şi despre ceea ce ne înconjoară: despre cel cea care colorează mesajul pe care mi-l trimite cu câte vreun emoticon. Aşadar, ele nu pot fi separate de setea de profunzime.

Cuvântul lui Dumnezeu a înţeles de mult asta. Apeluri nenumărate la a deschide inima ne sunt adresate. El ţine trează amintirea alianţei lui Dumnezeu care a sădit în inimile noastre cuvântul său şi ne cheamă la o comuniune profundă, la o religiozitate trăită din inimă şi nu doar după aparenţe. Acolo, în profunzimea inimii, care se lasă atinsă de Dumnezeu, se dezvăluie sensul profund al umanităţii, demnitatea fiecăruia dintre noi şi misiunea încredinţată. Fără o comuniune profundă, omul rămâne fragil, vulnerabil şi mereu nesatisfăcut. Toată credinţa creştină este construită pe acest adevăr profund amintit de sfântul Augustin: „Neliniştită este inima mea până când nu îşi găseşte odihna în tine, Doamne”. Căutând emoticon-ul potrivit pentru a transmite starea de spirit veritabilă, înţelegem că nu putem rămâne superficiali, ci dorim mai mult decât cuvintele pot spune. În viaţă noastră spirituală avem nevoie de un exerciţiu asemănător. Forţând o comparaţie, sacramentele sunt un simbol, un emoticon, care ne permite o comuniune profundă cu Dumnezeu şi favorizează înţelegerea sensului profund a ceea ce trăim. Credinţa este tocmai acel plus de vitalitate care ancorează existenţa noastră în viaţa nouă a copiilor lui Dumnezeu. Ne plângem uşor că în jurul nostru credinţa se pierde. E oarecum adevărat, căci fervoarea se răceşte din inimile atâtor contemporani. După cum ne spunea G. Bernanos, credinţa nu moare: ea încetează să mai determine, să irige viaţa. Căci atât de multe lucruri în jurul nostru ne vorbesc despre Dumnezeu. Reuşim să ne dăm seama de asta? Suntem însă pregătiţi şi dispuşi să ne exersăm la un dialog, la o comuniune profundă, de la inimă la inimă? Sau poate prezenţa lui Dumnezeu printre noi, în istoria umanităţii, în sfinţenia Bisericii, în memoria liturgică este doar un mesaj primit, căruia nu ştim să-i înţelegem profunzimea: căutăm ezitanţi emoticon-ul care să fie cheia de lectură potrivită. Aşteptându-l, rămânem indiferenţi.

Nu inteligenţa artificială este ceea ce ne lipseşte mai mult ori ceea ce ar reînnoi umanitatea noastră, ci Duhul Sfânt, Domnul şi Dătătorul de viaţă. El să umple zilele noastre fade cu emoţiile care traduc prezenţa lui Isus în inimile noastre şi hrăneşte comuniunea noastră de iubire, identitatea nouă, extraordinară de a fi copii ai lui Dumnezeu.