Despre virtutea cardinală a iubirii

Toţi oamenii tânjesc după iubire, vor să se simtă iubiţi. Se pare că tocmai lipsa ei face ca ea să devină o temă din ce în ce mai prezentă în viaţa oamenilor. Se scriu foarte multe cărţi despre ea şi este preamărită în cântece, i se acordă un spaţiu larg în ziare, reviste, emisiuni tv, filme, publicitate şi discuţii. Întrebarea este: cum este văzută ea astăzi? În zilele noastre iubirea este văzută deseori ca pe o căutare de sine în relaţia cu celălalt, nu ca pe o dăruire de sine pentru binele lui. Ea este redusă, deseori, la emoţii, la căutarea anumitor trăiri, însă nu se transformă în angajament, în renunţare la sine, în sacrificiu de sine pentru binelui celuilalt.

Dacă aşa arată ea în mentalitatea comună a timpului nostru, fiind creştini, nu putem uita că pentru a o înţelege bine trebuie să ne ridicăm privirea mai des spre cer, spre Dumnezeu, care, aşa cum ne spune sf. Ioan, „este iubire”(1In 4,8). Dar iubirea lui Dumnezeu nu este căutare de sine, ci dăruire totală de sine pentru binele oamenilor. Cum arată ea mai concret?, ne-am mai putea întreba. Sf. Paul prezintă caracteristicile iubirii: Iubirea este îndelung răbdătoare, iubirea este binevoitoare: nu este invidioasă, iubirea nu se laudă, nu se mândreşte. Ea nu se poartă necuviincios, nu caută ale sale, nu se mânie, nu ţine cont de răul primit. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suportă, toate le crede, toate le speră, toate le îndură. Iubirea nu încetează niciodată (1Cor 13,4-8). Observăm, aşadar, că iubirea nu înseamnă doar îmbrăţişări, sărutări şi gesturi pline de afecţiune. Ea se verifică mai ales în sensibilitatea, atenţia şi preocuparea pentru binele obiectiv al celuilalt. Iată cât de frumos o descrie şi sf. Augustin: Cum arată iubirea? Are o mână de ajutor pentru alţii şi are picioare spre a se grăbi să-i sară în ajutor celui aflat la nevoie şi sărman. Are ochi să vadă sărăcia şi nevoia, are urechi să audă oftatul şi necazul oamenilor. Aşa arată iubirea.

Ştiind cum arată ea, să privim mai des spre Dumnezeu, să învăţăm de la El să iubim, căci doar El ne poate învăţa să iubim, trăind pentru alţii. Să ne lăsăm iubiţi de El, aşa cum suntem, pentru că dacă ne vom simţi iubiţi de El, vom fi capabili să ne iubim şi să iubim, aşa cum suntem iubiţi.