Despre generozitate

„Viaţa nu se măsoară în timp, ci în generozitate” (Peter Marshall). Cât de profundă este această maximă! Câtă înțelepciune conține și cât de multe lucruri ne poate învăța! Într-adevăr, existența noastră nu se măsoară în anii pe care îi trăim, mai mulți sau mai puțini, ci în ceea ce dăruim altora, în ceea ce facem pentru binele celorlalți. De altfel, ce va rămâne în urma noastră, după ce vom muri? Cum vom rămâne în memoria celor care ne-au cunoscut și, mai mult, ce va conta în ochii lui Dumnezeu, care ne va judeca? Iubirea față de Dumnezeu și aproapele, bunătatea și generozitatea noastră, interesul și preocuparea pentru binele altora, compasiunea, atenția, timpul dedicat celor care au avut nevoie de ajutor, sunt tot ceea ce contează (cf. Mt 25,31-46).

Dacă ne gândim bine, oamenii își aduc aminte cu plăcere de cei generoși, darnici, care au trăit pentru alții, care s-au dedicat ajutorării celorlalți. Pentru noi, creștinii, sfinții sunt dovada că o viață  fericită și împlinită nu se măsoară în anii trăiți, ci în ceea ce facem pentru Dumnezeu și pentru binele aproapelui. Dar și în memoria celor care nu sunt creștini, rămâne vie amintirea acelora care au trăit pentru binele altora, care au fost generoși, sacrificându-și existența pentru alții. Cine nu își amintește de Mahatma Gandhi sau de Martin Luter King? În schimb, cine își aduce aminte cu plăcere de oamenii care au trăit doar pentru ei, care s-au gândit numai la ei și au făcut rău altora?

Este adevărat, ne naștem egoiști, însă natura noastră nu este aceasta. Noi suntem creați „după chipul și asemănarea lui Dumnezeu” (cf. Gen 1,26-27). Ori aceasta înseamnă că, de vreme ce „Dumnezeu este iubire” (1In 4,16), și ne-a creat din iubire, pentru a ne face părtași, în Cristos de viața sa dumnezeiască, El ne cere nouă, fiilor săi, să iubim asemenea Lui, să fim generoși, să trăim pentru alții, asemenea Mântuitorului nostru. Stând cu Domnul, ascultându-i cuvântul și participând la sf. Liturghie, care este locul privilegiat unde învățăm de la El dăruirea de sine, vom putea trăi din ce în ce mai mult pentru alții (cf. In 12,24-25). Aceasta este, de fapt, ceea ce contează: atât pentru Dumnezeu cât şi pentru semenii noștri.