Curajul carității pentru Ucraina

Părinte Lucian, de câte ori ați fost în Ucraina de când a izbucnit conflictul?

Am fost deocamdată de cinci ori în diferite locuri: de trei ori la Cernăuți, o dată în localitatea Bilshivtsi, regiunea Ivano-Frankivsk și o dată la Mațkivți, lângă Hmelnițki. La Cernăuți ne-am întâlnit cu frații franciscani de două ori, iar o altă dată am dus ajutoare la un depozit organizat de municipalitate, unde fiecare ducea ce avea: alimente, haine groase, produse de igienă etc. După ce am fost prima dată la Cernăuți, am contactat frații de la curia custodială din Ucraina. Ei mi-au spus care sunt necesitățile fraților și ale oamenilor de acolo. M-au sfătuit să iau mai întâi legătura cu frații de la Bilshivtsi. Acolo ei au o casă de reculegere, unde primesc foarte mulți refugiați. Aveau nevoie mai cu seamă de alimente și pături, perne și lenjerie de pat. Am organizat un microbuz unde am încărcat alimentele, medicamentele și celelalte lucruri de care aveau nevoie oamenii de acolo. Ne-am întâlnit pentru prima oară la Cernăuți, unde le-am predat toate lucrurile. Apoi, deoarece aveau din ce în ce mai mulți refugiați, catolici sau ortodocși, indiferent de confesiune, am organizat un transport mai mare, împreună cu frații din Germania și cu ceea ce mulți binefăcători au donat, și am mers până la ei. Din câte știu, la ora actuală sunt peste o sută de persoane (copii, femei și bătrâni) cazate la ei, cărora le asigură cele necesare pentru trai.

V-ați oprit peste noapte la ei?

Am fost invitați să poposim de fiecare dată, dar am preferat întotdeauna să ne întoarcem în țară. E mai sigur așa. Am selectat ceea ce era de dus, deoarece nu toate lucrurile primite erau cerute acolo. Am luat de la Banca pentru alimente o parte din produse, iar pe celelalte le-am cumpărat cu banii primiți de la donatori. Am dus paste, făină, ulei, suc de roșii, conserve, în general produse care au o perioadă de valabilitate mai mare.

Spuneați, părinte, că mai mult cu frații franciscani ați păstrat contactul acolo. În general, ei cum se simt? Sunt timorați din cauza războiului?

Nu neapărat înspăimântați. Sigur că toți trăiesc un sentiment de îngrijorare și de nesiguranță. Dar toți au încredere că războiul se va termina bine pentru Ucraina. Și-au exprimat chiar și dorința de a ne întâlni în continuare, după încheierea conflictului, pentru a ne bucura împreună de momente de comuniune frățească.

Cum reușesc ei să își desfășoare momentele de rugăciune, mai cu seamă adunările liturgice? Lumea poate participa?

În ambele convente unde am fost, mai cu seamă lângă Hmelnițki, lumea se roagă mult. Acolo s-au refugiat și surorile din congregația „Misionarele Duhului Sfânt” de la Kiev. Localitatea Mațkivți, despre care vorbim, are o populație cu mulți catolici, de origine poloneză. Celebrează sfintele Liturghii atât în ucraineană, cât și în polonă și sunt foarte credincioși. Practic, e un sanctuar, unde sunt organizate în fiecare zi diferite momente de rugăciune, iar lumea participă. Sigur, războiul influențează și lumea nu mai participă la fel ca înainte. Dar se roagă cu multă încredere pentru terminarea situației. Conventele nu au fost afectate. Au existat bombardamente aproape de unele dintre ele, dar frații și clădirile lor nu au pățit nimic. Cele mai afectate convente sunt cele din Kiev și Kremenchuk, aproape de regiunea Donbas. Din aceste două locuri frații au plecat. Doar la Kiev a rămas un frate ucrainean, care nu a vrut să plece. Chiar spunea că frontul cu rușii, înainte de Paști, ajunsese la doi-trei kilometri, dar acum s-au retras.

Ați trecut și prin zone bombardate?

Nu am văzut nicio zonă bombardată. Am trecut prin foarte multe controale, unde eram opriți și întrebați unde mergem și ce facem. Dar ne lăsau să trecem, deoarece aveam toate documentele puse în ordine și, mai ales pentru ajutoarele umanitare, nu sunt probleme. În afară de aceste controale, în vămi nu am întâmpinat niciun fel de dificultate. O singură dată a trecut un avion pe deasupra noastră, la joasă înălțime, și ne-am speriat puțin. Era un avion de armată, dar nu ne-am putut da seama dacă era ucrainean sau rus. Slavă Domnului, nu s-a întâmplat nimic.

Veți mai merge în Ucraina pentru a-i ajuta pe oamenii de acolo?

Sigur. Chiar zilele acestea voi contacta frații de acolo, pentru a ști care sunt necesitățile lor. La Bilshivtsi, după cum aminteam deja, am dus mai cu seamă alimente, pături și lenjerie de pat. La Mațkivți am dus mai ales medicamente și haine. Acolo, în convent, colectează aceste lucruri pe care le trimit, mai apoi, prin diferite persoane, în spitale. Le-am dus multe echipamente medicale, truse de prim ajutor, care au fost distribuite în locurile unde sunt tratați răniții. Erau în parte primite din Germania și Franța, iar în parte le-am achiziționat noi.

În afară de pățania cu avionul, ați avut și alte situații care să vă marcheze în vreun fel?

La primul drum am avut ceva emoții, deoarece am mers cumva în necunoscut, într-o țară de război. Dar apoi mi-am dat seama că, dacă am putut ajunge la Cernăuți, voi putea ajunge și mai departe. În rest, nu am avut peripeții.

Citeam, la un moment dat, că lumea își vede de viață mai departe, în limita posibilităților.

E adevărat. Am văzut multe persoane care semănau, cultivau pământul, își vedeau de treabă. Mai cu seamă în zonele de sud-vest, chiar dacă cu o oarecare teamă, oamenii încearcă să-și continue viața. E adevărat că mulți au plecat de frică. Dar o parte dintre ei s-au întors acasă, în zonele unde pericolul e cumva mai mic. Exodul de la început s-a datorat fricii, sentimentelor de panică. La Cernăuți, de exemplu, mulți dintre cei care au plecat s-au întors la casele lor.

Colaborați și cu alte organizații caritative pentru a le veni ucrainenilor în ajutor?

Am colaborat cu frații de la Centrul misionar din Italia – Padova. Ei ne-au ajutat cu multe alimente și bani pentru alimente. Am colaborat și cu Banca pentru alimente din Roman, mai ales pentru hrană și partea de birocrație. Nu pot să nu amintesc persoanele de bună credință, care dau după puterile lor, iar noi ducem mai departe ajutorul lor.

Vă mulțumim, părinte Lucian, pentru disponibilitatea de a ne împărtăși din experiența dumneavoastră și pentru tot binele pe care reușiți să-l faceți și în numele nostru, al fraților franciscani din România, și al tuturor persoanelor dornice de a ajuta. Bunul Dumnezeu să vă însoțească și să vă întărească pentru a face, în continuare, bine tuturor celor aflați în diferite nevoi!

(Interviu cu pr. Lucian-Mihai Bobârnac realizat de pr. Marcelin Amariei)